Decizia nr. 713/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cosmin-Marian Văduva

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a dispozițiilor

art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a dispozițiilor

art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Daniela Totolici și de Corina Pamfilie în Dosarul nr. 9.309/3/2017 (număr în format vechi 1.022/2018) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.997D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece în realitate criticile vizează o problemă de interpretare a prevederilor legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.309/3/2017 (număr în format vechi 1.022/2018), Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a dispozițiilor

art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a dispozițiilor

art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Daniela Totolici și de Corina Pamfilie, în faza procesuală a apelului, într-o cauză având ca obiect acordarea sporurilor salariale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin că interpretarea judiciară dată dispozițiilor legale criticate în sensul că sporurile pe care le prevăd au un caracter facultativ, similar normelor dispozitive de drept civil, este contrară

art. 16

și

art. 41 din Constituție . Astfel, dispozițiile legale criticate au un caracter administrativ, de putere publică. Printr-o astfel de interpretare se încalcă principiul la muncă egală, salariu egal, respectiv se ajunge la discriminarea celor care nu au primit sporurile față de categoriile cărora aceste sporuri le-au fost acordate. Salariile autoarelor excepției nu sunt negociate, ci fac parte din categoria salariilor de bugetari, fixe: din acest motiv acordarea sporurilor prevăzute de lege nu poate fi lăsată la discreția angajatorului. De altfel, nici măcar angajatorul privat care acționează prin intermediul unei puteri de apreciere mult mai mari nu ar trebui să aibă o putere discreționară de a acorda sau nu sporul de risc. Caracterul facultativ al sporului de risc vizează exclusiv decizia unității de a acorda sau nu sporul tuturor angajaților aflați în aceeași situație de risc și nicidecum dreptul de a-l acorda numai unora dintre aceștia, în funcție de compartimentele din care fac parte. În fapt, instanța judecătorească a dat interpretarea potrivit căreia instituția pârâtă în cauza în care a fost ridicată excepția acordă sporurile după bunul ei plac.

6.

Mai mult,

Legea-cadru nr. 284/2010

prevede posibilitatea acordării diferențiate a sporului, adică 45-85%. Cu alte cuvinte, există posibilitatea individualizării sporului în funcție de riscul concret la care este expus fiecare compartiment. Dar această posibilitate nu exclude, ci, dimpotrivă, întărește ideea că sporul trebuie acordat tuturor celor care fac parte din categoria care, potrivit legii, trebuie să beneficieze de spor, diferențele făcându-se doar la cuantumul acestora.

7.

În final, sunt invocate o serie de hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a constatat încălcarea de către statul român a principiului nediscriminării în materia salarizării.

8.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, conținutul propriu-zis al dispozițiilor legale criticate, independent de cum sunt ele aplicate de către destinatarii lor și de către instanțele judecătorești, nefiind contrare

art. 16

și

art. 41 din Constituție .

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, ținând seama de motivarea excepției, îl reprezintă, în realitate, dispozițiile notei din

anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, ale

art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010 și ale

art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Dispozițiile notei din

anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009

enumeră categoriile de sporuri care pot fi acordate în unități sanitare de asistență socială și de asistență medico-socială, în vreme ce celelalte dispoziții criticate prevăd categoriile de sporuri care pot fi acordate în unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea.

13.

La data sesizării Curții,

Legea-cadru nr. 330/2009

și

Legea-cadru nr. 284/2010

nu mai erau în vigoare, acestea fiind abrogate prin

Legea-cadru nr. 284/2010

și, respectiv

Legea-cadru nr. 153/2017 . Cu toate acestea, având în vedere că, potrivit celor reținute în

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sunt supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea este competentă să analizeze prevederile criticate din actele normative anterior menționate.

14.

În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi și ale

art. 41

privind munca și protecția socială a muncii.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010

și ale

art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

vizează categorii de sporuri ce pot fi acordate personalului care își desfășoară activitatea în unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea. Or, astfel cum rezultă din considerentele actului de sesizare a Curții Constituționale și din notele scrise ale autoarelor excepției, acestea au calitatea de personal sanitar, fiind angajate în cadrul compartimentului Laborator al Spitalului Județean Ilfov. Întrucât angajatorul autoarelor excepției nu se încadrează în categoria unităților de asistență socială/centre cu sau fără cazare, ci în categoria unităților sanitare,

art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010

și

art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată excepția, în sensul că nu sunt aplicabile în cauză.

16.

În acest context, cu privire la condiția de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate referitoare la „legătura cu soluționarea cauzei“, Curtea reamintește că aceasta presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le stabilesc dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014). Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010

și ale

art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

este inadmisibilă (pentru o soluție identică, a se vedea

Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020 , nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării acestei decizii).

17.

Cu referire la celelalte prevederi criticate, respectiv cele cuprinse în nota aferentă

anexei nr. II/2 : Unități Sanitare de Asistență Socială și de Asistență Medico-Socială la

Legea-cadru nr. 330/2009 , Curtea reține, așa cum a făcut-o și în

Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020 , precitată, că acestea instituie reguli privind sporurile pentru condițiile deosebite de muncă aplicabile personalului care își desfășoară activitatea în unități sanitare de asistență socială și de asistență medico-socială. Astfel, potrivit pct. 3 din nota aferentă

anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 , locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, pct. 1 lit. b) din nota aferentă

anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009

stabilește că, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, sporuri pentru condiții deosebit de periculoase, iar în acest caz, nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli. În esență, Curtea reține că legiuitorul deleagă ministrului sănătății stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete, precum și a condițiilor de acordare a sporurilor pentru condiții de muncă, în acest sens fiind emis

Ordinul ministrului sănătății nr. 547 din 26 mai 2010

pentru aprobarea

Regulamentului

privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din

anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 4 iunie 2010.

18.

În același timp, Curtea reține că, în cazul sporului pentru condiții deosebit de periculoase, legiuitorul a încredințat conducerii fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică rolul de a stabili nivelul sporului, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli, angajatorul fiind obligat să respecte dispozițiile

Legii-cadru nr. 330/2009

și cele cuprinse în

Ordinul ministrului sănătății nr. 547 din 26 mai 2010 .

19.

În

Decizia nr. 667 din 9 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 22, Curtea a statuat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de

Constituție . Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula ( deciziile Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006,

nr. 693 din 17 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006,

nr. 1.280 din 12 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010 și

nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011).

20.

De asemenea, Curtea a reținut că instituirea și diminuarea sporurilor, acordarea lor într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiție de ordin constituțional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică ( Decizia Curții Constituționale nr. 728 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, și

Decizia Curții Constituționale nr. 337 din 17 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009).

21.

Curtea reține că, atunci când realizează controlul de conformitate cu

art. 16 alin. (1) din Constituție , examinează conținutul reglementării primare, respectiv al legii adoptate de Parlament sau al ordonanței Guvernului. În cauza de față, însă, este pusă în discuție interpretarea judiciară a unor dispoziții legale. Ca atare, devine aplicabilă jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia jurisdicția constituțională nu este îndreptățită să interpreteze și să aplice legile, Constituția atribuind acest rol instanțelor judecătorești.

22.

Această concluzie nu este în contradicție cu jurisprudența Curții potrivit căreia, pentru determinarea conținutului normativ al normei supuse controlului de constituționalitate, Curtea trebuie să țină seama de modul în care aceasta este interpretată în practică judiciară (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , paragraful 20). Curtea a impus, însă, o condiție esențială pentru a realiza controlul de constituționalitate a reglementării primare, așa cum este aceasta interpretată în practica judiciară, și anume ca aceasta să fie constantă, și să nu fie cu totul izolată.

23.

În cauza de față, autoarele nu oferă indicii care să permită Curții Constituționale să identifice o practică judiciară constantă și care, în plus, să fie contrară Constituției. Mai degrabă, autoarele se referă în mod abstract la o posibilă interpretare judiciară și, cel mult, la acea interpretare judiciară care le-a vizat în mod direct, dar care nu întrunește condițiile unei practici judiciare cvasiunanime, așa cum a statuat Curtea în

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20-21 și în

Decizia nr. 324 din 21 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 14 august 2019, paragraful 19).

24.

Dincolo însă de aceste observații, Curtea reține că prevederile criticate conțin dispoziția potrivit căreia „În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri [...]“. Legiuitorul stabilește, într-adevăr, caracterul facultativ al acordării sporurilor. Dreptul de acordare a acestora a fost delegat către ministrul sănătății. Cu toate acestea, Curtea reține că legiuitorul nu a acordat acestuia o putere de apreciere nelimitată, având în vedere mențiunea explicită cu respectarea prevederilor legale. Prin urmare, ordonatorul de credit va putea uza de puterea acordată de către legiuitor numai dacă va respecta inclusiv

art. 3 lit. d) din Legea-cadru nr. 330/2009

care stabilește, ca principiu al salarizării, și pe cel al echității și coerenței - prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar.

25.

Prin urmare, eventuala aplicare contrară principiilor nediscriminării și al egalității în drepturi a dispozițiilor legale criticate în prezenta cauză nu este imputabilă în mod nemijlocit legiuitorului, câtă vreme acordarea dreptului ordonatorului de credit de a oferi sau nu sporurile în discuție a fost însoțită și de obligația corelativă de a-l exercita cu respectarea prevederilor legale.

26.

Cu referire la critica raportată la

art. 41 din Constituție , Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Departe de a constitui o îngrădire a prevederilor constituționale privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii, dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura măsuri de sănătate la locul de muncă, stabilesc posibilitatea acordării sporului pentru condiții de muncă, în condițiile pe care legea le instituie. Prin urmare, instituirea prin prevederile de lege criticate a unor condiții privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, inclusiv a sporului pentru condiții deosebit de periculoase, nu echivalează cu încălcarea

art. 41 din Constituție

(a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020 , precitată, paragraful 20).

27.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale

art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Daniela Totolici și de Corina Pamfilie în Dosarul nr. 9.309/3/2017 (număr în format vechi 1.022/2018) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași autoare în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și constată că prevederile cuprinse în

nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2020.