Raportul nr. 933/2020
privind verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale Partidului Alianța Liberalilor și Democraților - ALDE, parte a Alianței Electorale "UN OM", cu ocazia alegerii Președintelui României din data de 10 noiembrie 2019
prezumat în vigoare
- extras -
În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1)
și ale
art. 44 alin. (1),
(4)
și
(6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 6.01.2020-21.01.2020 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - ALDE, parte a Alianței Electorale „UN OM“, cu ocazia alegerii Președintelui României din data de 10 noiembrie 2019.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii Președintelui României din data de 10 noiembrie 2019:
–
contribuțiile electorale au fost în cuantum de 4.557.000,00 lei, provenite din transferul fondurilor private din activitatea curentă în sumă de 4.187.000,00 lei și din subvenții de la bugetul de stat în sumă de 300.000,00 lei;
–
cheltuielile electorale au fost în cuantum de 4.504.699,07 lei, din care 4.256.768,32 lei cheltuieli aferente veniturilor provenite din finanțare privată și 247.930,75 lei cheltuieli aferente veniturilor provenite din finanțarea publică.
Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 4.514.123,87 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 4.504.699,07 lei.
În conformitate cu prevederile
art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 4.256.768,32 lei aferentă cheltuielilor electorale pe care o propune în vederea rambursării către competitorul electoral și a invalidat suma de 257.355,55 lei, din care 247.930,75 lei, potrivit prevederilor
art. 48 alin. (11) lit. d) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și 9.424,80 lei - sumă solicitată suplimentar în cererea de rambursare aferentă unor facturi stornate de furnizor și care a fost returnată în contul de campanie.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile
art. 28 alin. (6) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
București, 23 ianuarie 2020. Nr. 933.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.