Decizia nr. 665/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Academia Română - Filiala Iași în Dosarul nr. 19.015/245/2017 al Judecătoriei Iași - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 52D/2018.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Simona Elena Bădăluță, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește partea Costin Mihai Sturdza. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatei prezente, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, apreciază că prevederile

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă

sunt neconstituționale din perspectiva instituirii unor condiții cumulative pentru exercitarea căii de atac a contestației la executare, atunci când sunt stabilite penalități pentru neexecutarea obligației dintr-un titlu executoriu. Apreciază că astfel sunt încălcate prevederile

art. 24 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, având în vedere faptul că soluția legislativă criticată nu acoperă întreaga problematică a relațiilor sociale, ceea ce reprezintă, practic, o lacună legislativă pentru situațiile în care este îndeplinită doar una dintre condițiile stipulate de

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă .

4.

Învederează faptul că în jurisprudența sa, concretizată prin

deciziile nr. 500 din 15 mai 2012

și

nr. 967 din 20 noiembrie 2012 , Curtea Constituțională a stabilit că nu pot fi aduse limitări condițiilor de exercitare a căilor de atac atunci când aceste limitări echivalează cu o atingere a dreptului în substanța sa. Apreciază că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă

a fost sancționarea pasivității debitorului obligației dintr-un titlu executoriu. Or, în prezenta speță, susține că există motive obiective pentru care aceste obligații nu pot fi îndeplinite de către partea debitoare a titlului executoriu, context în care apreciază că instituirea unor condiții cumulative pentru exercitarea căii de atac a contestației la executare echivalează, practic, cu o încălcare a dreptului la un recurs efectiv.

5.

Așa fiind, susține că legiuitorul trebuia să prevadă posibilitatea exercitării căii de atac a contestației la executare și în cazul în care este îndeplinită doar una dintre condiții, situație care, de altfel, era permisă sub imperiul

Codul de procedură civilă . Prin urmare, în opinia reprezentantei autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate din vechii reglementări din

Codul de procedură civilă

aduc atingere dreptului de acces la justiție și dreptului la un recurs efectiv.

6.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

7.

Prin Încheierea din 22 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 19.015/245/2017, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de contestatoarea Academia Română - Filiala Iași cu ocazia judecării unei cauze civile având ca obiect o contestație la executare.

8.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că sintagma „dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării“, din cuprinsul

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă , este neconstituțională, întrucât elimină posibilitatea exercitării unei căi efective de atac în situația în care este îndeplinită doar una dintre condițiile pentru promovarea contestației la executare (situație care era permisă sub imperiul vechii reglementări cuprinse în

art. 580^3 din Codul de procedură civilă de la 1865 ). Apreciază că acest aspect face ca textul legal criticat să nu poată acoperi toate ipotezele ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, fapt ce atrage, în opinia sa, încălcarea

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție .

9.

Astfel, contestația la executare reglementată de

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă

reprezintă o cale de atac împotriva încheierii pronunțate în condițiile

alin. (4)

din același cod, iar instituirea, prin textul criticat, a două condiții cumulative, respectiv executarea obligației din titlul executoriu și dovedirea unor motive temeinice, elimină posibilitatea exercitării efective a unei căi de atac în situația îndeplinirii unei singure condiții, astfel încât, în opinia autoarei excepției, instituirea condițiilor cumulative pentru exercitarea contestației la executare, conform

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă , echivalează cu golirea de conținut a dispozițiilor

art. 129 din Legea fundamentală

și încalcă

art. 21 din Constituție , întrucât cenzurează dreptul persoanelor fizice sau juridice de posibilitatea exercitării unui recurs efectiv împotriva încheierii dispuse în temeiul

art. 906 alin. (4)

din același act normativ. Din aceeași perspectivă, susține că soluția legislativă criticată reprezintă o încălcare a garanțiilor statuate prin

art. 6 paragraful 1

și

art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului , referitoare la dreptul la un proces echitabil și, respectiv, dreptul la un recurs efectiv, precum și a dispozițiilor

art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, raportate la

art. 148 din Constituție .

10.

Judecătoria Iași - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, învederează faptul că instituirea de către legiuitor a unor condiții cumulative pentru exercitarea unei căi de atac nu echivalează cu lipsirea părților de acea cale de atac. Astfel, instanța de judecată apreciază că transformarea de către legiuitor a unor condiții, din alternative în cumulative ține de competența sa de reglementare în materia căilor de atac, așa încât nu se poate reține că textul de lege criticat ar încălca, în sine, drepturile justițiabililor și nici că ar discrimina subiectele de drept. Prin urmare, consideră că reglementarea criticată nu contravine niciuneia din normele constituționale și internaționale invocate de autoarea excepției.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale. În acest sens arată că natura juridică a penalităților este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor, iar în acest context, din examinarea

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă , rezultă că varianta înlăturării sau reducerii penalității, pe calea contestației la executare, pentru debitorul care execută obligația prevăzută în titlul executoriu și care dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, este un beneficiu acordat de legiuitor debitorului de bună-credință. Acest beneficiu nu este, însă, un drept fundamental care trebuie protejat de lege, ci, dimpotrivă, dreptul protejat de lege este titlul executoriu al creditorului, care se bucură de autoritate de lucru judecat. Contestația la executare prevăzută de textul de lege criticat nu are menirea de a repune în discuție legalitatea obligației stabilite sau în sarcina cui ar trebui să poarte aceasta, întrucât obligația debitorului aflat în această fază a procesului este executorie și se bucură de autoritate de lucru judecat, iar scopul urmărit de textul de lege este acela de constrângere a debitorului la executarea obligației, și nu analizarea motivelor neexecutării.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora „Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.“

16.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

și

(5)

prin raportare la

art. 24 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale

art. 16

coroborat cu

art. 124

și

129 , ale

art. 20

și

21 , precum și

art. 6

și

13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și

art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene , raportate la

art. 148 din Constituție .

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. 906 din Codul de procedură civilă , care reglementează acordarea de penalități în situația în care debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind

Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017,

Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017,

Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017,

Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017,

Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, sau

Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, decizii prin care Curtea a constatat conformitatea reglementării criticate cu Legea fundamentală.

18.

În prezenta cauză, Curtea observă că autoarea excepției vizează neconstituționalitatea sintagmei „dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării“, cuprinsă în

alin. (5) al art. 906 din Codul de procedură civilă , din perspectiva instituirii celor două condiții cumulative de a căror îndeplinire este condiționată înlăturarea ori reducerea penalității pe calea contestației la executare. Aceasta apreciază că o atare reglementare elimină posibilitatea exercitării unei căi efective de atac în situația în care este îndeplinită doar una dintre condițiile pentru promovarea contestației la executare, situație care era permisă sub imperiul vechii reglementări din

Codul de procedură civilă de la 1865 , în sensul că „amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestație la executare.“

19.

În contextul criticilor formulate, Curtea observă că, potrivit

art. 906 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură civilă , dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă. Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Așa fiind, Curtea reține că pentru a fi admisibilă contestația la executare, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții, și anume: obligația prevăzută în titlul executoriu să fie executată integral la data formulării contestației, iar debitorul trebuie să facă dovada unor motive temeinice care l-au împiedicat să acționeze, conducând la întârzierea executării. Aprecierea caracterului temeinic al motivelor care au justificat întârzierea executării este lăsată la latitudinea instanței de executare care urmează a se pronunța, în acest sens, în funcție de împrejurările concrete ale fiecărei cauze.

20.

Astfel cum a reținut Curtea în jurisprudența precitată, „finalitatea reglementării privind aplicarea de penalități constă în determinarea debitorului rău platnic de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității, ca exigență imperativă a executării silite.“ Curtea a reținut, de asemenea, că, potrivit

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă , penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Prin urmare, debitorul are la îndemână calea contestației la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalității stabilite de instanță, caz în care instanța va pronunța o hotărâre care poate fi atacată cu apel, potrivit

art. 718 din Codul de procedură civilă .

21.

De altfel, în sensul celor statuate prin jurisprudența instanței de contencios constituțional, prin

Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reținut că natura specifică a executării obligațiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuția esențială a debitorului (spre deosebire de obligațiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), a determinat necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligațiilor cu caracter personal, intuitu personae. Prin

Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , cu modificările și completările ulterioare, a introdus, ca o noutate absolută în legislație, reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligațiilor de a face sau a nu face care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane. Așa fiind, prin

art. 906 din Codul de procedură civilă

s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la penalități de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-și îndeplini obligațiile prevăzute în titlul executoriu. S-a consacrat astfel, spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor să execute el însuși obligația, în natură.

22.

Prin urmare, natura juridică a penalităților este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor, acestea putându-se acorda independent de existența unui prejudiciu. Penalitățile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancțiune de drept procesual civil aplicată de instanța de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligație de a face sau a nu face ce implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistența debitorului și care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent, atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. Întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă și nici exigibilă, încheierea prin care instanța a obligat debitorul la plata de penalități nu este susceptibilă de executare. De aceea, legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităților în care debitorul nu își execută obligația, să se adreseze din nou instanței de executare cu o cerere prin care să solicite stabilirea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalități, cerere asupra căreia instanța se va pronunța prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.

23.

Prin decizia precitată, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că penalitățile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obține constrângerea debitorului la executarea în natură a obligației cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalitățile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor, se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptățit în temeiul

art. 892 din Codul de procedură civilă , cele două categorii de sume având o natură și o finalitate juridică diferite. Este de subliniat faptul că încheierea pronunțată în condițiile

art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă

se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl privește pe debitor, deoarece, în cazul acestuia, legiuitorul a prevăzut în mod expres, la

alin. (5) , că, dacă execută obligația prevăzută în titlul executoriu, poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalități pe calea contestației la executare, dovedind existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă și executorie, potrivit

art. 906 alin. (4)

și

(6) din Codul de procedură civilă , fără a-l lipsi, însă, de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condițiile

art. 892 din Codul de procedură civilă

și ale dreptului substanțial comun.

24.

De altfel, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 630 din 9 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 8 iulie 2019, „cererea de aplicare de penalități reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligației stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu și care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalități de către instanța de executare reprezintă, potrivit

art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă , o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, nu execută obligația de a face sau de a nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană.“

25.

Prin urmare, din examinarea reglementării cuprinse în

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă

rezultă faptul că posibilitatea înlăturării ori reducerii penalității, pe calea contestației la executare, pentru debitorul care execută integral obligația prevăzută în titlul executoriu și care dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, este un beneficiu acordat de legiuitor debitorului de bună-credință. Acest beneficiu nu constituie, însă, un drept fundamental al debitorului, ci reprezintă un mijloc de constrângere la îndemâna creditorului în faza executării silite, dreptul protejat de lege fiind titlul executoriu al creditorului, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

26.

Curtea subliniază, totodată, că o executare silită satisface cerința de a fi în acord cu standardele

Convenției europene a drepturilor omului

și cu prevederile dreptului intern numai în măsura în care este conformă cu titlul executoriu, efectivă, integrală și realizată cu celeritate. Integralitatea desemnează caracteristica executării silite de a fi condus la realizarea completă a întregii creanțe a creditorului și de a-l fi repus pe acesta în situația în care s-ar fi aflat dacă debitorul și-ar fi executat, în mod benevol, la scadență și integral, obligația, fără să mai fi fost nevoie, astfel, de inițierea procedurii executării silite de către creditor.

27.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Academia Română - Filiala Iași în Dosarul nr. 19.015/245/2017 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și constată că prevederile

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2019.