Raportul din 20 iunie 2000

I. INTRODUCERE

1. În paginile următoare sunt inserate un rezumat al situației de fapt, astfel cum a fost prezentată de părți în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului (Comisia), precum și o descriere a procedurii.

A. Plângerea

2. Reclamanta, cetățean român, s-a născut în anul 1940 și domiciliază în Craiova. În procedura din fața Comisiei ea este reprezentată de doamna Elena Oancea, avocat în Baroul Craiova.

3. Plângerea este îndreptată împotriva României. Guvernul pârât este reprezentat de domnul Aurel Ciobanu-Dordea, director în Ministerul Justiției, în calitate de Agent.

4. Plângerea se referă la durata unei proceduri de executare a unei hotărâri judecătorești ce avea ca obiect demolarea unor construcții aflate pe terenul reclamantei. Reclamanta invoca art. 6 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (convenția) și art. 1 din Protocolul nr. 1 la aceasta.

B. Procedura

5. Prezenta plângere a fost introdusă la 6 mai 1996 și înregistrată la 10 septembrie 1996.

6. La 17 ianuarie 1997 Comisia (Prima Camera) a hotărât sa comunice plângerea Guvernului român în aplicarea art. 48 alin. 2 lit. b) din regulamentul sau interior și sa invite părțile să prezinte observații asupra admisibilității și temeiniciei plângerii.

7. Guvernul și-a prezentat observațiile la 21 martie 1997, iar reclamanta a răspuns acestora la 16 aprilie 1997. La 16 septembrie 1997 Comisia a acordat reclamantei sprijin financiar pentru asistența judiciară.

8. La 15 ianuarie 1998 Comisia a declarat plângerea admisibilă.

9. La 26 ianuarie 1998 Comisia a înaintat părților textul deciziei asupra admisibilității plângerii și le-a invitat să prezinte elementele sau observațiile complementare cu privire la temeinicia plângerii. Reclamanta și-a prezentat observațiile la 30 ianuarie și 25 februarie 1998. Guvernul și-a prezentat observațiile la 2 și 20 martie 1998, solicitând Comisiei sa declare plângerea inadmisibila pentru neepuizarea căilor de recurs interne. La 15 septembrie 1998 Comisia a respins cererea Guvernului de a declara plângerea inadmisibila, în aplicarea art. 29 din convenție.

10. După declararea admisibilității plângerii Comisia s-a pus la dispoziția părților, conform art. 28 alin. 1 lit. b) din convenție, pentru a se ajunge la o soluționare amiabila a cauzei. Având în vedere atitudinea adoptată de părți, Comisia constata că nu a existat posibilitatea unei asemenea solutionari a cauzei.

C. Raportul Comisiei

11. Prezentul raport a fost elaborat de Comisie (Prima Camera), conform art. 31 din convenție, după deliberare și cu votul următorilor membri:

domnii M.P. Pellonpaa, președinte;

N. Bratza;

E. Busuttil;

A. Weitzel;

doamna J. Liddy;

domnii L. Loucaides;

B. Conforti;

I. Bekes;

G. Ress;

A. Perenic;

C. Birsan;

K. Herndl;

M. Vila Amigo;

doamna M. Hion;

domnul R. Nicolini.

12. Textul prezentului raport a fost adoptat de Comisie la 15 septembrie 1998 și va fi transmis Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în aplicarea art. 31 alin. 2 din convenție.

13. Acest raport are ca obiect, conform art. 31 din convenție:

(i) stabilirea faptelor; și

(îi) determinarea măsurii în care aceste fapte constituie o încălcare de către Guvernul pârât a obligațiilor care îi incumba conform convenției.

14. Decizia Comisiei cu privire la admisibilitatea plângerii este anexată la prezentul raport.

15. Textul integral al susținerilor părților, precum și documentele înaintate Comisiei sunt păstrate în arhivele acesteia.

II. STABILIREA FAPTELOR

A. Împrejurările specifice cauzei

16. Prin sentinta civilă din 17 martie 1992 Judecătoria Craiova a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei pentru un teren în suprafața de doua hectare, situat în Craiova.

17. Aceasta hotărâre a devenit definitivă prin nerecurare și a fost executată la data de 25 august 1992 prin punerea în posesie a reclamantei. Cu toate acestea, titlul de proprietate nu i-a fost eliberat decât la data de 2 decembrie 1993.

18. Reclamanta plătește impozitele aferente acestei proprietăți începând cu data de 25 august 1992.

(i) Procedura în fond

19. La data de 3 februarie 1993 Primăria Municipiului Craiova a solicitat Judecătoriei Craiova sa îi oblige pe G.I., M.B și E.B sa demoleze construcțiile edificate pe terenul reclamantei cu încălcarea dispozițiilor

Legii nr. 50/1991

privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor. Invocand dreptul sau de proprietate asupra terenului, reclamanta a formulat cerere de intervenție în interes propriu.

20. Prin hotărârile pronunțate la data de 9 iunie 1993 instanța a admis cererile primăriei și ale reclamantei și i-a obligat pe G.I., M.B. și E.B. sa demoleze construcțiile în termen de 30 de zile sau, în caz de neexecutare, a autorizat primăria sa demoleze construcțiile pe cheltuiala pârâților.

21. La data de 12 august 1993 Judecătoria Craiova a admis cererea primăriei prin care se solicita ca I.P. să fie obligat sa demoleze clădirea pe care o construise pe terenul reclamantei în lipsa autorizației de construire. Instanța a admis, de asemenea, cererea de intervenție facuta de reclamanta și l-a obligat pe I.P. sa demoleze construcția până la data de 1 octombrie 1993.

(îi) Procedura de executare

22. La data de 17 martie 1994 reclamanta a solicitat Primăriei Municipiului Craiova sa o informeze cu privire la măsurile luate de administrația locală pentru executarea hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva celor care i-au ocupat terenul, și anume G.I., M.B., E.B. și I.P.

23. La data de 6 aprilie 1994 Primăria Municipiului Craiova a informat reclamanta ca în perioada 1992-1994 au fost întocmite, în mai multe randuri, procese-verbale de contravenție, prin care cei patru care i-au ocupat terenul au fost obligați la plata unor amenzi. Primăria a sfatuit-o pe reclamanta sa cheme în judecata persoanele respective pentru a-și apara dreptul de proprietate.

24. La data de 13 aprilie 1994, la cererea reclamantei au fost înregistrate la executorii judecătorești ai Judecătoriei Craiova 3 dosare de executare: primul cu privire la debitorul G.I. (Dosarul nr. 1.010/E/1994), al doilea cu privire la debitorul M.B. (Dosarul nr. 1.018/E/1994) și al treilea cu privire la debitoarea E.B. (Dosarul nr. 741/E/1994).

25. La data de 22 aprilie 1994, la cererea reclamantei executorii judecătorești i-au somat pe G.I. și pe M.B. să se supună hotărârilor judecătorești din data de 9 iunie 1993.

26. E.B. a primit o somație la data de 27 iunie 1994.

27. La data de 28 octombrie 1994, vazand refuzul lui I.P. de a-și demola construcțiile și lipsa de acțiune a primăriei, reclamanta i-a vândut lui I.P. partea de teren ocupată de acesta.

28. La sfârșitul anului 1994 E.B. și-a demolat construcția.

29. Celelalte construcții aparținând lui G.I. și lui M.B. nu au fost demolate. Prin trecerea termenului de 6 luni actele de executare efectuate s-au perimat.

30. La data de 19 ianuarie 1995 G.I. și M.B. au fost din nou somati să își demoleze construcțiile, dar fără succes.

31. La data de 20 februarie 1995 președintele Judecătoriei Craiova i-a explicat reclamantei ca executarea nu se putea face în absenta unui reprezentant al primăriei, întrucât numai aceasta putea să solicite ajutorul agenților forței publice și sa hotărască când și cum să se procedeze la demolarea construcțiilor.

32. La data de 22 februarie 1995 reclamanta a cerut primăriei sa pună în executare hotărârile judecătorești din data de 9 iunie 1993 și sa demoleze construcțiile pe cheltuiala lui G.I. și a lui M.B.

33. La data de 4 iulie 1995, neprimind nici un răspuns, reclamanta a solicitat din nou Primăriei Municipiului Craiova sa demoleze construcțiile, dar nu a primit nici un răspuns.

34. În aceeași zi reclamanta s-a deplasat la Judecătoria Craiova, unde a fost informată ca lucrările de demolare nu puteau fi efectuate decât până la data de 7 iulie 1995, data la care incepea vacanta judecătorească.

35. Lucrările de demolare nefiind efectuate, reclamanta a avut o intrevedere cu directorul serviciului de amenajare a teritoriului din Primăria Municipiului Craiova, care i-a promis ca va proceda la demolare în luna august 1995.

36. Construcțiile nu au fost demolate.

37. Reclamanta și-a reînnoit cererea către primărie prin scrisoarea din 6 mai 1996.

38. La data de 29 noiembrie 1996 biroul executorilor judecătorești de la Judecătoria Craiova i-a confirmat reclamantei ca Primăria Municipiului Craiova nu mai intreprinsese nici un demers în vederea executării din data de 19 ianuarie 1995.

39. La o dată neprecizata G.I. a plantat viță de vie pe terenul reclamantei.

40. Cerând informații de la primărie în privinta neexecutării, reclamantei i s-a răspuns ca executarea nu era posibila din cauza penuriei de carburant, în absenta unei persoane specializate în utilizarea unui buldozer, în contextul disensiunilor existente în cadrul primăriei între Oficiul de amenajare a teritoriului și Oficiul juridic.

41. Prin adresa din data de 28 februarie 1997 Judecătoria Craiova a comunicat Ministerului Justiției ca executarea nu se putea face fără sprijinul primăriei, întrucât doar aceasta putea să își dea concursul în mod legal la demolarea construcțiilor și a altor lucrări. În plus, judecătoria a făcut cunoscut ca primăria invocase ratiuni de ordin umanitar pentru a explica refuzul de a cere executarea.

42. Răspunzând unei scrisori a reclamantei din data de 27 octombrie 1997, Primăria Municipiului Craiova a informat reclamanta prin adresa din 28 noiembrie 1997 ca demolarea construcțiilor nu era posibila decât pe baza unei autorizații de demolare, care nu putea fi eliberata decât dacă reclamanta ar fi prezentat un anumit număr de acte, în special autorizația de construcție pe baza căreia fuseseră ridicate clădirile respective.

(iii) Evenimente ulterioare deciziei de admisibilitate pronunțate de Comisie

43. La data de 5 aprilie 1998, într-o duminica, în fața casei reclamantei s-a oprit o masina a poliției. Din masina a coborat un ofițer care a intrat în casa reclamantei, unde a rămas doua ore, cerandu-i sa dea o declarație cu privire la plângerea adresată Comisiei și solicitandu-i, de asemenea, sa îi prezinte toate documentele cauzei.

44. Reclamanta a refuzat, în absenta avocatului, să se conformeze cererilor ofițerului. În cele din urma ofițerul a invitat-o pe reclamanta să se prezinte la sediul poliției împreună cu avocata sa.

45. La data de 8 aprilie 1998, sperand într-o mobilizare a poliției pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, reclamanta s-a prezentat la Poliția Municipiului Craiova însoțită de avocata sa. Timp de 5 minute acestea au fost primite de colonelul N., care le-a cerut din nou sa îi dea documentele privitoare la executare, dar a fost refuzat.

46. Colonelul N. a pus capăt intrevederii, explicand reclamantei ca îl contactase pe primarul municipiului Craiova în vederea executării și ca primarul îl informase ca unul dintre cei care ocupasera terenul are mai mulți copii. În sfârșit, el a lăsat să se înțeleagă ca poliția nu poate executa hotărârile judecătorești fără o cerere expresă în acest sens din partea primăriei.

47. La data de 27 mai 1998, la invitația primarului Craiovei reclamanta s-a prezentat la primărie, unde a avut o intrevedere cu primarul municipiului, președintele Judecătoriei Craiova, un reprezentant al Prefecturii Județului Dolj și cu cei care ocupasera terenul, respectiv cu G.I. și M.B.

48. În cursul acestei intrevederi G.I. și M.B. au propus reclamantei să le vândă terenul, dar aceasta a refuzat.

49. Fiind vorba de executarea unor hotărâri de demolare, primarul municipiului a explicat reclamantei ca procedura de executare este greoaie, invocand în plus și motive sociale, de natura sa explice refuzul primăriei de a insista în executarea respectiva.

50. Deși a reamintit ca atât G.I., cat și M.B. erau proprietari și ai altor imobile și ca nici un motiv de ordin social nu statea în calea executării, reclamanta nu a obținut nici o promisiune de demolare.

51. Intrevederea a luat sfârșit în momentul în care primarul le-a recomandat lui G.I. și M.B. sa înainteze la judecătorie o cerere de suspendare a executării și sa introducă o acțiune în justiție împotriva reclamantei.

52. Construcțiile și lucrările respective nu au fost demolate până în prezent.

B. Elemente de drept intern

53. Articolul 494 din Codul civil:

"(1) Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le tine pentru dânsul sau de a indatora pe acea persoana să le ridice.

(2) Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; (...)."

54. Articolul 30 din

Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor:

"În cazul în care persoanele sancționate contraventional nu s-au conformat în termen dispozițiilor din procesul-verbal de contravenție, primăriile vor sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:

a) desființarea construcțiilor, când acestea au fost executate fără autorizație (...).

..................................................................

În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limita de executare a acestor măsuri."

55. Articolul 49 din Codul de procedură civilă:

"Oricine are interes poate interveni într-o pricina ce se urmează între alte persoane.

Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invoca un drept al său (...)."

56. Articolul 50 din Codul de procedură civilă:

"Cererea de intervenție în interes propriu va fi facuta în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecata.

Ea se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor. (...)."

57. Articolul 53 din Codul de procedură civilă:

"Cel care intervine va lua procedura în starea în care se afla în momentul admiterii intervenției; actele de procedura următoare se vor îndeplini și față de cel care intervine."

III. OPINIA COMISIEI

A. Capete de cerere declarate admisibile

58. Comisia a declarat admisibile:

- capatul de cerere privind nesoluționarea cauzei într-un termen rezonabil;

- capatul de cerere privind încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei;

- capatul de cerere privind încălcarea dreptului reclamantei la respectarea vieții private și a corespondentei.

B. Probleme în litigiu

59. Comisia este chemată să se pronunțe asupra următoarelor chestiuni:

- A avut loc o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenție?

- A avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție?

- A avut loc o încălcare a art. 8 din convenție?

C. Cu privire la încălcarea art. 6 alin. 1 din convenție

60. Art. 6 alin. 1 din convenție, în dispozițiile sale pertinente, prevede că:

"Orice persoană are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanța (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...)."

(i) Cu privire la aplicabilitatea art. 6 alin. 1 din convenție

61. Comisia retine ca obiectul procedurii îl constituie cererea reclamantei de demolare a construcțiilor ridicate ilegal pe terenul sau de către terți. Aceasta procedura a fost urmată de o alta, prin care se urmarea executarea hotărârii definitive.

62. Comisia reaminteste ca, dacă în cursul unei proceduri de executare se afla în discuție însuși dreptul reclamantului, aceasta procedura trebuie considerată ca fiind prelungirea naturala a primei proceduri, în urma căreia a fost pronunțată hotărârea judecătorească de recunoaștere a dreptului reclamantului. Nu ar fi deci firesc să se excludă procedura de executare din sfera de aplicare a art. 6 din convenție (a se vedea Hotărârea Di Pede împotriva Italiei, raportul Comisiei din 6 iulie 1995, paragraful 26, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, culegere, 1996-IV, nr. 17, pag. 1.393).

63. Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzioneaza ca art. 6 este aplicabil.

(îi) Cu privire la respectarea art. 6 alin. 1 din convenție

64. În ceea ce privește durata procedurii, Comisia reaminteste ca în procedurile civile urmate de o procedură de executare perioada ce urmează să fie luată în considerare nu acoperă doar durata procedurii pe fond, ci și pe cea a procedurii de executare (a se vedea, între altele, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Silva Pontes împotriva Portugaliei din 23 martie 1994, seria A nr. 286-A, pag. 13, paragrafele 30 și 33; Hotărârea Di Pede împotriva Italiei din 26 septembrie 1996, mai sus citata, pag. 1.393, paragraful 24).

65. În cauza de fața procedura a început la data de 3 februarie 1993, o dată cu chemarea în judecata a lui G.I. și a lui M.B. Aceasta procedura nu s-a încheiat nici până în prezent.

66. Comisia arata ca perioada pe care trebuie să o ia în considerare nu începe decât o dată cu intrarea în vigoare a convenției pentru România, la data de 20 iunie 1994. Totuși ea va aprecia caracterul rezonabil al termenului scurs după data de 20 iunie 1994, ținând seama de stadiul executării la acea data (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Foti și alții împotriva Italiei din 10 decembrie 1982, seria A nr. 56, pag. 18, paragraful 53).

67. În cauza de fața procedura luată în întregul ei a durat deci ceva mai mult de 4 ani până în prezent.

68. În înțelesul art. 6 alin. 1 din convenție, durata procedurii în care a fost implicata reclamanta nu poate fi considerată rezonabila.

69. Reclamanta considera ca durata procedurii este imputabilă exclusiv autorităților judiciare și administrative. În ceea ce privește autoritățile administrative, reclamanta a arătat ca primăria, deși avea o dubla calitate, de creditor și de organ de executare, refuza pur și simplu să execute hotărârile judecătorești, invocand diverse pretexte.

70. În ceea ce privește autoritățile judecătorești, reclamanta subliniaza, pe de o parte, ca acestea nu au solicitat suficient de ferm primăriei sa furnizeze mijloacele tehnice necesare în vederea executării, iar pe de altă parte, ca executorii judecătorești nu s-au deplasat niciodată la locul unde se afla construcțiile și lucrările.

71. De altfel reclamanta considera că nu i se poate cere să execute ea însăși hotărârile judecătorești, din moment ce, având în vedere amploarea lucrărilor, executarea nu este posibila decât cu ajutorul primăriei.

72. Reclamanta mai aduce și argumentul că nu i se poate reprosa vreo întârziere în cursul procedurii de executare, reamintind numeroasele sale cereri adresate Primăriei Municipiului Craiova și biroului executorilor judecătorești de pe lângă Judecătoria Craiova.

73. În sfârșit, reclamanta invoca lipsa de buna-credința a autorităților, care în loc sa procedeze la executare, o hartuiesc cu vizite ale politistilor și cu alte demersuri inutile și stresante.

74. Guvernul argumenteaza ca, spre deosebire de cazurile Silva Pontes împotriva Portugaliei și Scollo împotriva Italiei (seria A nr. 315-C), durata prezentei proceduri nu poate fi considerată ca excesiva, ținându-se seama de perioada examinata, care a început la data de 20 iunie 1994, data ratificării convenției de către România, și a luat sfârșit o dată cu somatiile din data de 19 ianuarie 1995.

75. În orice caz, Guvernul considera ca durata procedurii este imputabilă numai reclamantei. El susține ca aceasta cale de recurs aleasă de reclamanta, și anume cererea de intervenție în procedura initiata de primărie, nu este o cale de atac eficace și nici suficienta. Conform opiniei Guvernului, hotărârea instanțelor judecătorești de a admite cererea de intervenție a reclamantei constituie o eroare judiciară. Guvernul considera ca reclamanta nu ar fi putut participa la procedura deschisă de primărie, întrucât aceasta procedura se întemeia pe dispozițiile legale în materie contravențională, și mai ales pe

art. 23 din Legea nr. 50/1991 .

76. Guvernul mai susține ca hotărârile din 9 iunie 1993 nu au putut stabili dreptul reclamantei de a obține demolarea construcțiilor aflate pe terenul sau.

77. Guvernul susține ca reclamanta și-ar fi putut apara dreptul de proprietate mai bine și într-un mod mai rapid dacă ar fi ales calea acțiunii întemeiate pe art. 494 din Codul civil, care i-ar fi permis sa ceara demolarea construcțiilor sau chiar să le păstreze pentru sine, rambursand terților prețul materialelor folosite și al muncii efectuate.

78. Comisia reaminteste ca durata rezonabila a unei proceduri se apreciază conform împrejurărilor cauzei și ținându-se seama de criteriile consacrate de jurisprudenta organelor convenției, în special de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, precum și de cel al autorităților competente (a se vedea, între altele Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Vernillo împotriva Frantei din 20 februarie 1991, seria A nr. 198, pag. 12, paragraful 30).

79. Comisia constata în primul rând ca dosarul în litigiu nu prezenta o complexitate deosebită.

80. În ceea ce privește comportamentul reclamantei, Comisia reaminteste ca ceea ce se cere unei părți într-o procedură civilă este un comportament "diligent în limite normale" și ca numai întârzierile imputabile statului pot duce la concluzia ca "termenul rezonabil" nu a fost respectat (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea H. împotriva Frantei din 24 octombrie 1989, seria A nr. 162, pag. 21-22, paragraful 55).

81. În ceea ce privește susținerea Guvernului, potrivit căreia reclamanta nu ar fi ales calea procedurala cea mai potrivita și ca, prin urmare, aceasta alegere ar fi influentat durata procedurii, Comisia observa în primul rând ca reclamanta a introdus la Judecătoria Craiova, sub forma unei cereri de intervenție, o acțiune intemeiata pe dispozițiile legale în materie de proprietate, și anume art. 480, 481 și 494 din Codul civil.

82. Comisia considera ca alegerea unei cereri de intervenție mai degraba decât a unei acțiuni separate nu a putut influența durata procedurii sau nu ar fi putut permite reducerea duratei respective, întrucât primăria, făcând cererea pe același temei ca și reclamanta, era și ea organ de executare.

83. Într-adevăr, Comisia observa, iar Guvernul nu contesta ca, având în vedere amploarea lucrărilor, demolarea construcțiilor nu se putea face decât cu participarea primăriei.

84. În rest, Comisia nu retine nici un element care să probeze ca reclamanta nu a avut un comportament diligent în limite normale, în cursul procedurii.

85. Comisia mai subliniaza ca Judecătoria Craiova, care a fost sesizată la data de 13 aprilie 1994 cu dosarele de executare a hotărârilor pronunțate la data de 9 iunie 1993, i-a somat în doua randuri pe cei care ocupasera terenul, la data de 22 aprilie 1994 și la data de 19 ianuarie 1995.

86. Comisia mai evidențiază și o perioadă de inactivitate imputabilă autorităților interne. Într-adevăr Comisia noteaza că nu s-a mai efectuat nici un act de procedura din data de 19 ianuarie 1995. Comisia considera ca în privinta acestui interval Guvernul pârât nu a dat nici o explicație acceptabilă.

87. Comisia subliniaza ca statele contractante au obligația de a-și organiza propriul sistem judiciar, astfel încât instanțele interne să poată garanta fiecărei persoane dreptul de a obține într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă asupra incalcarilor drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Vocaturo împotriva Italiei din 24 mai 1991, seria A nr. 206-C, pag. 32, paragraful 17).

88. În lumina criteriilor desprinse din jurisprudenta și ținând seama de ansamblul împrejurărilor cauzei, Comisia considera ca durata procedurii în litigiu este excesiva și nu îndeplinește condiția "duratei rezonabile".

CONCLUZIE

89. Comisia conchide în unanimitate ca în prezenta cauza a avut loc o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenție.

D. Cu privire la încălcarea art. 1 din primul Protocol adițional la convenție

90. Art. 1 din Protocolul nr. 1 dispune următoarele:

"Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosință bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."

91. Reclamanta se plange ca neexecutarea hotărârilor judecătorești din data de 9 iunie 1993 constituie o încălcare a dreptului sau la respectarea bunurilor proprii, proprietatea sa fiind ocupată în continuare de construcții.

92. Guvernul recunoaște ca este vorba despre o ingerinta în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale, dar considera ca aceasta nu a utilizat soluțiile cele mai eficiente pentru a-și apara dreptul.

93. Având în vedere împrejurările cauzei, precum și concluzia arătată la alin. 89, Comisia nu considera necesar sa examineze dacă a avut loc în cauza o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Di Pede împotriva Italiei, mai sus citata, pag. 1.386, paragraful 35).

CONCLUZIE

94. Comisia concluzioneaza în unanimitate că nu este necesar să se examineze dacă în speta a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție.

E. Cu privire la încălcarea art. 8 din convenție

95. Reclamanta invoca o încălcare a art. 8 din convenție, având în vedere, pe de o parte, imposibilitatea de a se bucura de proprietatea sa, iar pe de altă parte, starea de stres în care se afla de mai mulți ani din cauza imposibilității de a obține executarea hotărârilor judecătorești.

96. Guvernul considera ca lipsa de acțiune a autorităților nu poate constitui o atingere adusă vieții private a reclamantei, în măsura în care terenul, deși apartinuse bunicii acesteia, nu are o valoare sentimentala intim legată de viața sa privată.

97. Ținând seama de concluzia la care a ajuns în ceea ce privește art. 6 din convenție, Comisia nu considera necesar sa examineze cererea din punctul de vedere al art. 8 din convenție.

98. În plus, Comisia retine ca reclamanta mai invoca și vizita unui ofițer de poliție la domiciliul sau, în data de 5 aprilie 1998, într-o duminica, acesta cerandu-i sa dea o declarație cu privire la plângerea pe care o făcuse la Comisie și sa îi inmaneze toate documentele cauzei.

99. Comisia apreciază ca aceste sustineri, dacă ar putea fi dovedite, ar putea ridica probleme din punct de vedere al art. 25 din convenție, conform căruia Inaltele părți contractante care au recunoscut dreptul de recurs individual în fața Comisiei s-au angajat sa nu împiedice în nici un fel exercitarea efectivă a acestui drept.

100. Comisia reaminteste ca "pentru ca mecanismul de recurs individual instituit prin art. 25 din convenție să fie eficient, este de cea mai mare importanța ca reclamanții [...] să fie liberi sa comunice cu Comisia, fără ca autoritățile sa exercite presiuni de vreun fel, pentru ca aceștia să-și retragă ori să-și modifice plângerile" (a se vedea, între altele, Hotărârea Akdivar împotriva Turciei din 16 septembrie 1996, Culegere, 1996-IV, nr. 15, pag. 1.219, paragraful 105).

101. Comisia observa totuși ca reclamanta nu a invocat în mod expres art. 25 din convenție și ca, în orice caz, susținerile respective nu au fost dovedite.

102. Fața de aceste împrejurări Comisia nu considera necesar sa continue examinarea acestor sustineri din punct de vedere al art. 25 din convenție.

CONCLUZIE

103. Comisia concluzioneaza în unanimitate că nu mai este nevoie să se examineze dacă a existat în cauza o încălcare a art. 8 din convenție.

F. Recapitulare

104. Comisia hotărăște în unanimitate ca în cauza a avut loc o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenție (paragraful 89).

105. Comisia hotărăște în unanimitate că nu este nevoie să se examineze dacă a avut loc în cauza o încălcare a art. 1 din primul Protocol adițional la convenție (paragraful 94).

106. Comisia hotărăște în unanimitate că nu este nevoie să se examineze dacă a avut loc în cauza o încălcare a art. 8 din convenție (paragraful 103).

M. P. Pellonpaa,

președintele Primei Camere

M. F. Buquicchio,

secretara Primei Camere