Metodologia din 23 februarie 2022
de calcul al tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de transport și distribuție din sectorul gazelor naturale și de determinare a valorii medii a unui racord
prezumat în vigoare
ORDINUL nr. 9 din 23 februarie 2022 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 192 din 25 februarie 2022.
Aprobată prin
Capitolul I Dispoziții generale
Secțiunea 1
Scop și domeniu de aplicare
Articolul 1
Prezenta metodologie reglementează modul de stabilire a următoarelor tarife:
a)
tariful de analiză a cererii de racordare și tariful de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale pe care solicitantul trebuie să le achite operatorului sistemului de distribuție a gazelor naturale;
b)
tariful de analiză a cererii de racordare și tariful de racordare la sistemul de transport al gazelor naturale pe care solicitantul trebuie să le achite operatorului de transport și de sistem al gazelor naturale.
Articolul 2
Prezenta metodologie se aplică de ANRE, operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale și de operatorul de transport și de sistem al gazelor naturale la stabilirea tarifului de analiză a cererii de racordare și a tarifului de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale, respectiv la sistemul de transport al gazelor naturale.
Secțiunea a 2-a
Abrevieri, termeni și expresii
Articolul 3
În sensul prezentei metodologii, următoarele abrevieri, termeni și expresii se definesc după cum urmează:
a)
ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b)
ATR - avizul tehnic de racordare la sistemul de distribuție sau de transport al gazelor naturale;
c)
ATP - avizul tehnic de principiu;
d)
SD - sistemul de distribuție a gazelor naturale;
e)
OSD - operatorul de sistem de distribuție a gazelor naturale;
f)
ST - sistemul de transport al gazelor naturale;
g)
OTS - operatorul de transport și de sistem al gazelor naturale;
h)
OS - operatorul de sistem;
i)
OL - oțel;
j)
PE - polietilenă;
k)
SRM/SR/SM/PRM/PR/PM - stația de reglare-măsurare/ stația de reglare/stație de măsurare/postul de reglare-măsurare/ postul de reglare/postul de măsurare;
l)
operator de sistem - operatorul sistemului de distribuție sau operatorul de transport și de sistem al gazelor naturale care analizează cererea de racordare la SD/ST, emite ATR și/sau ATP și realizează racordarea la SD/ST;
m)
Lege -
Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările și completările ulterioare;
n)
Regulament SD - Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale;
o)
Regulament ST - Regulamentul privind racordarea la sistemul de transport al gazelor naturale.
Abrevierile, termenii și expresiile prevăzute la
alin. (1)
se completează cu termenii definiți în Lege și în legislația aplicabilă în domeniul gazelor naturale.
Capitolul II Metoda și criteriile de stabilire a tarifelor reglementate
Articolul 4
Tarifele reglementate aferente procesului de racordare se stabilesc de OS, pe componente, conform prevederilor prezentei metodologii.
Tarifele reglementate aferente procesului de racordare nu conțin TVA.
Articolul 5
Valoarea tarifelor prevăzute la
art. 1
și a componentelor de calcul ale acestora se determină conform prevederilor prezentei metodologii.
Cheltuielile efectuate de OS pentru analiza cererii de racordare la SD/ST și pentru realizarea activităților de racordare la SD/ST se împart, în funcție de modul de alocare, în cheltuieli directe și cheltuieli indirecte.
Articolul 6
Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifică pe fiecare activitate în parte aferentă racordării la SD/ST, încă din momentul efectuării lor, și, ca atare, se includ direct în costul activității respective.
Cheltuielile directe cuprind:
a)
cheltuielile salariale directe;
b)
contribuțiile privind asigurările sociale și altele asemenea, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
c)
materiile prime și materialele directe;
d)
cheltuielile privind transportul la și de la locul de consum.
Articolul 7
Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care nu se pot identifica și nu se pot atribui direct unei activități, ci privesc întreaga activitate a OS în ansamblul ei.
Cheltuielile indirecte cuprind:
a)
cheltuielile generale de administrație;
b)
cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajelor și echipamentelor;
c)
cheltuielile aferente activităților de registratură, arhivare și clasare a documentelor.
Repartizarea cheltuielilor indirecte se realizează folosind criteriul de repartizare considerat de OS ca având cea mai mare relevanță în repartizarea judicioasă a cheltuielilor.
Nivelul cheltuielilor indirecte aferente unei activități desfășurate de OS în procesul de racordare la SD/ST nu poate depăși 10% din totalul cheltuielilor directe aferente respectivei activități.
Pentru activitățile desfășurate de OS în cadrul procesului de racordare la SD/ST, rata profitului considerată în calculul componentelor tarifului de analiză a cererii de racordare și ale tarifului de racordare este de maximum 5%.
Capitolul III Tariful de analiză a cererii de racordare
la sistemul de distribuție a gazelor naturale/ sistemul de transport al gazelor naturale
Articolul 8
În calculul tarifului de analiză a cererii de racordare la SD/ST se iau în considerare costurile următoarelor subactivități:
a)
înregistrarea de către OSD/OST a cererii de racordare la SD/ST;
b)
evaluarea și analizarea cererii de racordare la SD/ST;
c)
stabilirea de către OSD/OST a soluției tehnice de racordare la SD/ST;
d)
elaborarea de către OSD/OST a răspunsului la cererea de racordare la SD/ST și transmiterea acestuia, însoțit de documentele aferente;
e)
activități de monitorizare, registratură și arhivare fizică și electronică a cererilor de racordare la SD/ST și a documentației aferente, precum și activitatea de clasare în conformitate cu prevederile Regulamentului SD/ST.
Articolul 9
Tariful de analiză a cererii de racordare la SD/ST se calculează de OS pe baza fișei de calcul prevăzute în
anexă , utilizând formula: T_(A) = [C_(d) + C_(i)] x [1 + R_(pr)],
unde: T_(A) - tariful aferent activității de analiză a cererii de racordare la SD/ST;
C_(d) - cheltuielile directe aferente activității de analiză a cererii de racordare la SD/ST;
C_(i) - cheltuielile indirecte;
R_(pr) - rata profitului.
La determinarea cheltuielilor salariale directe aferente activității de analiză a cererii de racordare la SD/ST se are în vedere includerea în această categorie doar a cheltuielilor salariale generate de implicarea unui singur salariat, pentru fiecare subactivitate desfășurată de OS.
Tariful de analiză a cererii de racordare la SD/ST nu include cheltuieli cu deplasarea la locul de consum.
Capitolul IV Tariful de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale/sistemul de transport al gazelor naturale
Articolul 10
În calculul tarifului de racordare la SD/ST se iau în considerare costurile următoarelor activități cuprinse în contractul de racordare, respectiv:
a)
obținerea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/autorizațiilor emise de organismele abilitate, precum și a autorizației de construire a instalației de racordare;
b)
proiectarea instalației de racordare;
c)
verificarea documentației tehnice/proiectului tehnic a/al instalației de racordare de către un verificator de proiecte atestat de ANRE;
d)
execuția instalației de racordare;
e)
urmărirea lucrărilor privind execuția, recepția tehnică și punerea în funcțiune a instalației de racordare.
Articolul 11
Tariful de racordare la SD/ST nu include următoarele elemente sau activități:
a)
costul aferent lucrărilor de extindere și/sau redimensionare a obiectivului/conductei de distribuție/transport a/al gazelor naturale necesare racordării;
b)
costul echipamentului/sistemului de măsurare a gazelor naturale;
c)
costul lucrărilor necesare montării echipamentului/ sistemului de măsurare a gazelor naturale.
Articolul 12
Tariful de racordare la SD/ST se calculează de OS cu formula: T = T_(D) + T_(P) + T_(V) + T_(E) + T_(U)[lei],
unde: T - tariful de racordare la SD/ST;
T_(D) - componenta tarifului de racordare la SD/ST aferentă costurilor pentru dobândirea certificatului de urbanism, a avizelor și a acordurilor/autorizațiilor emise de autoritățile/organismele abilitate, precum și a autorizației de construire a instalației de racordare;
T_(P) - componenta tarifului de racordare la SD/ST aferentă costurilor legate de proiectarea instalației de racordare;
T_(V) - componenta tarifului de racordare la SD/ST aferentă costurilor legate de verificarea documentației tehnice/proiectului tehnic a/al instalației de racordare, conform prevederilor
art. 160 alin. (1) din Lege ;
T_(E) - componenta tarifului de racordare la SD/ST aferentă costurilor legate de execuția instalației de racordare;
T_(U) - componenta tarifului de racordare la SD/ST aferentă costurilor legate de urmărirea lucrărilor, recepția tehnică și de punerea în funcțiune a instalației de racordare.
Articolul 13
Componenta T_(D) a tarifului de racordare la SD/ST se calculează de OSD cu formulele: T_(D) = C_(D,E) + C_(D,OS);
C_(D,OS) = [C_(d) + C_(i)] x [1 + R_(pr)],
unde: C_(D,E) - costurile estimative/efective reprezentate de taxele de emitere a certificatului de urbanism, avizelor, acordurilor/ autorizațiilor, precum și a autorizației de construire a instalației de racordare, percepute de autoritățile/organismele abilitate;
C_(D,OS) - costurile proprii ale OS prilejuite de dobândirea documentelor cuprinse în componenta C_(D,E).
Componenta C_(D,E) poate avea valori diferite pentru fiecare solicitare, având în vedere cerințele emitenților documentelor, și se comunică de către OS ca valoare estimată; valoarea finală a componentei C_(D,E) se regularizează pe baza documentelor justificative, după obținerea tuturor documentelor menționate.
Costurile aferente componentei C_(D,OS) se estimează inițial de către OS cu luarea în considerare a cerințelor specifice fiecărei autorități. Valoarea finală a componentei C_(D,OS) se regularizează, după ce aceste costuri sunt cunoscute.
Componenta T_(D) și tariful de racordare la SD/ST se actualizează de OS după dobândirea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/autorizațiilor emise de autoritățile/ organismele abilitate, precum și a autorizației de construire a instalației de racordare, în situația în care acestea se obțin de către OS în baza contractului de racordare la SD/ST.
Articolul 14
Componenta T_(P) a tarifului de racordare la SD/ST cuprinde costurile OS legate de proiectarea instalației de racordare.
Articolul 15
Componenta T_(V) a tarifului de racordare la SD/ST cuprinde costurile legate de verificarea documentației tehnice/proiectului tehnic a/al instalației de racordare, conform prevederilor
art. 160 alin. (1)
și
(3) din Lege .
Articolul 16
Componenta T_(E) a tarifului de racordare la SD/ST cuprinde costurile efective legate de execuția instalației de racordare realizate de OS.
Componenta T_(E) se calculează de OS cu formula: T_(E) = C_(ER) + C_(P) + C_(ES), unde:
C_(ER) - costurile aferente execuției racordului;
C_(P) - costurile cu execuția lucrărilor care țin de refacerea pavajului/terasamentului, desfacerea sau refacerea carosabilului și/sau a trotuarelor etc.;
C_(ES) - costurile cu execuția/achiziția SRM/SR/SM/PRM/ PR/PM, exclusiv costurile aferente montării echipamentelor/ sistemelor de măsurare a gazelor naturale.
Componenta C_(ER) se calculează în funcție de lungimea, diametrul și materialul (OL sau PE) racordului.
Componenta C_(ER) se calculează cu formula: C_(ER) = c_(s) + c_(m) x (l_(r) – l_min) + Ls,
unde: c_(s) - costul standard pentru execuția unui racord;
c_(m) - costul unitar pentru execuția fiecărui metru de racord care depășește lungimea minimă a racordului luată în calcul la stabilirea costului standard;
l_(r) - lungimea racordului exprimată în metri;
l_min - lungimea minimă a racordului luată în calculul tarifului de racordare la SD/ST;
Ls - costurile ocazionate de lucrări/componente speciale.
Costul standard se referă la realizarea unui racord, măsurat în plan orizontal, de 1 m lungime, în cazul racordării la SD, și de 2 m lungime, în cazul racordării la ST, și cuprinde costurile cu:
a)
realizarea gropii de poziție de cuplare a teului de branșament și lucrări de terasament în spațiu verde;
b)
achiziționarea și montarea materialelor necesare pentru realizarea branșamentului.
Lungimea minimă a racordului luată în calculul tarifului de racordare este cea prevăzută la
alin. (5) .
Costul standard c_(s) și costul unitar c_(m) se stabilesc, în cazul racordării la SD, în funcție de materialul racordului (OL sau PE) și de diametrul acestuia, iar în cazul racordării la ST, în funcție de diametrul racordului.
Costul standard c_(s) și costul unitar c_(m) pentru execuția unui racord la SD/ST se stabilesc ca un cost mediu specific de execuție, determinat pe bază de deviz general, cu considerarea costului refacerii terasamentului echivalent terenului din categoria spații verzi.
Costurile justificate ocazionate de lucrări/componente speciale, cum ar fi protejarea racordului în tub de protecție în intersecții cu utilități, traversări de ape, subtraversări drumuri/străzi modernizate, căi ferate, linii de tramvai, costul suplimentar al unor piese de racord atipice sau speciale necesare pentru menținerea siguranței în exploatarea sistemului etc., se includ suplimentar și se evidențiază în mod distinct în componenta C_(E) pe baza situației de lucrări, numai dacă acestea sunt necesare pentru execuția instalației de racordare.
Costurile aferente componentei C_(P) se estimează inițial cu luarea în considerare a cerințelor specifice fiecărei autorități locale. Valoarea finală a componentei C_(P) se regularizează, după ce aceste costuri sunt cunoscute.
Costurile aferente componentei C_(ES) se stabilesc în funcție de tipul, mărimea și dotarea postului/stației de reglaremăsurare și includ costurile aferente SRM/SR/SM/PRM/ PR/PM, cu excepția costurilor de achiziție a echipamentelor/ sistemelor de măsurare a gazelor naturale și a montării acestora.
În cazul OTS:
a)
pentru capacități de măsurare sub 650 mc/h, componenta C_(ES) se stabilește în funcție de tipul stației de reglare-măsurare și de presiunea nominală;
b)
pentru capacități de măsurare peste 650 mc/h, componenta C_(ES) se calculează cu formula: C_(ES) = c_(cm) x k,
unde: c_(cm) - costuri unitare, exprimate în mii lei/100 mc/h capacitate de măsurare;
k - raportul dintre capacitatea de măsurare a stației, exprimată în mc/h, și 100 mc/h.
Articolul 17
Componenta T_(U) a tarifului de racordare la SD/ST acoperă costurile legate de realizarea activităților prevăzute la
art. 10 lit. e) .
Capitolul V Determinarea valorii medii a unui racord
Articolul 18
Valoarea medie a unui racord, în cazul racordării la SD a clienților casnici, se determină de ANRE pe baza prevederilor prezentei metodologii.
Pentru determinarea valorii medii a unui racord se iau în calcul următoarele componente ale tarifului de racordare: T_(D), T_(P), T_(V), C_(ER), mai puțin Ls și T_(U).
Valoarea medie a unui record se stabilește pentru o lungime medie de 6 metri, măsurată în plan orizontal, pe baza valorilor medii ale componentelor prevăzute la
alin. (2) , stabilite de ANRE.
Articolul 19
ANRE poate modifica anual valoarea medie a unui racord, în cazul racordării la SD a clienților casnici, în funcție de rezultatele activității de monitorizare.
Capitolul VI Dispoziții finale
Articolul 20
Tariful de racordare la SD/ST prevăzut în contractul de racordare emis de OS trebuie prezentat defalcat astfel încât să fie evidențiate în mod distinct toate componentele prezentate la
art. 12 .
Articolul 21
În situația în care documentele prevăzute la
art. 13 alin. (1)
se obțin de către solicitant, precum și în situația în care acesta alege un alt operator economic pentru realizarea activităților de proiectare și/sau execuție a instalației de racordare, solicitantul prezintă OS costurile reprezentate de taxele de emitere a documentelor și/sau ofertele selectate pentru realizarea activităților menționate, cu costurile aferente.
Tariful de racordare la SD/ST se actualizează de OSD/OST cu valorile prezentate de solicitant.
Articolul 22
Pentru informarea solicitanților, OS are obligația să publice pe pagina proprie de internet și să afișeze la nivelul fiecărui centru de relații cu publicul:
a)
tariful de analiză a cererii de racordare la SD/ST;
b)
valoarea tarifului T_(V) de verificare a documentației tehnice/proiectului tehnic a/al instalației de racordare, conform prevederilor art. 160 alin. (1) din Lege;
c)
valoarea componentei de tarif T_(U) aferentă activităților de urmărire a lucrărilor, recepției tehnice și punerii în funcțiune a instalației de racordare.
Tariful de racordare se comunică solicitantului concomitent cu ATR. Tariful de racordare comunicat are caracter estimativ, având în vedere că la momentul emiterii ATR nu este cunoscută valoarea finală a tuturor componentelor care intră în calculul tarifului de racordare.
Tariful de racordare se regularizează de OS în urma întocmirii documentelor justificative privind costurile finale ale lucrării.
Articolul 23
Principiile de calcul al tarifului de analiză a cererii de racordare la ST și al tarifului de racordare la ST din prezenta metodologie pot fi utilizate și în procesul de racordare la conductele din amonte.
Articolul 24
OS sunt obligați să transmită semestrial la ANRE informații cu privire la costul racordărilor realizate, pe baza unei machete ce se publică pe pagina de internet a ANRE.
Articolul 25
ANRE monitorizează rezultatele operatorilor din activitatea de racordare pe baza evidențelor contabile reglementate înaintate de operatorii licențiați și a raportărilor semestriale.
Articolul 26
Anexa
face parte integrantă din prezenta metodologie.
Anexa la metodologie
Fișă de calcul al tarifului de analiză a cererii de racordare la SD/ST
și a componentelor T_(V) și T_(U) ale tarifului de racordare
Tipuri de cheltuieli
Valoare unitară
[lei/h]
Nr.
salariați
Timp lucrat
[ore]
Total
[lei]
(1)
(2)
(3)
(4)=(1) x (2) x (3)
1
Cheltuieli directe:
1.1
Cheltuieli salariale directe
1.2
Cheltuieli privind contribuțiile la asigurările sociale și altele asemenea
1.3
Cheltuieli privind consumul de materii prime și materiale directe
1.4
Cheltuieli privind transportul la și de la locul de consum (inclusiv combustibil în limita a 7,5 litri/100 km)
2
Cheltuieli indirecte (maximum 10% din totalul cheltuielilor directe, mai puțin cheltuielile cu serviciile prestate de terți)
2.1
Cheltuieli administrative
2.2
Cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor și echipamentelor
2.3
Cheltuieli aferente activităților de registratură, arhivare fizică și electronică și clasare
3
Profitul aferent unei rate a profitului (Rp) de maximum 5%
(3) = Rp x (1 + 2)
TARIF (1 + 2 + 3)
NOTE:
1.
În calculul tarifului de analiză a cererii de racordare la SD/ST și a componentei T_(V) a tarifului de racordare nu se includ cheltuieli privind transportul.
2.
Contribuțiile la asigurările sociale și altele asemenea se determină prin aplicarea coeficienților stabiliți conform normelor legale în vigoare la data stabilirii tarifului aferent activității de analiză a cererii de racordare la SD/ST.
3.
Timpul de ore lucrat, alocat activității de analiză a cererii de racordare la SD/ST, nu poate depăși 2,5 ore în cazul racordării la SD și 8 ore în cazul racordării la ST.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.