Decizia nr. 7/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne și ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și a Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 500/2002 11 iulie 2002 (prevederi anume) privind finanțele publice
- OUG nr. 30/2007 25 aprilie 2007 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Patricia Marilena Ionea
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, astfel cum au fost interpretate prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 38/2003
privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Excepția a fost ridicată de Alin Alexandru Pleniceanu și alții, toți reprezentați de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“, în Dosarul nr. 33.781/3/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 879D/2019.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că excepția de neconstituționalitate se află la al doilea termen de judecată, la primul termen nefiind îndeplinită în mod legal procedura de înștiințare.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 627 din 22 septembrie 2020 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 21 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.3781/3/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIIIa contencios administrativ și fiscal - veche a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, astfel cum au fost interpretate prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 38/2003
privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Excepția a fost ridicată de Alin Alexandru Pleniceanu și alții, toți reprezentați de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că
art. 21 din Legea nr. 500/2002 , așa cum a fost interpretat prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se referă generic la ordonatorii de credite, fără ca aceștia să fie însă determinați sau determinabili în conținutul articolului. Determinarea ordonatorilor principali de credite se face, în schimb, la
art. 20 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 . Prin interpretarea dată
art. 21 din Legea nr. 500/2002 , instanța supremă a realizat în fapt o modificare a substanței textului normei supuse interpretării, în sensul că la subiectul generic determinat „ordonatorii principali de credite“, menționat în
art. 21 , a adăugat „Ministerul Afacerilor Interne“, expresie care nu a existat în cuprinsul textului
art. 21 din Legea nr. 500/2002 . S-au încălcat astfel principiul separației puterilor în stat - întrucât modificarea unor texte de rangul legii face parte din sfera competențelor rezervate puterii legislative, și nu puterii judecătorești -, principiul supremației legii, precum și prevederile
art. 61 alin. (1)
și ale
art. 126 alin. (3) din Constituție , întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a părăsit, nepermis, limitele competenței fixate prin aceste prevederi.
7.
Autorii excepției arată că, prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că „Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială“. S-a statuat astfel o imunitate în fața legii pentru Ministerul Afacerilor Interne, pentru faptele vătămătoare privind drepturi salariale, atât personale, cât și ale prepușilor săi.
8.
Instanța supremă a interpretat
art. 222 din Codul civil
desconsiderând
art. 224
din același cod, care consacră răspunderea subsidiară a statutului și a instituțiilor de drept public de nivel superior pentru faptele instituțiilor publice subordonate.
9.
Pe lângă denaturarea vădită a substanței textelor interpretate, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a observat și nu a examinat prevederile
art. 20 din Legea nr. 500/2002
care erau relevante, întrucât precizau că miniștrii sunt ordonatori
principali de credite. Similar, în ceea ce privește
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , Înalta Curte de Casație și Justiție nu a observat și nu a examinat prevederile
art. 2 lit. e)
care erau relevante, întrucât stabileau Ministerul Afacerilor Interne ca manager al resurselor umane și financiare ale statului în domeniul de activitate al ministerului. De asemenea, nu au fost examinate prevederile
art. 17 alin. (1)
potrivit cărora „personalul Ministerului Afacerilor Interne se compune din: funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și soldați și gradați voluntari“. Din
normele metodologice
aprobate prin
Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 291/2011 , Înalta Curte de Casație și Justiție nu a observat și nu a examinat definiția care prezintă Ministerul Afacerilor Interne ca fiind „angajatorul“ polițiștilor. Din
Legea dialogului social nr. 62/2011 , instanța supremă nu a examinat și nu a luat în considerare definițiile „angajatului“ și „angajatorului“ care acoperă expres și raporturile de serviciu, implicând că polițistul face parte din categoria „angajaților“ și mai ales că polițistul are un „angajator“ care necesită a fi determinat la judecata recursului în interesul legii, întrucât un litigiu privind drepturile salariale este un litigiu între angajat și angajator. De asemenea, nu a observat și nu a examinat prevederile relevante ale
art. 7 ,
12
și
16 din Legea nr. 218/2002 . Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție a ignorat prevederile
art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 .
10.
Autorii excepției consideră că examinarea realizată de instanța supremă prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016
a fost una superficială și, pe lângă denaturarea vădită a textelor interpretate, a încălcat grav și regula interpretării sistemice, fiind ignorate numeroase texte normative care erau incidente în materie. De asemenea, a fost încălcat
art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
care stabilește că polițiștii fac parte din personalul Ministerului Afacerilor Interne, deci că există un raport juridic de serviciu între reclamanți și Ministerul Afacerilor Interne, precum și
art. 2 din normele metodologice
aprobate prin
Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 291/2011 , care stabilește că Ministerul Afacerilor Interne este „angajatorul“ polițiștilor.
11.
Autorii excepției consideră că, atât timp cât ordinul normativ este publicat în Monitorul Oficial al României și face parte din legislația activă, nefiind contestat la soluționarea cauzei de judecătorul fondului sau de către partea Ministerul Afacerilor Interne, judecătorul de tribunal trebuia să îl pună în executare, reținând Ministerul Afacerilor Interne cu calitate procesuală pasivă și respingând excepția de lipsă a calității procesuale.
12.
Referitor la neconstituționalitatea
Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 , autorii excepției arată că au în vedere forma actului normativ în vigoare înainte de abrogarea sa parțială prin
Legea-cadru nr. 330/2009 , considerând că această formă încalcă prevederile
art. 73 alin. (3) lit. j) , ale
art. 115 alin. (1)
și ale
art. 154 din Constituție . În acest sens, arată că valorile coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor de poliție și valoarea de referință sectorială (197,33 lei) care s-au utilizat în perioada 2010-2017, inclusiv după intrarea în vigoare a
Legii-cadru nr. 153/2017 , pentru a se calcula salariile polițiștilor, sunt cele menționate în
anexa nr. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , anexă formal abrogată.
Articolul 38
alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017
prevede că „se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al (...) salariilor de funcție (...)“.
Legea-cadru nr. 153/2017
nu determină în concret aceste cuantumuri, ele fiind însă determinabile prin utilizarea normelor anterioare acestei legi, implicând faptul că normele în cauză sunt ultraactive, chiar dacă formal au fost abrogate.
13.
O parte din sumele compensatorii introduse în salariile de funcție ale autorilor excepției în anul 2017 și care au fost luate în considerare la compararea salariului de funcție cu valoarea de 1.450 lei stabilit prin
Hotărârea Guvernului nr. 1/2017
au ca sursă foste sporuri și suplimente introduse prin
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 .
14.
O eventuală neconstituționalitate a
Ordonanței Guvernului nr. 38/2003
face ca sporurile în cauză, inclusiv sub forma „sumelor compensatorii“ în care au fost acordate după intrarea în vigoare a
Legii-cadru nr. 330/2009 , să devină inexistente.
15.
În opinia autorilor excepției,
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003
încalcă și
art. 73 alin. (3) lit. j)
și
art. 115 alin. (1) din Constituție , întrucât nici acest act normativ și nici legea de aprobare nu au fost adoptate ca norme având caracter de lege „organică“. Autorii excepției susțin că
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , prin obiectul specific al reglementării, respectiv stabilirea funcțiilor de poliție, precum și salarizarea funcționarilor publici cu statut special - polițiști, legiferează în domeniul rezervat legiuitorului organic. Or, arată că prin
Decizia nr. 289 din 7 iunie 2005 , Curtea Constituțională a stabilit că „potrivit
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică, iar sistemul de salarizare a acestei categorii de funcționari ține de statutul lor“. De asemenea, invocă aceeași decizie, în care Curtea Constituțională a statuat că: „Interdicția reglementării în domenii care fac obiectul legilor organice este prevăzută de alin. (1) al aceluiași articol constituțional pentru ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament.“ Autorii excepției consideră că încălcarea
art. 73 alin. (3) lit. j)
și a
art. 115 alin. (1) din Constituție
atrage, automat, încălcarea prevederilor
art. 154 din Constituție .
16.
Autorii excepției arată că ordonanța criticată stă și în prezent la baza sistemului de salarizare al polițiștilor, în condițiile în care
Legea-cadru nr. 330/2009
și
Legea-cadru nr. 284/2010
nu s-au aplicat decât parțial, fiind menținute până în prezent valorile coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor de poliție și valoarea de referință sectorială (197,33 lei) din
anexa la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , formal abrogată de
Legea-cadru nr. 330/2009 .
Legea-cadru nr. 153/2017
a preluat, la rândul ei, până la 31 decembrie 2017, salariile polițiștilor așa cum sunt determinate pe baza prevederilor abrogate din
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 .
17.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, referindu-se la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 , apreciază că se impune respingerea acesteia ca nefondată. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002 , astfel cum au fost interpretate prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța de judecată se exprimă doar în sensul admisibilității acesteia, arătând că prevederile de lege criticate sunt incidente în cauză.
18.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
19.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
20.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
21.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, astfel cum au fost interpretate prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016. De asemenea, obiect al controlului de constituționalitate îl constituie și dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 38/2003
privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003. Textele de lege criticate sunt următoarele:
–
Articolul 7
alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007: „(3) Ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite.“;
–
Articolul 21
din Legea nr. 500/2002:
Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.
Pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele de angajament și creditele bugetare după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora.
Fac excepție de la prevederile alin. (5) următoarele:
a)
cheltuielile de personal, inclusiv cheltuielile de personal care se regăsesc în structura altor subdiviziuni ale clasificației bugetare;
b)
cheltuielile acordate în bani, de natura asistenței sociale și asigurărilor sociale, precum și a contribuțiilor de asigurări sociale aferente, cheltuielile cu bursele acordate din fonduri publice, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
c)
cheltuielile cu datoria publică;
d)
cheltuielile care decurg din obligații internaționale;
e)
sumele alocate ordonatorilor principali de credite din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, care vor fi repartizate integral.
Repartizarea sumelor reținute în proporție de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a raportului semestrial privind situația economică și bugetară și a opiniei Consiliului Fiscal cu privire la acesta.
Ordonatorii de credite prevăzuți la alin. (1) și (3) au obligația de a fundamenta, justifica și utiliza, în condiții de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituțiilor subordonate și altor beneficiari ai acestor fonduri.“
22.
Prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile
art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002
privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 222 din Codul civil , adoptat prin
Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată , cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.“
23.
Autorii excepției susțin că dispozițiile
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002 , astfel cum au fost interpretate prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, aduc atingere următoarelor prevederi din
Constituție :
art. 1 alin. (4)
privind separația puterilor în stat,
art. 1 alin. (5)
referitor la obligația respectării
Constituției , a supremației sale și a legilor,
art. 61 alin. (1)
privind rolul Parlamentului și
art. 126 alin. (3)
privind competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 , susțin că acestea sunt contrare prevederilor constituționale ale
art. 73 alin. (3) lit. j)
potrivit cărora statutul funcționarilor publici aparține domeniului legilor organice, ale
art. 115 alin. (1)
referitor la delegarea legislativă și ale
art. 154
privind conflictul temporal de legi.
24.
Examinând excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002 , astfel cum au fost interpretate prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea constată că susținerile autorilor excepției nu vizează însuși conținutul acestor dispoziții de lege, ci se critică raționamentul juridic pe care instanța supremă l-a folosit pentru a ajunge la soluția
Deciziei nr. 13 din 13 iunie 2016 , respectiv faptul că, omițând conținutul anumitor reglementări, ar fi reținut în mod greșit că
Ministerul Afacerilor Interne nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.
25.
Curtea observă că, în opinia autorilor excepției, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne este justificată de faptul că, potrivit dispozițiilor legale pe care le invocă, acesta ar avea calitatea de angajator. De asemenea, reține că, potrivit celor susținute în critica de neconstituționalitate, calitatea de ordonator principal de credite revine, conform
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , ministrului afacerilor interne.
26.
Curtea observă însă că, în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ministrul afacerilor interne nu a fost chemat în judecată. Altfel spus, autorii excepției nu l-au chemat în judecată pe cel care, potrivit legii, îl consideră ca fiind ordonatorul principal de credite, ci Ministerul Afacerilor Interne în calitate de angajator.
27.
Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea amintește că, așa cum s-a subliniat și prin
Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, paragraful 40,
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a avut în vedere ipoteza în care Ministerul Afacerilor Interne a fost chemat ca ordonator principal de credite, și nu ca angajator, instanța supremă nedezvoltând în considerentele deciziei pronunțate și această ipoteză, întrucât aceasta nu a constituit obiectul supus analizei sale. Astfel, prin paragrafele 49 și 50 din
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , instanța supremă a precizat: „În măsura în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuție atribuțiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze. Interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.“
28.
Așa fiind, Curtea Constituțională apreciază că, în măsura în care, în prezenta cauză, instanța de judecată ar aprecia că Ministerul Afacerilor Interne îndeplinește calitatea de angajator,
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016
nu ar fi incidentă.
29.
Curtea constată însă că aceste aspecte țin de modul de aplicare a legii, ce excedează competenței Curții Constituționale, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002 , astfel cum au fost interpretate prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
30.
Cât privește
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 , Curtea constată că acest act normativ a mai fost supus controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză, acestea fiind respinse ca neîntemeiate. În acest sens, prin
Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020 , antereferită, Curtea, făcând trimitere la jurisprudența sa anterioară, a reținut, în esență, că „sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăsește printre domeniile strict și limitativ care, conform
art. 73 alin. (3) din Constituție , fac obiectul de reglementare al legii organice ( Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005)“.
31.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele
Deciziei nr. 627 din 22 septembrie 2020
își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
32.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne și ale
art. 21 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, astfel cum au fost interpretate prin
Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepție ridicată de Alin Alexandru Pleniceanu și alții, toți reprezentați de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“, în Dosarul nr. 33.781/3/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe și constată că
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003
privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor este constituțională în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 18 ianuarie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.