Ordin · Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

Ordinul nr. 62/2022

pentru modificarea Metodologiei de monitorizare a serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat și a sistemelor de încălzire și/sau răcire urbană, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 11/2021

prezumat în vigoare

Data actului
30 martie 2022
Emitent
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 326 din 4 aprilie 2022
Citează
5 acte
Structură
3 articole · 2.900 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 11/2021 3 martie 2021 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare a serviciului public de alimentare cu energi…

Având în vedere prevederile

art. 3 alin. (3)

și ale

art. 13 alin. (4) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 14 alin. (2) lit. n) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. c)

și

alin. (5)

și ale

art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 160/2012 , cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Articolul I

Metodologia

de monitorizare a serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat și a sistemelor de încălzire și/sau răcire urbană, aprobată prin

Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 11/2021 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 martie 2021, se modifică după cum urmează:

1.

La

articolul 6, alineatul (2)

se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

Publicarea rezultatelor monitorizării SPAET pe site-ul ANRE se face anual, la nivelul fiecărei UAT, precum și agregat pe zone geografice și/sau la nivel național, pentru anul precedent, până la data de 30 iunie.

2.

La

articolul 15 litera b), partea introductivă

se modifică și va avea următorul cuprins:

b)

anual, până la data de 30 iunie, ANRE publică pe site-ul www.anre.ro raportul elaborat pentru anul anterior privind starea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Acest raport se transmite către Guvern și comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului României și are următoarea structură:

Articolul II

Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Dumitru Chiriță
București, 30 martie 2022.
Nr. 62.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.