Decizia nr. 701/2019

Articolul 70

din Legea nr. 161/2003 : „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit

Constituției

și altor acte normative.“;

–

Articolul 76

alin. (1) din Legea nr. 161/2003 : „Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.“;

–

Articolul 75

din Legea nr. 393/2004 :

Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a)

soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;

b)

orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia;

c)

o societate comercială la care dețin calitatea de asociat unic, funcția de administrator sau de la care obțin venituri;

d)

o altă autoritate din care fac parte;

e)

orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceștia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;

f)

o asociație sau fundație din care fac parte.

15.

Curtea reține că, referitor la dispozițiile

art. 75 din Legea nr. 393/2004 , ulterior sesizării sale, prin

Legea nr. 88/2019

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 6 mai 2019, a fost completat

art. 75 din Legea nr. 393/2004 cu alin. (2) , cu următorul cuprins: „Fapta aleșilor locali de a încălca legislația în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.“ De asemenea, Curtea observă că, după această completare,

Legea nr. 393/2004 , cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin

art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. Însă, prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituțională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate își produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl reprezintă anularea rapoartelor de evaluare emise de Agenția Națională de Integritate în anii 2015 și, respectiv, 2017.

16.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor și

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil din

Constituție , precum și

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile de lege criticate sub aceleași aspecte ca în cauza de față, prin

Decizia nr. 150 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 25 mai 2016, prin

Decizia nr. 427 din 21 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 9 noiembrie 2016, prin

Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017, sau prin

Decizia nr. 664 din 30 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 19 decembrie 2018. Prin

Decizia nr. 150 din 17 martie 2016 , precitată, paragrafele 19 și 21, referitor la critica potrivit căreia există un paralelism legislativ în sensul că dispozițiile criticate reglementează conflictul de interese, dar folosesc noțiuni diferite, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece cele două norme de lege invocate de autorul excepției au atât ipoteze diferite, cât și conținut diferit, suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat. Astfel,

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

reglementează obligația primarilor și viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I, iar

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004

definește noțiunea de „interes personal într-o anumită problemă“, în vederea întocmirii de către toți aleșii locali a declarației pe propria răspundere privind interesele personale.

18.

Referitor la sancțiunile pentru nerespectarea acestor dispoziții de lege, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 150 din 17 martie 2016 , paragraful 22, că, în cazul nerespectării obligației primarilor sau viceprimarilor prevăzute de

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 , actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea acestei obligații sunt lovite de nulitate absolută. Totodată, așa cum a reținut Curtea prin

Decizia nr. 449 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015, paragraful 31, sancțiunea specifică ce vizează statutul primarilor este reglementată de

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările ulterioare. Pe de altă parte, în cazul dispozițiilor

art. 74

și ale

art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 ,

art. 82 alin. (1)

din aceeași lege prevede că „Nerespectarea declarației privind interesele personale în termenul prevăzut la

art. 79

atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declarației“, iar, în conformitate cu

art. 82 alin. (2)

din același act normativ, „Refuzul depunerii declarației privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului“.

19.

Cât privește criticile de neconstituționalitate raportate la

art. 21 alin. (3) din Constituție

și

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenție , prin

Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016 , precitată, paragraful 16, Curtea a reținut că acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din

Constituție

vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit

art. 6 din Convenție , orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Or, criticile de neconstituționalitate nu vizează aceste aspecte, ce constituie garanții ale dreptului la un proces echitabil, ci lipsa de previzibilitate a dispozițiilor

art. 75 din Legea nr. 393/2004 , ceea ce, în opinia autorului excepției, poate conduce la interpretări divergente ale instanțelor judecătorești cu privire la existența unor conflicte de interese. Pe de altă parte, Curtea a reținut că autorul excepției a beneficiat de posibilitatea formulării la instanța judecătorească a contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil.

20.

În ceea ce privește pretinsa neclaritate a textelor de lege criticate, prin

Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016 , paragraful 18, Curtea a reținut că prevederile

art. 75 lit. a)

și

f) din Legea nr. 393/2004

sunt redactate cu suficientă precizie și claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleșii locali - să își conformeze conduita și să anticipeze consecințele ce pot rezulta din neîndeplinirea obligației de depunere a declarației privind interesele personale, astfel cum acestea sunt stabilite prin

art. 82 din Legea nr. 393/2004 . Instituirea obligației aleșilor locali de a-și face publice interesele personale printr-o declarație pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. La paragrafele 19 și 20 ale aceleiași decizii, Curtea a constatat că „interesul personal“ - noțiune cuprinsă în prevederile

art. 75 din Legea nr. 393/2004

- nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local, care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate circumscriindu-se sferei interesului și posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj chiar pentru sine sau soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru o asociație sau fundație din care fac parte. Astfel, Curtea a reținut că a determina în concret dacă un consilier local manifestă un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, în vederea stabilirii existenței stării de conflict de interese, constituie un aspect referitor la interpretarea și aplicarea legii de către autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu, respectiv Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească învestită cu soluționarea contestației împotriva raportului de evaluare.

21.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22.

Cât privește susținerile autorului excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.823D/2017 - potrivit cărora prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor

art. 16 alin. (1)

și ale

art. 124 alin. (1) din Constituție , fiind neconstituționale „în măsura în care nu se face nicio distincție între situațiile în care emitentul actului acționează pentru îndeplinirea unei obligații legale, pe de-o parte, și situațiile în care voința subiectivă a emitentului este determinantă pentru emiterea acestor acte, care altfel nu ar mai fi fost emise, pe de altă parte“ - Curtea constată că acestea reprezintă chestiuni de interpretare și aplicare a legii la cazul concret dedus judecății, fiind de competența instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 150 din 17 martie 2016 , precitată, paragraful 25).

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Purcaru în Dosarul nr. 45.853/3/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de Mircea Laurus în Dosarul nr. 266/39/2017 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 70

și ale

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale

art. 75 din Legea nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2019.