Hotărâre · Uniunea Națională a Notarilor Publici din România

Hotărârea nr. 15/2020

privind modificarea art. 30 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România nr. 74/2013

prezumat în vigoare

Data actului
13 martie 2020
Emitent
Uniunea Națională a Notarilor Publici din România
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 327 din 22 aprilie 2020
Citează
3 acte
Structură
4 articole · 3.418 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere Nota privind comunicarea întregii corespondențe prin intermediul poștei electronice profesionale, între Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, Camerele Notarilor Publici, notarii publici și entitățile din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, înregistrată cu nr. 2.638 din 3.02.2020, prin care s-a propus și modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, în sensul corelării cu prevederile

Codului de procedură civilă , în ceea ce privește posibilitatea comunicării actelor de procedură și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia,

ca urmare a discuțiilor care au avut loc în ședința Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România din data de 13.03.2020,

în conformitate cu dispozițiile

art. 56 alin. (9),

art. 57 alin. (1) lit. j)

și

art. 75 alin. (4) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată , cu modificările ulterioare,

Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

La articolul 30 din

Regulamentul

de organizare și funcționare al Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, aprobat prin

Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România nr. 74/2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 22 august 2013, cu modificările și completările ulterioare,

alineatul (2)

se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop. Citațiile și celelalte acte de procedură menționate se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta. Prevederile alin. (6) și (6^1) ale

art. 154 din Codul de procedură civilă

privitoare la comunicarea actelor de procedură însoțită de semnătura electronică calificată se aplică în mod corespunzător.

Articolul II

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.

Articolul III

Prezenta hotărâre se comunică Consiliului de disciplină și Camerelor Notarilor Publici.

Articolul IV

Serviciul registratură și comunicare din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România va asigura comunicarea prezentei hotărâri.

Președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România,
Dumitru Viorel Mănescu
București, 13 martie 2020.
Nr. 15.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.