Decizia nr. 786/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici și ale art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 79/2008 18 iunie 2008 (prevederi anume) privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici
Are ca temei 1
- Legea nr. 287/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul civil
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ionița Cochințu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008
privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici și ale
art. I din Legea nr. 203/2009
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008
privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, excepție ridicată de Gheorghe Bucurel Ghirdă în Dosarul nr. 1.321/293/2016 al Judecătoriei Rupea și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 677D/2017.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. În acest sens arată că prevederile constituționale care reglementează regimul general privind raporturile de muncă nu au incidență în cauză, întrucât, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, spre exemplu, prin
Decizia nr. 255 din 6 mai 2014 , contractul de mandat nu se circumscrie raporturilor de muncă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 5 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.321/293/2016, Judecătoria Rupea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008
privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici și ale
art. I din Legea nr. 203/2009
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008
privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gheorghe Bucurel Ghirdă într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri prin care se solicită obligarea acestuia la plata unei sume reprezentând prejudiciu constatat de către Camera de Conturi a Județului Brașov, cauzat în perioada cât acesta a deținut calitatea de director al Regiei Publice Locale a Pădurilor Stejarul - R.A. din Rupea în baza unui contract de mandat.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile
art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008
coroborate cu cele ale
art. I din Legea nr. 203/2009 , prin intermediul cărora se plafonează nivelul maxim al remunerației ce poate fi acordată prin contractul de mandat directorului/directorului general, sunt neconstituționale, deoarece reglementările în domeniul respectiv pot fi adoptate doar prin intermediul unei legi organice, având în vedere dispozițiile
Legii fundamentale
cu privire la regimul general privind raporturile de muncă, respectiv
art. 73 alin. (3) lit. p) . În acest context, se face trimitere la
și
și se susține că raporturile juridice stabilite în baza contractului de mandat sunt asimilate raporturilor juridice de muncă, fiind necesară reglementarea acestora prin lege organică, respectiv să fie adoptate cu majoritatea prevăzută de
art. 76 alin. (1) din Constituție .
6.
Judecătoria Rupea opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale cu privire la diferența dintre contractul de muncă și contractul de mandat; contractul de mandat încheiat de către directorii generali/directorii unităților economice de interes local reprezintă o varietate a contractului de mandat reglementat de
Codul civil , deosebindu-se în mod esențial de contractul de muncă. De altfel, textul constituțional menționat nici nu are incidență în cauză.
7.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Guvernul, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale cu privire la contractul de muncă, pe de o parte, și contractul de mandat, pe de altă parte, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Totodată, precizează că și în situația în care raportul juridic rezultat din contractul de mandat ar fi asimilat unui raport de muncă, obligativitatea reglementării prin lege organică vizează regimul general privind raporturile de muncă ( Codul muncii ), și nu instituirea unor norme cu caracter particular aplicabile unor categorii de persoane.
9.
Avocatul Poporului, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale cu privire la contractul de muncă și contractul de mandat, consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece dispozițiile constituționale invocate în susținerea acesteia nu sunt aplicabile speței, normele legale criticate neavând ca obiect regimul general al raporturilor de muncă.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008
privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 23 iunie 2008, și ale
art. I din Legea nr. 203/2009
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008
privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 9 iunie 2009.
13.
Din evaluarea cadrului legislativ în materie, Curtea observă că prevederile criticate în mod punctual [ art. 3^1 alin. (1) ] au fost introduse în
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008
prin
art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009 , astfel că, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, în realitate obiectul acesteia se circumscrie la dispozițiile
art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 , precum și la
art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009 . Dispozițiile
art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 , criticate în mod punctual, au următorul cuprins:
(1)
Directorul general/directorul beneficiază de o remunerație lunară acordată prin contractul de mandat, după cum urmează:
a)
la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale și a autorităților publice centrale la care statul este acționar unic sau majoritar, precum și al filialelor acestora, remunerația nu poate depăși nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de secretar de stat;
b)
la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor de interes județean aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea unei unități administrativ-teritoriale județene, precum și al filialelor acestora, remunerația nu poate depăși nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de vicepreședinte al consiliului județean, respectiv viceprimar al municipiului București;
c)
la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor de interes local aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea unei unități administrativ-teritoriale de interes local, precum și al filialelor acestora, remunerația nu poate depăși nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de viceprimar.
14.
De asemenea, Curtea observă că atât
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 , cât și
au fost abrogate prin
art. 15 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013
privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 29 august 2013. Însă, având în vedere
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate.
15.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale
art. 73 alin. (3) lit. p)
referitor la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială care se reglementează prin lege organică și ale
art. 76 alin. (1)
cu privire la majoritatea cu care se adoptă legile organice.
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia este nemulțumit de faptul că prevederile
art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 , prin care s-au legiferat aspecte cu privire la remunerația acordată prin contractul de mandat directorului/directorului general, au fost reglementate/introduse prin
Legea nr. 203/2009 , lege care nu a fost adoptată cu majoritatea cerută pentru legile organice prevăzută la
art. 76 alin. (1) din Constituție . Or, în opinia acestuia, raporturile stabilite în baza unui contract de mandat sunt asimilate raporturilor juridice de muncă, raporturi care se circumscriu
art. 73 alin. (3) lit. p)
referitor la regimul general privind raporturile de muncă din Legea fundamentală.
17.
Curtea observă că prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008
se reglementează aspecte ce țin de contractul de mandat ce are incidență în cazul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și al filialelor acestora.
18.
În contextul unor raporturi juridice circumscrise contractului de mandat prevăzut de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 , directorii generali/directorii asigură conducerea operatorilor economici prevăzuți de lege, în baza unui contract de mandat încheiat în condițiile
Legii societăților nr. 31/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, și ale ordonanței de urgență în discuție, și beneficiază de o remunerație lunară acordată prin contractul de mandat, potrivit prevederilor
art. 3^1
și
3^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 , reglementări care au fost adoptate în procesul legislativ cu ocazia aprobării prin lege a ordonanței de urgență.
19.
În ceea ce privește noțiunea de mandat, aceasta este prevăzută de
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. Astfel, la
art. 2.009
din acest act normativ se prevede că mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant, și care poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Astfel, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros. Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remunerația mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanțelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate ( art. 2.010 din Codul civil ). De asemenea, contractul de mandat este circumscris anumitor condiții referitoare la durata, întinderea și executarea mandatului, obligația de a da socoteală și la diligența mandatarului etc., care, în esență, au în vedere faptul că mandatarul nu poate să depășească limitele stabilite prin mandat ( art. 2.011-2.019 din Codul civil ).
20.
În ceea ce privește contractul individual de muncă, potrivit
art. 10 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, acesta este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Potrivit
art. 229 alin. (1)
din același cod, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
21.
Cu privire la natura juridică a contractului de mandat prevăzut de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 , prin
Decizia nr. 52 din 17 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 27 mai 2015, paragraful 18, și prin
Decizia nr. 255 din 6 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 18 iunie 2014, paragraful 14, instanța de contencios constituțional a reținut că directorii generali/directorii unităților economice încheie un contract de mandat în baza căruia beneficiază de o retribuție potrivit legii, iar contractul de mandat astfel încheiat reprezintă o varietate a contractului de mandat reglementat de
art. 2.009 și următoarele din Codul civil , deosebindu-se, în mod esențial, de raportul de muncă. În contextul respectiv, Curtea a arătat că, întrucât
art. 41 din Constituție
vizează, în mod esențial, raportul de muncă, și nu drepturile și obligațiile născute în temeiul unui contract de mandat, modalitatea de configurare și cuantumul retribuției plătite în baza contractului de mandat nu pot fi cenzurate prin prisma acestui text constituțional.
22.
Față de această împrejurare, pentru identitate de rațiune, Curtea reține că normele constituționale ale
art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție , invocate în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate, nu sunt incidente în speța de față, întrucât prin
art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009
[prin care au fost introduse în
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008
prevederile
art. 3^1 alin. (1) ] nu s-a reglementat în domeniul referitor la regimul general privind raporturile de muncă prevăzut de textul constituțional antereferit, ci cu privire la remunerația lunară ce se cuvine directorilor generali/directorilor unităților economice care exercită această funcție în baza contractului de mandat, care, astfel cum reiese din cele prezentate mai sus, este diferit de raportul de muncă.
23.
De altfel, normele criticate constituie o aplicare a dreptului comun în materie la contractul de mandat încheiat în cazul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și al filialelor acestora și prin care remunerația mandatarului este determinată concret prin lege, întrucât
statuează că, dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remunerația mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii.
24.
Acest aspect reiese și din dispozițiile
art. 3^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 , prin care se prevede că se acordă și alte drepturi decât cele bănești prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil unității respective, potrivit cărora „directorul general/directorul beneficiază prin contractul de mandat de concediu de odihnă anual și indemnizația aferentă, diurnă și cheltuieli de delegare în interesul serviciului, concediu medical conform legii și zile libere plătite pentru sărbătorile legale, zile festive specifice, căsătorie, nașterea unui copil sau în caz de deces al unui membru de familie, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil unității respective“. Astfel, potrivit
art. 3^2
din aceeași ordonanță de urgență, remunerația lunară a directorului general/directorului stabilită prin contractul de mandat în condițiile
art. 3^1 alin. (1)
este unica formă de recompensare în bani a activității depuse de persoana respectivă și nu i se pot acorda prin contractul de mandat alte beneficii, de orice formă, în afara celor prevăzute la
art. 3^1 alin. (2) .
25.
Prin urmare, față de cele prezentate, Curtea constată că nu se impunea adoptarea prevederilor
art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008
privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici - și, implicit, introducerea
art. 3^1 alin. (1)
în această ordonanță de urgență - cu majoritatea cerută pentru legile organice prevăzută la
art. 76 alin. (1) din Constituție , astfel că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
26.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Bucurel Ghirdă în Dosarul nr. 1.321/293/2016 al Judecătoriei Rupea și constată că dispozițiile
art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008
privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici și ale
art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008
privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Rupea și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.