Hotărârea nr. 4/2022
privind convocarea Conferinței ordinare anuale a Camerei Consultanților Fiscali
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 20
și ale
art. 22 din Regulamentul
de organizare și funcționare al Camerei Consultanților Fiscali, aprobat prin
Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 3/2022 ,
Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 28 februarie 2022,
hotărăște:
Articolul 1
Se convoacă Conferința ordinară anuală a Camerei Consultanților Fiscali în sistem online - teleconferință - pentru data de 14 aprilie 2022, denumită în continuare teleconferința.
Articolul 2
La lucrările teleconferinței pot participa toți membrii Camerei Consultanților Fiscali care nu înregistrează obligații restante față de Camera Consultanților Fiscali la data-limită stabilită pentru înscriere la teleconferință potrivit prezentei hotărâri, respectiv:
a)
au depus toate declarațiile de activitate cu termen de depunere până în anul 2021 inclusiv;
b)
nu înregistrează obligații de plată neachitate cu termen de scadență până în anul 2021 inclusiv;
c)
nu înregistrează restanțe la orele de pregătire profesională stabilite în obligația acestora, conform normelor legale emise de Camera Consultanților Fiscali, până în anul 2021 inclusiv.
Articolul 3
Participarea la teleconferință a membrilor cu drept de vot se poate face pe baza înscrierii ca participant, până pe data de 11 aprilie 2022, pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali, utilizând formularul de înscriere pus la dispoziție de către Camera Consultanților Fiscali pe site-ul propriu.
Pentru fiecare membru cu drept de vot înscris la teleconferință potrivit
alin. (1) , Camera Consultanților Fiscali transmite un nume de utilizator și o parolă pe adresa de e-mail precizată în formularul de înscriere.
Articolul 4
Camera Consultanților Fiscali asigură publicarea pe site-ul propriu a procedurii tehnice privind înscrierea, participarea și exercitarea votului membrilor participanți la teleconferință, cu cel puțin 10 zile înainte de data întrunirii acesteia.
Articolul 5
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Camerei Consultanților Fiscali, Dan Manolescu București, 28 februarie 2022. Nr. 4.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.