Decizia nr. 774/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cosmin-Marian Văduva
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. I pct. 42
și
69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , ale
art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și ale
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, excepție ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.321/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.346D/2018.
2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 8 octombrie 2020, în lipsa părților, care au fost legal citate, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor
art. 57
și ale
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 22 octombrie 2020, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
3.
Prin Încheierea din 13 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.321/117/2018, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. I pct. V subpunctele 42
și
69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 , ale
art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 , precum și ale
Legii nr. 80/2018 , excepție ridicată de Sindicatul Unirea Cluj într-o cauză având ca obiect stabilirea unor drepturi salariale potrivit
Legii-cadru nr. 153/2017
și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.346D/2018.
4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin prevederile criticate se înlătură, în fapt, măsurile legale adoptate prin
Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede o majorare salarială a personalului plătit din fonduri publice, rezultând, în fapt, o scădere a drepturilor salariale față de nivelul stabilit prin
art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017
și față de nivelul lunii decembrie 2017. În condițiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin
Legea-cadru nr. 153/2017
creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice, condițiile de acordare și cuantumul acestor creșteri salariale, Guvernul, prin intervenția sa ulterioară, adoptând cele două ordonanțe de urgență, intră în conflict cu prevederile
art. 1 alin. (4)
și ale
art. 61 alin. (1) din Constituție , făcând dovada unui comportament constituțional neloial. Prin emiterea celor două ordonanțe de urgență Guvernul încearcă să se situeze pe o poziție opusă și conflictuală cu Parlamentul care, în cadrul celor trei puteri, are o poziție primordială, îndeplinind funcția legislativă și gestionând procesul decizional.
5.
Guvernul a adoptat cele două ordonanțe de urgență cu încălcarea exigențelor stabilite de
art. 115 alin. (4)
și
(6) din Constituție , întrucât nu a indicat situația extraordinară care a stat la baza emiterii acesteia, nu a motivat corespunzător urgența acestei reglementări și a afectat drepturile constituționale ale personalului salarizat din fonduri publice, și anume dreptul la muncă, dreptul la un nivel de trai decent și dreptul la protecția socială a muncii. În acest sens se invocă deciziile
nr. 255 din 11 mai 2005
și
nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008
ale Curții Constituționale.
6.
Analizând notele de fundamentare ale celor două ordonanțe de urgență criticate, se deduce că promovarea acestor acte normative a fost determinată, în principal, de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creșterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a contribuțiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceștia, cât și de către angajați. Însă din cuprinsul prevederilor
art. 7 alin. (1)
și
(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
se desprinde intenția Guvernului de anihilare a majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018, prin suportarea de către angajați a sumelor aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat.
7.
Aspectele invocate în notele de fundamentare sunt nejustificate nu doar prin prisma oportunității și utilității lor, dar și sub aspectul caracterului obiectiv și urgent al motivelor care au impus adoptarea acestor măsuri. Măsurile fiscal-bugetare care modifică în mod esențial responsabilitatea fiscală a angajaților și a angajatorilor și finanțarea sistemului de securitate socială, care afectează principiul de stat social reglementat constituțional, nu pot face obiectul reglementărilor prin ordonanțe de urgență, ci este obligatoriu ca aceste reglementări să fie supuse dezbaterilor parlamentare, fiind astfel adoptate prin lege de forul legislativ.
8.
Prevederile criticate afectează drepturile prevăzute de
art. 41
și
art. 47 alin. (1) din Constituție
și, prin urmare, sunt contrare
art. 115 alin. (6) din Constituție . Astfel, se apreciază că atingerea adusă dreptului la salariu, componentă a dreptului la muncă, s-a realizat fără o justificare reală. Aceste prevederi constituționale sunt încălcate și pentru că Guvernul a reglementat în domeniul îndatoririlor prevăzute de Constituție, în particular cele de a plăti contribuțiile de asigurări sociale și cele de sănătate.
9.
Din punct de vedere constituțional, taxele și impozitele fac parte din categoria de venituri reglementate prin bugetul anual al României, conform
privind finanțele publice. Prevederile Constituției nu au conferit Guvernului autoritate în domeniul fiscal, ci, dimpotrivă, prevăd explicit că Parlamentul aprobă proiectul bugetului de stat elaborat de Guvern, iar Guvernul nu poate modifica bugetul public național, deci nici Codul fiscal, prin ordonanțe de urgență, ordonanțe sau hotărâri.
10.
Nerespectarea normelor constituționale menționate atrage și încălcarea prevederilor
art. 1 alin. (5)
și ale
art. 53 din Constituție , întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă.
11.
Măsurile de reducere a salariilor nu pot fi circumscrise situațiilor prevăzute de
art. 53 din Constituție . Măsurile luate de Guvern nu sunt proporționale cu situația care le-a determinat, întrucât prin modificarea politicii fiscale se obține efectul contrar celui urmărit de
art. 53 din Constituție , respectiv adâncirea stării de pauperitate a unor categorii sociale și nicidecum susținerea economică a acestora, așa cum statul s-a obligat prin norme interne și prevederi internaționale.
12.
Prin efectele textelor normative criticate are loc o suprimare a dreptului la salariu, care este un drept fundamental, care se bucură, în egală măsură, de protecția acordată dreptului la muncă. Deopotrivă, afectarea drepturilor salariale prin aplicarea dispozițiilor criticate reprezintă și o încălcare a dreptului de proprietate asupra bunurilor, deoarece salariul este bun în sensul
art. 1 din Primul Protocol
adițional la Convenție. Sunt astfel încălcate și dispozițiile
art. 44 alin. (1)-(4) din Constituție .
13.
Restrângerea adusă drepturilor nu este rezonabilă, proporțională cu obiectivul urmărit și are ca efect transformarea dreptului la salariu ori a dreptului de proprietate într-unul iluzoriu/teoretic. Măsurile nu sunt justificate de un scop legitim, nu sunt adecvate și necesare îndeplinirii acestui scop și nu se păstrează un just echilibru între drepturile și interesele în concurs pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Dispozițiile criticate contravin Cartei sociale europene și Codului european de securitate socială. Acesta din urmă prevede la art. 70 pct. 2 că totalul cotizațiilor de asigurare care intră în obligația salariaților protejați nu trebuie să depășească 50% din totalul resurselor alocate protecției salariaților, soțiilor și copiilor lor. Astfel, prin stabilirea obligației de plată a contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate exclusiv în sarcina angajaților, România și-a încălcat obligațiile asumate prin tratate internaționale, cu nesocotirea prevederilor
art. 20 din Constituție .
14.
Autorii excepției au mai arătat că în construcția bugetului de stat și a celui de asigurări sociale pentru anul 2017 angajații contribuie cu aproximativ 29,1% din totalul resurselor necesare pentru sistemul de securitate socială, angajatorii asigură 49,96%, iar diferența este asigurată din alte surse sau din subvenții acordate de bugetul de stat. Angajatul și angajatorul asigură 79,1% din totalul resurselor necesare sistemului de asigurări sociale. Se arată că măsurile dispuse prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017
discriminează salariații, întrucât cea mai mare pondere a C.A.S. (contribuția de asigurări sociale) și C.A.S.S. (contribuția de asigurări sociale de sănătate) a fost stabilită în sarcina acestora, ceea ce încalcă principiul așezării juste a sarcinilor fiscale.
15.
Totodată, potrivit autorului, s-a încălcat principiul justei așezări a sarcinilor fiscale. Măsurile dispuse prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017
discriminează salariații, întrucât cea mai mare pondere a contribuțiilor de asigurări sociale și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate a fost stabilită în sarcina acestora. Astfel, în timp ce salariații sunt obligați să plătească acele contribuții la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază, dar nu mai puțin de salariul de bază minim brut pe țară, persoanele fizice autorizate plătesc această contribuție la salariul de bază minim brut pe țară, și nu la veniturile pe care le realizează.
16.
Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, stabilirea în prima etapă a unei creșteri de 25% a drepturilor salariale ale salariaților din subordinea intimatei din cauză respectă
art. 53 din Constituție . De altfel, arată instanța, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a reținut că stabilirea sau modificarea pentru viitor a unor drepturi salariale nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi o contraprestație pentru munca depusă, în condițiile în care beneficiar al drepturilor salariale este personalul plătit din fonduri publice. Într-o atare situație funcționează principiul prestabilirii salariilor prin lege, al căror nivel stipulat se află în legătură directă cu încasările și cheltuielile din bugetul public național. Dezechilibrarea acestuia poate avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Totodată, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă neacordarea unor majorări salariale sau unui drept salarial suplimentar. Prin urmare, nu sunt incidente prevederile
art. 41 alin. (1) din Constituție.
17.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
18.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției,
precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
19.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
20.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. I pct. 42
și
69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, ale
art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, precum și dispozițiile
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018. Dispozițiile legale criticate punctual au următorul conținut:
–
Articolul I
pct. 42
și
69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 :
42.
Articolul 138
se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 138: Cotele de contribuții de asigurări sociale Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele:
a)
25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit prezentei legi;
b)
4% datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
c)
8% datorată în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în
Legea nr. 263/2010 , de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.» [...]
69.
Articolul 156
se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 156: Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10% și se datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi.“
–
Articolul 7
alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 : „Sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit
art. 38 alin. (3) lit. a) din
Legea-cadru nr. 153/2017 .“
21.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (4)
privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și
art. 1 alin. (5)
în componenta sa privind calitatea legii,
art. 11 alin. (1)
și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern,
art. 16
privind principiul egalității în fața legii,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 29
privind libertatea conștiinței,
art. 41
privind dreptul la muncă,
art. 44 alin. (1)-(4)
privind dreptul de proprietate privată,
art. 47
privind nivelul de trai,
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,
art. 56 alin. (2)
privind justa așezare a sarcinilor fiscale,
art. 61 alin. (1)
privind rolul Parlamentului,
art. 102 alin. (1)
privind rolul Guvernului,
art. 115 alin. (4)
și (6) privind delegarea legislativă,
art. 135 alin. (1)
și (2) privind economia,
art. 138 alin. (2)
privind bugetul public național și în
art. 139 alin. (1)
privind impozitele, taxele și alte contribuții. Se mai invocă încălcarea
art. 1 privind dreptul de proprietate din Primul Protocol
la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a
art. 17
privind dreptul de proprietate și a
art. 23 alin. (2) privind nediscriminarea din Declarația Universală a Drepturilor Omului , a
art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială din Carta socială european ă (revizuită).
22.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin
Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 1 iulie 2020, a constatat că prevederile
art. I pct. 40-91 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017
sunt constituționale în raport cu criticile raportate la următoarele dispoziții ale Legii fundamentale:
art. 1 alin. (3)
privind caracterul social al statului și alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii și principiul securității raporturilor juridice,
art. 11 alin. (1)
și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern,
art. 16
privind principiul egalității în fața legii,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 41
privind dreptul la muncă în componenta sa privind dreptul la salariu,
art. 56 alin. (2)
privind justa așezare a sarcinilor fiscale, precum și
art. 115 alin. (4)
și (6) privind regimul adoptării ordonanțelor de urgență ale Guvernului.
23.
În prezenta cauză sunt criticate două dintre articolele care modifică Codul fiscal și care au fost criticate și în cauza soluționată prin decizia menționată. În plus, este criticat și
art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și
24.
Examinarea comparativă a criticilor soluționate de Curte prin
Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020
și a celor formulate în prezenta cauză relevă similaritatea lor. Astfel, cu referire la
art. 115 alin. (4) din Constituție , Curtea a reținut, în paragrafele 54-61 din
Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020 , următoarele: „întreaga expunere de motive a ordonanței de urgență analizate se axează pe existența unor situații care reprezintă o amenințare la adresa drepturilor sociale ale cetățenilor. Astfel, în preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017
se arată, printre altele, că promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creșterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a contribuțiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceștia, cât și de către angajați. În acest sens, se reduce numărul contribuțiilor sociale obligatorii, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să rețină, să declare și să plătească obligațiile datorate. De asemenea, în acest context, sa avut în vedere necesitatea elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și a Legii bugetului de stat pentru anul 2018. S-a ținut seama de faptul că neadoptarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017
ar fi putut avea consecințe negative, în sensul că nu puteau fi promovate modificările corelative ale legislației din domeniul muncii, sănătății, de către instituțiile de specialitate, începând cu aceeași dată, respectiv data de 1 ianuarie 2018, modificări care aduceau beneficii salariaților din sistemul bugetar. Totodată, neîndeplinirea de către operatorii economici a obligației de a vira contribuțiile sociale către stat ar fi fost de natură să conducă la nerealizarea planului de execuție bugetară și, implicit, la încălcarea drepturilor sociale ale cetățenilor, drepturi fundamentale prevăzute chiar de textul Constituției. Or, măsura contestată a vizat transferul contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, aceasta având ca scop valorificarea în beneficiul angajatului a întregii contribuții de asigurări sociale datorate pentru venitul realizat, dar și creșterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a acestora. De asemenea, Curtea reține faptul că la stabilirea punctajului de pensie și a stagiului de cotizare potrivit legislației în materie, în funcție de care se determină drepturile de pensie ale angajatului, contribuția datorată de angajator nu era luată în calcul, aceasta fiind datorată în virtutea principiului solidarității sociale care stă la baza funcționării sistemului public de pensii.
Trebuie avut în vedere că elementele care se iau în calcul la stabilirea dreptului de pensie se determină atât pe baza contribuției individuale de asigurări sociale, cât și a câștigului lunar brut al salariatului, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale“.
25.
Cu referire la
art. 115 alin. (6) din Constituție , Curtea a reținut, în paragrafele 62-64 ale deciziei precitate, că „legiuitorul delegat a dorit să contracareze rapid o anumită tendință de creștere a sumelor neachitate la bugetele de asigurări sociale, fapt ce a condus la afectarea considerabilă a acestora și implicit a sistemului de prestații sociale constând în pensii, servicii medicale, indemnizații de șomaj și altele asemenea, de care ar trebui să beneficieze salariații - asigurați pentru care se datorează aceste contribuții. Așadar, în cazul de față, legiuitorul a adoptat măsuri fiscale de ordin tehnic, fără a opera vreo reducere punctuală a unor salarii, ci punând în aplicare o politică fiscală impusă de o situație extraordinară. Astfel, legiuitorul a redimensionat, în condițiile date, politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, în scopul îmbunătățirii colectării contribuțiilor la bugetul de asigurări sociale și, implicit, al protejării drepturilor fundamentale ale salariaților (dreptul la sănătate, dreptul la un nivel de trai decent etc.)“.
26.
Aceste considerente ale Curții sunt relevante și în soluționarea criticii din prezenta cauză raportate la
art. 1 alin. (4)
și
art. 61 alin. (1) din Constituție
prin care autorii susțin, în esență, că, prin intervenția sa, Guvernul a înlăturat efectele
art. 38 alin. (3) lit. a) din
Legea-cadru nr. 153/2017
referitoare la mărirea salariilor cu 25% începând cu 1 ianuarie 2018.
27.
În ceea ce privește critica raportată la
art. 56
și
139 din Constituție , Curtea observă că, în paragraful 67 al
Deciziei nr. 46 din 4 februarie 2020 , a statuat că „Prin conduita sa legiuitorul a respectat întru totul dispozițiile
art. 56
și
139 din Constituție , fără a afecta alte drepturi și libertăți fundamentale. Astfel, instituirea, în această formă, a unor contribuții financiare are un scop legitim, și anume asigurarea ritmicității și certitudinii alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecție a bugetului asigurărilor sociale, precum și eficientizarea colectării și, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce țin de recuperarea sumelor datorate cu titlu de contribuții sociale. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea și eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanță, respectiv statul, care este ținut de realizarea funcțiilor și sarcinilor sale constituționale (protecție socială etc.), inclusiv cu privire la menținerea unei discipline fiscale coerente.“
28.
Cu referire la pretinsa discriminare a salariaților față de persoanele fizice autorizate, Curtea a decis, în paragrafele 71 și 72 ale deciziei precitate, că „salariații sunt într-o situație diferită față de persoanele fizice autorizate, regimul acestora din urmă fiind reglementat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008
privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 182/2016 . O persoană fizică autorizată nu poate avea calitatea de angajat al unor terțe persoane cu care colaborează potrivit
art. 16,
chiar dacă colaborarea este exclusivă [ art. 17 alin. (3)] . Potrivit
art. 5
din ordonanța de urgență menționată, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 148
din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
a ținut cont de specificul activității persoanelor fizice autorizate care acționează în calitate de întreprinzători cu toate riscurile aferente acestei activități. Afirmația potrivit căreia persoanele fizice autorizate plătesc contribuțiile de asigurări sociale, în mod automat, prin raportare la salariul minim brut, este eronată, întrucât organele fiscale au posibilitatea de a verifica activitatea și veniturile realizate de această categorie de persoane în condițiile legislației fiscale“.
29.
În continuare, în ceea ce privește critica potrivit căreia măsurile dispuse prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017
discriminează salariații, întrucât cea mai mare pondere a C.A.S. și C.A.S.S. a fost stabilită în sarcina acestora, ceea ce încalcă principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, Curtea reține că sunt relevante considerentele prevăzute în paragrafele 78 și 79 ale
Deciziei nr. 46 din 4 februarie 2020 : „din punct de vedere al angajatului, s-a avut în vedere creșterea sumei cu care acesta contribuie la stabilirea dreptului de pensie, iar pentru angajator, simplificarea și scăderea costurilor administrative, rezultate în urma reducerii numărului de contribuții sociale și, mai ales, ca urmare a eliminării obligațiilor angajatorului. Drept urmare, din punct de vedere al măsurilor fiscale introduse prin
art. I pct. 40-91 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 , acestea au asigurat continuitatea respectării principiului constituțional al egalității de tratament între persoane aflate în aceeași situație juridică, precum și a principiului fiscal al justeței impunerii sau echității fiscale conform căruia prin legislația fiscală se asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcție de mărimea veniturilor sau a proprietăților acestuia“.
30.
În ceea ce privește criticile formulate prin raportare la
art. 41 din Constituție , Curtea reține că și în
a luat în discuție o critică similară (a se vedea în acest sens paragrafele 53 și 80), constatând conformitatea prevederilor criticate cu
art. 41 din Constituție .
31.
Curtea constată și conformitatea cu prevederile
art. 44 din Constituție
a dispozițiilor criticate, deoarece cuantumul salariului nu este un bun, în sensul acestei noțiuni dat de
art. 1 din Primul Protocol
adițional la Convenție, care nu mai poate face obiectul unor măsuri statale de ajustare, în funcție de dinamica politicilor sale salariale și social-economice.
32.
În ceea ce privește critica raportată la
art. 53 din Constituție , Curtea reține că, în
Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020 , paragraful 62, a statuat că prevederile criticate nu afectează vreun drept fundamental al cetățenilor dintre cele la care se referă
art. 53 din Legea fundamentală
și, în consecință, nu încalcă dispozițiile
art. 115 alin. (6) din Constituție . Cu alte cuvinte, dacă se acceptă concluzia că nu se încalcă
art. 115 alin. (6) din Constituție , trebuie acceptată și premisă pe care se bazează. Prin urmare, Curtea reține că nu este întemeiată critica raportată la
art. 53 din Constituție .
33.
În sfârșit, cu referire la criticile raportate la prevederile
art. 70 pct. 1 și 2 privind cuantumul cotizațiilor de asigurare din Codul european de securitate socială
și cele ale
art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială din Carta socială european ă, Curtea observă că acestea au fost invocate și în cauza soluționată prin
Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020 , ocazie cu care Curtea a statuat că acestea se referă la altă ipoteză normativă decât cea cuprinsă în dispozițiile legale criticate, astfel că nu au incidență în cauză (a se vedea paragraful 81 al deciziei precitate).
34.
Având în vedere că nu există rațiuni pentru îndepărtarea de la această jurisprudență, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.
35.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.321/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că prevederile
art. I pct. 42
și
69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , ale
art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 22 octombrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.