Decizia nr. 899/2021

Articolul 64

alin. (7) : „Punctajul asiguratului, stabilit conform alin. (2), nu poate fi mai mare decât valoarea stabilită prin hotărâre a Consiliului U.N.B.R., la propunerea C.A.A.“;

–

Articolul 65

alin. (3) : „Punctajul mediu anual al asiguraților care nu au stagiu complet de cotizare în cadrul sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților nu poate fi mai mare decât valoarea stabilită conform

art. 64 alin. (7) , raportat la stagiul de cotizare realizat în sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.“;

–

Articolul 66

: „Valoarea unui punct de pensie este stabilită prin hotărâre a Consiliului U.N.B.R., la propunerea C.A.A., și reprezintă cel puțin 50% din venitul de referință lunar pe profesie, prognozat anual de C.A.A.“

13.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind standardele de calitate a legii.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, autorul excepției este nemulțumit de faptul că dispozițiile legale criticate nu sunt suficient de precise, lăsând loc unor interpretări arbitrare. Această critică pleacă de la premisa greșită că legile, indiferent de contextul adoptării lor, de obiectul de reglementare, de destinatarii principali ai acestora etc., trebuie, invariabil, să fie caracterizate de o precizie absolută. Deși este adevărat că, într-un stat de drept, arbitrarul nu își are locul, simplul fapt că o anumită lege sau normă legală nu oferă răspunsuri complete pentru toate situațiile care se pot ivi în procesul de aplicare a lor nu conduce la concluzia că acea lege este arbitrară. Acest fapt este pe deplin acceptat atât de către Curtea Constituțională, cât și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De exemplu, în

Decizia nr. 307 din 11 mai 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 18 noiembrie 2021, paragraful 25, Curtea a amintit că atât instanța de contencios constituțional, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au pronunțat în mod constant, statuând că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație ( Decizia Curții Constituționale nr. 316 din 9 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 5 octombrie 2020, paragraful 20, și Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36).

15.

În prezenta cauză, autorul excepției cere Curții Constituționale să se substituie, practic, instanței judecătorești sub pretextul că legea este neclară. Astfel, cu referire la

art. 64 alin. (7) din Legea nr. 72/2016 , autorul susține că ar putea să fie interpretat în sensul că este vorba despre o hotărâre care se reactualizează mereu, în funcție de venituri. Cu toate acestea, întrucât o astfel de înțelegere nu este evidentă, fără indicarea numărului și anului adoptării acesteia, autorul conchide că prevederile

art. 64 alin. (7) din Legea nr. 72/2016

încalcă standardele de calitate a legii. Însuși autorul, într-o formulare explicită, recunoaște că acest text normativ este interpretabil și solicită Curții, sub pretextul neclarității lui, să impună, cu titlu obligatoriu, interpretarea de care instanțele judecătorești și ceilalți subiecți de drept ar trebui să țină seama. Aspectele reclamate de către autorul excepției pun în discuție o simplă chestiune de interpretare, iar o eventuală intervenție din partea Curții Constituționale ar lăsa fără obiect îndatorirea de rang constituțional care le revine instanțelor judecătorești, aceea de a interpreta și aplica dreptul la situațiile de fapt din cauzele cu a căror soluționare sunt învestite. Or, așa cum jurisdicția constituțională a statuat în mod repetat, este de competența instanțelor judecătorești interpretarea legii, prin apelarea la metodele de interpretare și aplicare a ei în mod corespunzător (a se vedea, de pildă,

Decizia nr. 417 din 19 iunie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 27 iunie 2018).

16.

De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit că, în cadrul justiției de drept comun, judecătorul, supunându-se numai legii, în conformitate cu

art. 124 alin. (1) din Constituție , are, potrivit

art. 4 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, obligația/dreptul de a asigura supremația acesteia, indiferent că este neclară ori incompletă, de a o interpreta și de a o aplica, în caz contrar fiind pasibil de denegare de dreptate (a se vedea

Decizia nr. 17 din 14 ianuarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 20 mai 2021, paragraful 68, și

Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010).

17.

În ceea ce privește critica potrivit căreia este contrară

Constituției

obligarea avocatului de a mai contribui la bugetul Casei de Asigurări a Avocaților ulterior pensionării, Curtea observă că se pune în discuție o simplă problemă de oportunitate a reglementării, care, în temeiul

art. 61 alin. (1) din Constituție , se află în sarcina Parlamentului. Într-un context similar, respectiv în

Decizia nr. 342 din 11 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 2 noiembrie 2020, în care au fost puse în discuție simple chestiuni de oportunitate a unor soluții normative regăsite în

Legea nr. 72/2016 , Curtea Constituțională a reamintit că, în

Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, a statuat că nu intră în competența sa posibilitatea de a se pronunța asupra aprecierilor, dintre care unele neavând caracter juridic, referitoare la faptul dacă legea supusă controlului de constituționalitate își poate atinge scopul pentru care a fost inițiată și adoptată, și aceasta chiar dacă, eventual, asemenea aprecieri ar fi îndreptățite. Curtea Constituțională nu decide dacă o lege este sau nu este bună, dacă este sau nu este eficientă sau dacă este ori nu este oportună.

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Luca Ioan Vidu în Dosarul nr. 5.200/30/2018 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 64 alin. (7) , ale

art. 65 alin. (3)

și ale

art. 66 din Legea nr. 72/2016

privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2021.