Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 321/2021

privind acordarea prestațiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2021, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice

prezumat în vigoare

Data actului
17 martie 2021
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 274 din 18 martie 2021
Citează
2 acte
Structură
6 articole · 2.932 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 124 din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Prezenta hotărâre stabilește numărul biletelor de tratament balnear care se pot acorda în anul 2021, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice, precum și modul de acordare, de distribuire și de decontare a acestora.

Articolul 2

În unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice, pentru anul 2021 este asigurat un număr de maximum 59.926 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere.

Articolul 3

La numărul de bilete prevăzut la

art. 2

se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alți operatori economici, număr care se va stabili prin încheierea unor contracte subsecvente în baza acordurilor-cadru atribuite în anul 2020.

Articolul 4

Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu se stabilește prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete rezultat în conformitate cu prevederile

art. 2

și

3 .

Articolul 5

În anul 2021, persoana îndreptățită, conform prevederilor

art. 122 din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, poate beneficia de un singur bilet de tratament balnear acordat în condițiile prezentei hotărâri.

Articolul 6

(1)

Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii.

(2)

Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face de către Casa Națională de Pensii Publice, din fondurile aprobate prin

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 nr. 16/2021 , la capitolul „Asigurări și asistență socială“, titlul „Asistență socială“, articolul „Ajutoare sociale“, alineatul „Ajutoare sociale în natură“, către prestatorii de servicii, potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul muncii și protecției sociale,
Raluca Turcan
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 17 martie 2021.
Nr. 321.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.