Decizia nr. 322/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 și ale art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 (prevederi anume) Codul muncii
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cosmin-Marian Văduva
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 148
și ale
art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , excepție ridicată de Marcel Paraschiv în Dosarul nr. 4.622/3/2019 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.129D/2020.
2.
La apelul nominal se prezintă autorul excepției și se constată lipsa celeilalte părți, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care, după ce relatează aspecte ale situației de fapt ce a generat litigiul în care a ridicat excepția, arată că prevederile criticate sunt neconstituționale întrucât nu reglementează și o excepție, aplicabilă situației sale particulare, de la regula pe care o instituie. Astfel, autorul susține că nu își putea programa concediul de odihnă întrucât se afla în litigiu cu angajatorul, având și contractul de muncă desfăcut.
4.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că, întrucât reglementarea criticată nu instituie nicio excepție, nu se încalcă
art. 16 alin. (1) din Constituție . Autorul excepției, în realitate, invocă o omisiune legislativă sau ridică o problemă de interpretare a legii de către organele abilitate, Curtea Constituțională neputându-se pronunța sub acest aspect.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5.
Prin Încheierea din 1 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.622/3/2019, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 148
și ale
art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii . Excepția a fost ridicată de Marcel Paraschiv întro cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni privind răspunderea disciplinară.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele criticate încalcă principiul previzibilității legii, deoarece nu sunt precizate condițiile în care angajatul concediat nelegal și reintegrat printr-o hotărâre judecătorească definitivă poate beneficia de dreptul constituțional la concediu de odihnă în natură pentru perioada de referință, respectiv de la emiterea deciziei nelegale de concediere și până la reintegrarea efectivă în muncă. Cu toate că într-o interpretare obiectivă a celorlalte dispoziții legale angajatorul vinovat nu are posibilitatea să cenzureze hotărârea judecătorească definitivă, fiind obligat să acorde imediat angajatului concediat nelegal concediul de odihnă în natură la cererea acestuia, având în vedere și dispozițiile
art. 287 din Codul penal , invocarea de către angajator a
art. 148
și
149 din Codul muncii
creează, totuși, o aparență de legalitate refuzului de a pune în executare hotărârea judecătorească cu privire la acordarea concediului de odihnă în natură pentru perioada în care angajatul a fost concediat nelegal, perioadă în care s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a-și programa concediul de odihnă.
7.
Dispozițiile criticate nu stabilesc o soluție precisă pentru situația salariatului reintegrat în muncă, în urma anulării deciziei de concediere printr-o hotărâre judecătorească definitivă care, implicit, a condus la repunerea în situația anterioară. În acest fel, legiuitorul oferă angajatorului posibilitatea să încalce în continuare drepturile salariatului prin refuzul de a-i acorda concediul de odihnă în natură, motivat de neprogramarea acestuia (în sprijin invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 1.267 din 27 septembrie 2011 ). Astfel, legiuitorul a creat premisa aplicării unui tratament discriminatoriu angajatului concediat nelegal, reintegrat, în raport cu ceilalți angajați care au beneficiat de concediu de odihnă în natură, fiind, practic, permisă hărțuirea acestuia de către angajator.
8.
Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că nu există o discriminare între contestatar și ceilalți angajați ai aceluiași angajator, deoarece nu s-a dovedit că unui alt angajat aflat în aceeași situație cu contestatarul (respectiv reintegrat în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive) i s-a acordat concediu de odihnă anterior reînceperii activității ca urmare a reintegrării.
9.
De asemenea, instanța apreciază că nu este aplicabilă
Decizia Curții Constituționale nr. 1.267 din 27 septembrie 2011 , având în vedere că aceasta se referă la modalitatea în care se poate realiza repunerea în situația anterioară, respectiv prin plata de către angajator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, cu sau fără reintegrare. Pe de altă parte, instanța apreciază că plata și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul vizează drepturi bănești care intră în componenta salarială și nu acordarea altor drepturi, precum cel la concediu de odihnă acordat în natură.
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Guvernul, președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 148
și ale
art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care au următorul conținut:
–
Articolul 148
:
Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanților salariaților, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor.
Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.
Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.
În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) și (3) salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puțin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.
În cazul în care programarea concediilor se face fracționat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
–
Articolul 149
: „Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.“
14.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (3)
și
(5)
referitor la statul român, ale
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi, ale
art. 41 alin. (2)
privind dreptul la măsuri de protecție socială, ale
art. 148 alin. (2)
referitor la prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene, precum și prevederilor
art. 6
privind dreptul la un proces echitabil și
art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în realitate, autorul ridică o chestiune de interpretare și aplicare a
art. 148
și
149 din Codul muncii . Autorul excepției nu critică prevederile legale însele, adică cele două norme juridice și soluția legislativă reglementată. Dimpotrivă, autorul excepției se referă în mod exclusiv la o situație particulară, respectiv la litigiul pe care l-a declanșat și câștigat împotriva angajatorului său. Astfel, el este nemulțumit că cele două texte legale nu dau un răspuns precis la situația sa particulară. Curtea reține, însă, că un asemenea demers nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate, ci, eventual, al analizei instanțelor judecătorești, învestite cu soluționarea unui litigiu căruia să îi fie aplicabile respectivele prevederi legale (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 17 din 14 ianuarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 20 mai 2021, paragraful 65).
16.
Curtea reține că orice normă juridică, inclusiv
art. 148
și
149 din Codul muncii , este caracterizată de trăsături precum impersonalitate, generalitate sau caracter abstract, revenind instanțelor judecătorești rolul de a încadra situația particulară a justițiabililor în ipoteza acesteia. Într-adevăr, așa cum a reținut Curtea Constituțională în
Decizia nr. 17 din 14 ianuarie 2021 , paragrafele 66-68, înfăptuirea justiției, în înțelesul dat acestei noțiuni de
art. 124 din Constituție , nu se reduce la un proces mecanic de aplicare a unor norme juridice clare la situații de fapt la fel de clare.
Judecătorul, supunându-se numai legii, în conformitate cu art. 124 alin. (1) din Constituție , are, potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, obligația/dreptul de a asigura supremația acesteia indiferent că este neclară ori incompletă, de a o interpreta și de a o aplica, în caz contrar fiind pasibil de denegare de dreptate. 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție , al art. 1-3 , al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 și ale art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , excepție ridicată de Marcel Paraschiv în Dosarul nr. 4.622/3/2019 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 19 mai 2022. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.