Decizia nr. 340/2022

Articolul 3

alin. (2) : „Starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menținerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.“;

–

Articolul 4

alin. (1) : „Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.“;

–

Articolul 5

alin. (2) lit. d) : „Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt: [...] d) măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;“;

–

Articolul 13

lit. a) :

Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui:

a)

obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă;

–

Articolul 65

lit. h) : „Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă: [...] h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform

art. 5 alin. (2) lit. d) .“

22.

Autorul excepției susține că dispozițiile

Legii nr. 55/202 0 sunt contrare următoarelor prevederi din Constituție:

art. 1 alin. (3), (4) și (5)

privind demnitatea umană ca o valoare supremă a statului român, separația puterilor în stat și obligația respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 22

privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică,

art. 25

referitor la libera circulație,

art. 39

privind libertatea întrunirilor și

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, susține că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, contravenind dispozițiilor

art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , privind interzicerea discriminării. În critica pe care o formulează în raport cu prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție , autorul excepției invocă și următoarele dispoziții din

Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010:

art. 13

privind integrarea proiectului în ansamblul legislației,

art. 14

referitor la unicitatea reglementării în materie,

art. 15

privind reglementări speciale și derogatorii,

art. 16

privind evitarea paralelismelor și

art. 17

referitor la asanarea legislației.

23.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că o primă critică pe care autorul acestei excepții o aduce

Legii nr. 55/202 0 privește faptul că actul normativ reglementează restrângerea unor drepturi sau libertăți fundamentale. În motivarea acestei critici invocă faptul că, prin

Decizia nr. 157 din 13 mai 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 15 mai 2020, s-a reținut că dispozițiile

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004

privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, sunt constituționale în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.

24.

Față de această critică, Curtea reține că prin

Decizia nr. 157 din 13 mai 2020 , precitată, a constatat că dispozițiile

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004

privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență prevedeau o serie de măsuri care antrenau restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, așa cum sunt libera circulație, viața intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la muncă, dreptul de proprietate privată sau libertatea economică (paragrafele 70 și 71 din

Decizia nr. 157 din 13 mai 2020 ). Având în vedere că actul normativ care prevedea aceste restrângeri îl constituia o ordonanță de urgență, iar potrivit dispozițiilor

art. 115 alin. (6) din Constituție

ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile și libertățile prevăzute de Constituție, Curtea pronunțat soluția mai sus arătată.

25.

Autorul excepției, în prezenta cauză, pleacă de la premisa că dispozițiile

Legii nr. 55/202 0 „explicitează“ măsurile aplicate pe durata stării de alertă, așa cum această situație a fost reglementată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 . Or, se observă că

Legea nr. 55/2020

reprezintă un cadru de reglementare distinct, cu caracter special, ce vizează situația de criză generată de pandemia de COVID-19, iar stabilirea prin lege - ca act al Parlamentului, promulgat de Președintele României - a unor măsuri de natură să aducă restrângere exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți este permisă de

art. 53 din Constituție

atât timp cât sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text constituțional.

26.

În mod asemănător, în ceea ce privește susținerea autorului excepției vizând existența unui paralelism legislativ generat de coexistența

Legii nr. 55/202 0 și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 , așa cum a fost completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2020

pentru modificarea și completarea unor acte normative cu incidență în domeniul managementului situațiilor de urgență și al protecției civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 14 mai 2020, Curtea reține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004

a reglementat posibilitatea instituirii stării de alertă pe durata situațiilor de urgență sau a stărilor potențial generatoare de situații de urgență. Dispozițiile

art. 2 lit. a)

din acest act normativ au definit „situația de urgență“ ca reprezentând „evenimente excepționale, cu caracter nonmilitar, care amenință viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse specializate și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate“.

27.

Prin

Decizia nr. 157 din 13 mai 2020 , antereferită, s-a reținut că dispozițiile

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004

sunt constituționale în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.

28.

În intervalul dintre pronunțarea

Deciziei nr. 157 din 13 mai 2020

și publicarea acesteia, Guvernul a emis

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2020 , în Nota de fundamentare a actului normativ fiind menționată, între altele, și „situația epidemiologică internațională determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel global“. Actul normativ a prevăzut abrogarea dispozițiilor legale ale

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 , dar a introdus și dispoziții noi, referitoare la instituirea stării de alertă prin

art. 4^1-4^6.

29.

La data de 15 mai 2020 a fost publicată

Legea nr. 55/2020 , care în

art. 2, 3,

6 și 7

conține prevederi asemănătoare dispozițiilor

art. 4^1, 4^2,

4^5 și 4^6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 . Cu toate acestea, se observă că legiuitorul a conceput

Legea nr. 55/2020

ca un cadru de reglementare distinct, special în raport cu prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 , dispozițiile

art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020

stabilind că „Pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea și combaterea unei pandemii COVID-19, dispozițiile

art. 2 lit. f)

și

m) ,

art. 4 alin. (1) lit. b),

alin. (2),

(5) și (6),

art. 20 lit. c) și d),

art. 21 lit. c) ,

art. 22 lit. c),

art. 23 lit. c),

art. 24 lit. c)

și

art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004

privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 15/2005,

cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile.“ Prin urmare, Curtea apreciază că susținerile referitoare la existența unui paralelism legislativ nu pot fi reținute.

30.

De altfel, obiectivul urmărit de legiuitor prin

Legea nr. 55/2020 , respectiv acela de „a institui, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale“, nu ar putea fi realizat prin aplicarea dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 , întrucât, așa cum s-a reținut prin

Decizia nr. 157 din 13 mai 2020 , restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale nu poate fi dispusă printr-o ordonanță de urgență.

31.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției potrivit căreia dispozițiile

Legii nr. 55/202 0 ar fi contrare

art. 53 din Constituție , dar și

art. 1 alin. (4) și (5)

din același act normativ fundamental, întrucât reglementează măsuri care sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit, Curtea reține că actul normativ analizat consacră un ansamblu de măsuri care, în contextul pandemiei de COVID-19, sunt considerate apte să contribuie la prevenirea și combaterea efectelor acesteia, măsuri al căror conținut este reglementat la nivelul legii, dar a căror aplicare concretă este stabilită prin hotărâri ale Guvernului, în funcție de existența și incidența anumitor factori de risc. În acest sens, dispozițiile

art. 3 alin. (4)

și ale

art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 55/2020

dispun că starea de alertă se instituie și se prelungește, după caz, de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, avându-se în vedere: amploarea situației de urgență, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, județean sau național, intensitatea situației de urgență, respectiv viteza de evoluție, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive și gradul de perturbare a stării de normalitate, insuficiența și/sau inadecvarea capabilităților de răspuns, densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc, existența și gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc. Dispozițiile art. 6 din același act normativ prevăd că „Hotărârile prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind: a) baza legală; b) perioada stării de alertă; c) măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri; d) instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz“.

32.

Urmând capitolului I „Dispoziții generale“ care conține prevederi referitoare la instituirea și prelungirea stării de alertă pe durata pandemiei de COVID-19, dispozițiile

capitolului II „Măsuri sectoriale“ din Legea nr. 55/2020

reglementează, în mod distinct, pe domenii, tipul de măsuri ce pot fi dispuse în vederea atingerii obiectivului propus de legiuitor. În

art. 5

sunt prevăzute o serie de măsuri de creștere a capacității de răspuns, pentru asigurarea rezilienței comunităților și pentru diminuarea impactului tipului de risc.

33.

Curtea observă că dispozițiile

art. 65 din Legea nr. 55/2020 , care stabilesc ce fapte prevăzute în acest act normativ constituie contravenții, trimit, în mod exclusiv, la prevederile

art. 5,

mai sus menționate. Prin urmare, dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 55/2020

constituie, în realitate, un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, măsuri care atrag obligații a căror încălcare constituie contravenții.

34.

Curtea amintește că, potrivit dispozițiilor

art. 6 din Legea nr. 55/2020 , hotărârile Guvernului prin care se instituie sau se prelungește starea de alertă trebuie să precizeze, în mod clar, care sunt măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc, astfel că revine executivului sarcina să selecteze, în funcție de datele concrete ale evoluției pandemiei la un anumit moment, acele măsuri prevăzute la nivelul legii care sunt cele mai adecvate atingerii obiectivului stabilit de legiuitor, cu o restrângere proporțională a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți ale persoanei.

35.

În concluzie, Curtea reține că dispozițiile

Legii nr. 55/202 0 stabilesc posibilitatea autorităților ca, în contextul pandemiei de COVID-19, să impună, dacă este necesar și justificat în raport cu gravitatea situației, măsuri care restrâng exercițiul libertății întrunirilor. O astfel de reglementare nu aduce per se atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, întrucât evoluția pandemiei, gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2, severitatea manierei în care acesta afectează sănătatea sau provoacă decesul pacienților infectați pot justifica, în anumite perioade, instituirea unor măsuri de restrângere a drepturilor și libertăților fundamentale compatibile și proporționale cu obiectivul protejării sănătății publice și a dreptului la viață. Stabilirea în mod concret a aplicării acestor măsuri, precum și gradul în care este restrâns exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale proporțional cu datele curente ale evoluției pandemice se fac însă prin acte ale executivului, astfel că proporționalitatea măsurilor trebuie analizată, în mod individual, în funcție de hotărârea Guvernului care le stabilește.

36.

De altfel, analizând evoluția reglementărilor în domeniu, începând cu

Hotărârea Guvernului nr. 394/2020

privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, până la mai recenta

Hotărâre a Guvernului nr. 171/2022

privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 4 februarie 2022, Curtea constată o amplă fluctuație a manierei în care Guvernul a înțeles să impună restrângerea exercițiului diverselor drepturi consacrate de Legea fundamentală, aceasta fiind justificată în mod evident de situația concretă căreia i s-a adresat fiecare dintre hotărârile emise de Guvern pe parcursul pandemiei de COVID-19.

37.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate adusă

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 , în sensul că textul de lege ar fi lipsit de precizie juridică, Curtea reține că din redactarea acestuia nu se poate deduce cu certitudine dacă prelungirea stării de alertă poate fi dispusă doar o singură dată sau, în mod succesiv, de mai multe ori. Astfel, articolul analizat prevede că „Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne“.

38.

Cu toate acestea, procedând la interpretarea sistematică a dispozițiilor

Legii nr. 55/202 0, respectiv obiectivul declarat al acestei legi, așa cum a fost enunțat în

art. 1 alin. (1),

și dispozițiile

art. 3 alin. (2),

potrivit cărora „starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menținerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile“, Curtea apreciază că dispozițiile legii privind posibilitatea prelungirii stării de alertă nu pot fi interpretate altfel decât în

sensul că aceasta se poate realiza ori de câte ori situația impusă de existența pandemiei de COVID-19 implică factori de risc care cer un răspuns amplificat în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății. Prin urmare, susținerea autorului excepției potrivit căreia dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020

ar prevedea posibilitatea prelungirii stării de alertă doar o dată sunt neîntemeiate.

39.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor

art. 5 alin. (2) lit. d)

și ale

art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 , Curtea constată că, prin

Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, paragrafele 47 și 48, a reținut, în esență, că persoanele fizice aveau posibilitatea de a cunoaște conținutul măsurilor la care se referă

art. 5 alin. (2) lit. d)

și

art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 , precum și obligațiile ce le revin, astfel încât să își poată conforma conduita potrivit dispozițiilor legale și să înțeleagă consecințele nerespectării acestor obligații. Curtea a apreciat că aceleași concluzii sunt valabile și în ceea ce privește posibilitatea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată de a identifica fapta contravențională, de a evalua gravitatea faptei și de a stabili o sancțiune contravențională proporțională cu aceasta. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția

Deciziei nr. 381 din 8 iunie 2021

își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

40.

Referitor la dispozițiile

art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 , care prevăd obligația de a purta masca de protecție, autorul excepției susține că se aduce atingere demnității umane, dreptului fundamental la viață, la integritate fizică și psihică, libertății de circulație și libertății întrunirilor. Față de aceste critici, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021 , antereferită, paragrafele 60 și 61, a apreciat, în esență, că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dreptului la liberă circulație al persoanelor. În același context, Curtea a arătat că însoțită de alte măsuri de igienă și distanțare socială, purtarea măștii de protecție contribuie la realizarea obiectivului de prevenție a transmiterii intracomunitare a coronavirusului SARS-CoV-2. În condițiile în care amploarea, evoluția pandemiei, precum și insuficiența și/sau inadecvarea capabilităților de răspuns față de acest fenomen impun concentrarea tuturor eforturilor și adoptarea tuturor măsurilor pentru a combate efectele pandemiei de COVID-19, instituirea obligativității purtării măștii de protecție constituie o măsură justificată și necesară pentru protejarea dreptului la viață și la sănătate al persoanelor.

41.

Desigur, Curtea recunoaște faptul că, în situații justificate în mod obiectiv de starea sănătății anumitor persoane, dovedite prin acte medicale, legiuitorul poate și trebuie să prevadă modalitatea în care persoanele aflate în astfel de situații vor fi exceptate de la obligația de a purta masca de protecție. Dispozițiile

art. 13 lit. a)

din Legea nr. 55/2020

nu interzic însă astfel de exceptări, ci lasă în sarcina ministrului sănătății și a ministrului afacerilor interne reglementarea condițiilor concrete în care, în funcție de contextul concret avut în vedere, se va implementa măsura obligatorie a purtării măștii de protecție în perioada pandemiei de COVID-19. Spre exemplu,

art. 2 din Ordinul ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 30/1/2022

privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 7 ianuarie 2022, prevede următoarele excepții: a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani; b) persoanele care sunt singure în birou; c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public; f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive; g) persoanele cu dizabilități cognitive. De asemenea, se prevede că „(2) Persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, după evaluarea riscului efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot fi exceptate de la măsura prevăzută la art. 1 la locul de muncă“.

42.

Curtea reține totodată că purtarea obligatorie a măștii de protecție nu poate fi echivalată cu o intervenție medicală asupra corpului persoanei în sensul

art. 1 lit. d) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, care prevede că „prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare“. Așa cum s-a reținut și mai sus, purtarea măștii de protecție în contextul justificat de pandemia de COVID-19 este o măsură ce vizează prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2 și urmărește, deopotrivă, atât protejarea persoanei care o poartă, cât și a celor cu care aceasta intră în contact. Chiar dacă, în anumite cazuri, măștile de protecție îndeplinesc condițiile pentru a fi calificate drept dispozitive medicale, purtarea lor nu este echivalentă unui act medical efectuat asupra persoanei.

43.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea

art. 26 din Constituție , Curtea reține că acest drept constituțional consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăși, dacă nu încalcă ordinea sau bunele moravuri. Altfel spus, prevederile constituționale ale art. 26 vizează libertatea de care dispune omul de a se manifesta fizic și a lua decizii referitoare la corpul său atât timp cât nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Prin urmare, acest drept nu are un caracter absolut, limitele sale fiind modelate de criteriile de ordine publică și bune moravuri ale societății, de aria de extindere și gradul de protecție ale drepturilor și libertăților altora surprinse într-un anumit moment istoric. Or, Curtea observă că, în contextul pandemiei de COVID-19, imperativul protecției dreptului la sănătate și la viață a dobândit noi dimensiuni. În acest context istoric aparte, marcat de larga și rapida răspândire a unui virus cu efecte grave asupra sănătății persoanelor, Curtea apreciază că obligația de a purta masca de protecție în vederea prevenirii transmiterii ori contractării virusului SARS-CoV-2 se circumscrie textului constituțional care consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăși în limitele impuse de imperativul respectării drepturilor celorlalți.

44.

Aceleași concluzii se impun și în ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind demnitatea omului, purtarea măștii de protecție în scopul prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 reprezentând atât o măsură ce vizează protecția propriei persoane, cât și grija și responsabilitatea pentru sănătatea și viața celorlalte persoane, aspecte ce se circumscriu și relevă respectul de care fiecare persoană trebuie să se bucure și pe care trebuie să îl acorde celorlalți potrivit prevederilor constituționale mai sus menționate. În acest sens, Curtea amintește că prin

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, a reținut că demnitatea umană, sub aspect constituțional, privește relațiile dintre oameni, ceea ce vizează dreptul și obligația oamenilor de a le fi respectate și, în mod corelativ, de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale semenilor lor.

45.

De asemenea, Curtea apreciază că nu sunt susținute nici criticile vizând încălcarea libertății întrunirilor, dispozițiile de lege analizate nefiind de natură să împiedice exercițiul acestui drept constituțional.

46.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate privind încălcarea principiului separației puterilor în stat, Curtea reține că, potrivit prevederilor

art. 108 alin. (1) și (2) din Constituție , Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, iar hotărârile se emit pentru organizarea executării legii. Prin urmare, Guvernul are competența constituțională de a emite hotărâri în executarea legilor. Prin

Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, paragraful 41, Curtea a reținut că

Legea nr. 55/2020

constituie un act normativ-cadru care stabilește principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată în mod expres la

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 , sunt adoptate în aplicarea legii analizate de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenția legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare și adecvate particularităților crizei epidemiologice existente și evoluției acesteia în fiecare perioadă de timp. Aceste necesități de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării

Legii nr. 55/202 0 și nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire și de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate și prelungite astfel de măsuri, condițiile implementării lor, precum și autoritățile și instituțiile statale implicate. Astfel, măsurile vizând restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți pe care Guvernul le poate dispune în temeiul

Legii nr. 55/202 0 sunt consacrate, în primul rând, la nivelul legii, Guvernul neavând decât competența de a reglementa modul de implementare a acestor măsuri.

47.

În sfârșit, în ceea ce privește critica potrivit căreia Guvernul ar avea posibilitatea de a prelungi pe o durată nedeterminată starea de alertă și, în consecință, aplicarea unor măsuri restrictive de drepturi și libertăți, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, paragraful 58, a apreciat ca fiind constituționale dispozițiile

art. 3 alin. (2)

și ale

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020

în raport cu aceste critici de neconstituționalitate. În schimb, Curtea a reținut că posibilitatea permanentizării stării de alertă, cu consecința afectării unor drepturi sau libertăți fundamentale, trebuie circumscrisă dispozițiilor

art. 72 din Legea nr. 55/2020 , în măsura în care acestea nu asigură un acces efectiv la justiție. Prin aceeași decizie, Curtea a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020

cu referire la

art. 42 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 , precum și a soluției legislative din

art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 , reținând că dispozițiile acestui act normativ nu asigură un acces efectiv la justiție, întrucât persoanele interesate să conteste în contencios administrativ o hotărâre a Guvernului de declarare sau prelungire a stării de alertă nu au posibilitatea de a obține o hotărâre judecătorească în termenul de aplicabilitate al acestei hotărâri, astfel încât efectele nelegale și consecințele acestora asupra drepturilor persoanei care s-a adresat justiției să poată fi înlăturate în mod eficient. Curtea a subliniat că aceste constatări nu fac decât să sublinieze efectele extinse, cu multiple implicații ale viciului de neconstituționalitate ce afectează dispozițiile

art. 72 din Legea nr. 55/2020 , și necesitatea unei intervenții legislative prompte care să asigure exercitarea în mod efectiv și eficace a dreptului de acces la justiție.

48.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Francisc Adrian Surugiu în Dosarul nr. 24.607/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și constată că

Legea nr. 55/2020

privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, și dispozițiile

art. 3 alin. (2),

ale

art. 4 alin. (1),

ale

art. 5 alin. (2) lit. d) , ale

art. 13 lit. a)

și ale

art. 65 lit. h)

din această lege, în special, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2022.