Decretul nr. 53/1975
privind categoriile de bunuri culturale care nu fac parte din patrimoniul cultural național și criteriile de avizare de către Comisia Centrala de Stat a Patrimoniului Cultural Național pentru trimiterea lor peste granita
prezumat în vigoare republicat
Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (publicată în BULETINUL OFICIAL nr. 51 din 30 mai 1975).
Articolul 1
În conformitate cu
art. 23 al Legii nr. 63/1974
a ocrotirii patrimoniului cultural național al Republicii Socialiste România, bunurile culturale care nu fac parte din patrimoniul cultural național, dar care se încadrează în categoriile prevăzute în prezentul decret prezidential, pot fi trimise peste granita numai cu avizul Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național și cu respectarea prevederilor legale referitoare la regimul vamal.
La avizarea trimiterii peste granita a acestor bunuri, Comisia Centrala va avea în vedere, pentru fiecare bun în parte, criteriile vechimii, valorii culturale specifice și frecvenței în colecții și în circuitul public al bunurilor.
Comisia Centrala de Stat a Patrimoniului Cultural Național poate aviza ca bunurile prevăzute la art. 2 să poată fi trimise peste granita numai temporar, pentru organizarea de expoziții și manifestări internaționale și pentru alte scopuri culturale.
Articolul 2
Categoriile de bunuri culturale necuprinse în patrimoniul cultural național, care pot fi trimise peste granita numai temporar cu avizul Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național, sînt următoarele:
a) bunuri cu valoare artistică: elemente de arhitectura - coloane, capiteluri, ancadramente, profile și alte asemenea - vechi și caracteristice pentru stiluri istoriceste definite; lucrări de arta plastica - statui, alto și basoreliefuri, picturi, mozaicuri - vechi și caracteristice pentru stiluri istoriceste definite; lucrări vechi de grafica - desene, xilogravuri, litogravuri și orice alte feluri de stampe, caracteristice pentru o anumită etapa istorica; lucrări de arta aplicată și decorativa - mobilier de stil vechi și original, tapiserii, teracote și piese de arta sau cu valoare artistică din metal, vechi, caracteristice pentru stiluri istoriceste definite; corpuri de iluminat și vase din ceramica sau sticlă, vechi, decorate artistic, caracteristice pentru o anumită etapa istorica sau stil; sigilii vechi, costume de epoca, prețioase, caracteristice pentru moda anumitor perioade istorice; piese de arta populara și icoane de lemn sau sticlă, vechi, care nu se mai găsesc în producție curenta;
b) bunuri cu valoare istorica: obiecte cu caracter arheologic - elemente de arhitectura, inscripții, monumente de arta plastica și decorativa, unelte, ustensile, ceramica, provenind din descoperiri arheologice -, sau istoric - documente emise de autorități de stat, memoriale, scrisori, arme, mobilier, costume, obiecte de uz casnic sau personal, imagini de orice fel -, reprezentative pentru anumite etape ale dezvoltării societății în trecut, sau pentru instituții, personalități și evenimente istorice, avînd valoare pentru istoria naționala sau universala; manuscrise, cărți care nu se afla în rețeaua de difuzare, monede vechi, efecte poștale vechi cu valoare filatelica, mărturii ale istoriei, științei și tehnicii, instrumente muzicale vechi, exotice sau de tipuri rare; - bunuri cu caracter etnografic - unelte și ustensile de metal, lemn, ceramica, sticlă, os, corn, piele - reprezentative pentru anumite epoci și activități omenești și care nu se mai produc în prezent;
c) bunuri cu valoare științifică de document al naturii: mostre geologice, specimene ale paleontologiei, zoologice și botanice.
Articolul 3
Lucrările de arta plastica, grafica, arta decorativa și aplicată, creatii ale autorilor în viața, nu pot fi donate de aceștia unor persoane fizice sau juridice străine și trimise peste granita în mod definitiv decît cu avizul Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național.
Articolul 4
Lucrările de arta plastica, grafica, arta decorativa și aplicată, creatii ale autorilor în viața, vor putea fi trimise peste granita pentru organizarea unor expoziții personale sau de grup cu sau fără vînzare, numai cu avizul Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național.
Articolul 5
Trimiterea peste granita a bunurilor culturale ce nu fac parte din patrimoniul cultural național, dar care fac parte din Fondul Arhivistic Național, se face cu respectarea prevederilor
privind Fondul Arhivistic Național al Republicii Socialiste România și cu avizul Direcției Generale a Arhivelor Statului.
Articolul 6
Bunurile culturale care nu fac parte din patrimoniul cultural național pot fi trimise temporar peste granita pentru expozițiile organizate în cadrul programelor de schimburi de către Consiliul Culturii și Educației Socialiste, însoțite de documentațiile elaborate de acesta, fără avizul Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național.
Articolul 7
Pot fi scoase peste granita, fără avizul Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind regimul vamal, următoarele bunuri culturale, care nu fac parte din patrimoniul cultural național:
a) bunurile culturale din producția curenta, care se găsesc în circuitul comercial - carte, piese de artizanat și arta populara. Fac excepție de la aceasta prevedere cărțile care se găsesc în anticariate și care trebuie să aibă avizul Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național pentru trimitere temporară sau definitivă peste granita;
b) lucrările de pictura, sculptura, grafica, arta decorativa și aplicată, din producția curenta, puse în vînzare prin unitățile comerciale de stat, ale cooperației meșteșugărești ori ale Fondului plastic, pe baza facturii eliberate de unitatea vînzătoare.
Articolul 8
Dispozițiile referitoare la scoaterea peste granita a bunurilor culturale, altele decît cele cuprinse în patrimoniul cultural național, prevăzute în
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 403/1961
privind reglementarea introducerii sau scoaterii de bunuri din țara de către călători, se abroga.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.