Convenția din 21 octombrie 1982
privind armonizarea controalelor mărfurilor la frontiere
prezumat în vigoare
Părțile contractante,
dorind să contribuie la îmbunătățirea circulației internaționale a mărfurilor,
având în vedere necesitatea facilitării trecerii de mărfuri la frontiere,
constatând ca măsurile de control la frontiere sunt realizate de diferite servicii de control,
recunoscând ca condițiile în care sunt efectuate aceste controale pot fi armonizate în mare măsura, fără să se prejudicieze finalitatea, executarea și eficienta lor,
convinse ca armonizarea controalelor la frontiere constituie un mijloc important pentru atingerea acestor obiective,
au convenit cele ce urmează:
*) Traducere.
PREAMBUL
Capitolul 1 Dispoziții generale
Articolul 1
Definiții
În sensul prezentei convenții, se înțelege prin:
a) vama - serviciul administrativ responsabil cu punerea în aplicare a legislației vamale și cu încasarea taxelor la import și la export și care răspunde și de aplicarea altor legi și regulamente privind, între altele, importul, tranzitul și exportul de mărfuri;
b) control vamal - ansamblul măsurilor luate în scopul respectării legilor și reglementărilor pe care vama are sarcina să le aplice;
c) inspecție medico-sanitară - inspecția efectuată pentru protecția vieții și sănătății persoanelor și animalelor, cu excepția inspecției veterinare;
d) inspecție veterinara - inspecția sanitară efectuată pe animale și pe produsele de origine animala în vederea protejării vieții și sănătății persoanelor și animalelor, precum și cea realizată asupra obiectelor sau mărfurilor care pot fi purtătoare de boli de animale;
e) inspecție fitosanitara - inspecția efectuată pentru a împiedica introducerea prin frontierele naționale și răspândirea de organisme dăunătoare pentru vegetale și produse vegetale;
f) control de conformitate cu standardele tehnice - controlul al cărui scop este de a verifica dacă mărfurile respecta cerințele minime ale standardelor internaționale sau naționale prevăzute de legile și reglementările aferente;
g) controlul calității - orice alt control decât cele menționate mai sus, prin care se verifica dacă mărfurile corespund definitiilor minime de calitate internaționale sau naționale, prevăzute în legile și reglementările aferente;
h) serviciul de control - orice serviciu însărcinat cu efectuarea tuturor sau a unora dintre controalele definite mai sus, a oricăror alte controale efectuate de obicei la importul, exportul sau tranzitul de mărfuri.
Articolul 2
Obiectiv
În vederea facilitării circulației internaționale a mărfurilor, prezenta convenție vizează reducerea obligațiilor legate de îndeplinirea formalităților, numărul și durata controalelor, în principal printr-o coordonare naționala și internationala a procedurilor de control și a modalităților de aplicare.
Articolul 3
Domeniu de aplicare
1. Prezenta convenție se aplică tuturor bunurilor importate, exportate sau în tranzit, care traverseaza una sau mai multe frontiere maritime, aeriene sau terestre.
2. Prezenta convenție se aplică tuturor serviciilor de control ale părților contractante.
Capitolul 2 Armonizarea procedurilor
Articolul 4
Coordonarea controalelor
Părțile contractante se angajează, în măsura posibilului, sa organizeze în mod armonizat intervențiile serviciilor vamale și ale altor servicii de control.
Articolul 5
Modul în care acționează serviciile
Pentru a asigura buna funcționare a serviciilor de control părțile contractante vor urmări, în măsura posibilului și în cadrul competentelor conferite prin legislația naționala, să asigure:
a) un personal calificat, în număr suficient, ținând seama de cerințele traficului;
b) materiale și instalații adecvate pentru controale, ținând seama de modul de transport, de bunurile de controlat și de cerințele traficului;
c) instrucțiuni oficiale pentru funcționarii acestor servicii, astfel încât ei sa acționeze în conformitate cu acordurile și înțelegerile internaționale și cu dispozițiile naționale în vigoare.
Articolul 6
Cooperare internationala
Părțile contractante se angajează sa coopereze reciproc și, când este necesar, cu organismele internaționale competente, pentru a îndeplini obiectivele stabilite prin prezenta convenție și, dacă este cazul, pentru a încheia noi acorduri sau înțelegeri multilaterale ori bilaterale.
Articolul 7
Cooperare între țările vecine
La trecerea unei frontiere comune părțile contractante interesate vor lua, atunci când este posibil, toate măsurile necesare pentru a facilita trecerea mărfurilor și, mai ales:
a) vor organiza controale comune pentru mărfuri și documente, prin punerea în aplicare a unor instalații comune;
b) vor asigură realizarea unei concordante între:
- orele de program ale punctelor de trecere a frontierei;
- serviciile de control care își exercită activitatea în acel loc;
- categoriile de mărfuri, mijloacele de transport și regimurile internaționale de tranzit vamal care pot fi acceptate sau utilizate.
Articolul 8
Schimbul de informații
Părțile contractante își comunică reciproc, la cerere, informațiile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei convenții, în conformitate cu condițiile menționate în anexe.
Articolul 9
Documente
1. Părțile contractante vor cauta sa utilizeze, între ele și în relațiile cu organismele internaționale competente, documente aliniate la formularul-cadru al Organizației Națiunilor Unite.
2. Părțile contractante vor accepta documentele elaborate prin orice procedeu tehnic specific, dacă sunt conforme din punct de vedere al formei, autenticității și certificării cu reglementările oficiale, dacă sunt lizibile și inteligibile.
3. Părțile contractante vor urmări ca documentele necesare să fie întocmite și autentificate cu respectarea stricta a legislației în domeniu.
Capitolul 3 Dispoziții referitoare la tranzit
Articolul 10
Mărfuri în tranzit
1. Părțile contractante vor aplica mărfurilor în tranzit, în măsura posibilului, o prelucrare simpla și rapida, în special celor care circulă sub un regim internațional de tranzit vamal, limitand controalele numai pentru cazurile în care împrejurările sau riscurile reale le justifica. În plus, ele vor tine seama de situația țărilor fără ieșire la mare. Se va avea în vedere o prelungire a orelor de program pentru vamuire și de funcționare a unităților vamale existente, pentru vamuirea mărfurilor care circulă cu un regim internațional de tranzit vamal.
2. Se va urmări facilitarea la maximum a tranzitului de mărfuri transportate în containere sau în alte unități de încărcare care prezintă o securitate adecvată.
Capitolul 4 Alte dispoziții
Articolul 11
Ordine publică
1. Nici una dintre prevederile prezentei convenții nu constituie un obstacol la aplicarea interdictiilor sau restrictiilor la import, export sau tranzit, impuse din considerente de ordine publică, în special de securitate publică, morala publică și sănătate publică, sau de protecție a mediului, patrimoniului cultural ori a proprietății industriale, comerciale și intelectuale.
2. Totuși, când este posibil, fără a prejudicia eficienta controalelor, pentru controalele la care se aplică măsurile menționate la paragraful 1 părțile contractante se vor strădui să aplice dispozițiile prezentei convenții, cu precădere cele care fac obiectul art. 6-9.
Articolul 12
Măsuri de urgenta
1. Măsurile de urgenta pe care părțile contractante le pot lua în anumite situații speciale trebuie să fie în concordanta cu cauzele care au impus adoptarea lor și trebuie suspendate sau abrogate când acestea dispar.
2. Când este posibil și fără a prejudicia eficienta măsurilor, părțile contractante vor publică dispozițiile privind aceste măsuri.
Articolul 13
Anexe
1. Anexele la prezenta convenție fac parte integrantă din aceasta.
2. Anexe noi privind alte sectoare de control pot fi adăugate la prezenta convenție, în conformitate cu procedura menționată la art. 22 sau 24.
Articolul 14
Relații cu alte tratate
Sub rezerva prevederilor art. 6, prezenta convenție nu prejudiciază drepturile sau obligațiile ce rezultă din tratatele pe care părțile contractante la prezenta convenție le incheiasera înainte de a deveni părți contractante la aceasta.
Articolul 15
Prezenta convenție nu constituie un obstacol pentru aplicarea unor facilități mai mari, pe care doua sau mai multe părți contractante ar dori sa și le acorde, și nici pentru organizațiile regionale de integrare economică specificate la art. 16, care sunt părți contractante, în aplicarea legislației proprii la controalele efectuate la frontierele interne, fără să se reducă în vreun fel facilitățile care decurg din prezenta convenție.
Articolul 16
Semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea și aderarea
1. Prezenta convenție, depusa la Secretariatul General al Organizației Națiunilor Unite, este deschisă participării tuturor statelor și organizațiilor regionale de integrare economică formate din statele suverane care au competența sa negocieze, sa încheie și să aplice acorduri internaționale în domeniile acoperite de prezenta convenție.
2. În cadrul competentelor proprii organizațiile regionale de integrare economică specificate la paragraful 1 pot să își exercite drepturile în nume propriu și să se achite de responsabilitățile conferite de prezenta convenție statelor membre care sunt părți contractante la aceasta. În acest caz statele membre ale acestor organizații nu sunt abilitate să își exercite drepturile în mod individual, inclusiv dreptul la vot.
3. Statele și organizațiile regionale de integrare economică menționate mai sus pot deveni părți contractante la prezenta convenție:
a) depunând un instrument de ratificare, acceptare sau aprobare, după ce în prealabil au semnat-o; sau
b) depunând un instrument de aderare.
4. Prezenta convenție va fi deschisă pentru semnare la Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva, începând cu data de 1 aprilie 1983 până la data de 31 martie 1984 inclusiv, pentru toate statele și organizațiile regionale de integrare economică specificate la paragraful 1.
5. De asemenea, prezenta convenție va fi deschisă pentru aderare începând cu data de 1 aprilie 1983.
6. Instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare vor fi depuse la Secretariatul General al Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 17
Intrarea în vigoare
1. Prezenta convenție va intra în vigoare la 3 luni după data la care 5 state și-au depus instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
2. După ce 5 state vor depune instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare prezenta convenție va intra în vigoare, pentru alte părți contractante noi, după 3 luni de la data depunerii instrumentelor lor de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
3. Orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare depus după intrarea în vigoare a unui amendament la prezenta convenție se considera ca este aplicat la textul modificat al prezentei convenții.
4. Un astfel de instrument, depus după acceptarea unui amendament în conformitate cu procedura prevăzută la art. 22, dar înainte de intrarea sa în vigoare, se considera ca este aplicat la textul modificat al prezentei convenții de la data intrării în vigoare a amendamentului.
Articolul 18
Denunțarea
1. Orice parte contractantă poate să denunțe prezenta convenție printr-o notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.
2. Denunțarea va intra în vigoare după 6 luni de la data la care secretarul general a primit notificarea.
Articolul 19
Încetarea valabilității
În cazul în care, după intrarea în vigoare a prezentei convenții, pentru o perioadă de 12 luni consecutive, numărul statelor care sunt părți contractante a scăzut la mai puțin de 5, prezenta convenție își încetează valabilitatea la încheierea acestei perioade de 12 luni.
Articolul 20
Soluționarea diferendelor
1. Orice diferend între doua sau mai multe părți contractante cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții va fi, pe cat posibil, soluționat pe calea negocierilor între părțile aflate în litigiu sau prin alta metoda.
2. Orice diferend între doua sau mai multe părți contractante cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, care nu poate fi soluționat asa cum se indica la paragraful 1, la cererea uneia dintre părțile contractante va fi înaintat unei instanțe de arbitraj alcătuite după cum urmează: fiecare dintre părțile implicate în diferend va numi câte un arbitru, iar acești arbitri vor desemna un alt arbitru pentru funcția de președinte. În cazul în care, la 3 luni după formularea cererii, una dintre părți nu și-a numit un arbitru sau dacă arbitrii nu au putut sa aleagă un președinte, oricare dintre aceste părți va putea sa ceara secretarului general al Organizației Națiunilor Unite sa numească un arbitru sau un președinte al instanței de arbitraj.
3. Decizia instanței de arbitraj, adoptată în conformitate cu prevederile paragrafului 2, va fi definitivă și obligatorie pentru părțile implicate în diferend.
4. Instanța de arbitraj își va elabora propriul regulament interior.
5. Instanța de arbitraj va lua deciziile cu majoritate de voturi și în baza tratatelor existente între părțile implicate în diferend și a regulilor generale de drept internațional.
6. Orice controversa care ar putea să apară între părțile implicate în diferend, cu privire la interpretarea sau executarea sentinței de arbitraj, va putea fi adusă de oricare dintre părți, spre soluționare, în fața instanței de arbitraj care a dat sentinta.
7. Fiecare parte implicata în diferend suporta cheltuielile cu arbitrul propriu și cu reprezentanții săi în cadrul procedurii arbitrale; cheltuielile privind președinția și alte costuri sunt suportate în părți egale de părțile implicate în diferend.
Articolul 21
Rezerve
1. În momentul în care semnează, ratifica, accepta sau aproba prezenta convenție orice parte contractantă care va adera poate să declare că nu are obligația să respecte paragrafele 2-7 ale art. 20 din prezenta convenție. Celelalte părți contractante nu vor avea obligația să respecte aceste paragrafe în raport cu orice altă parte contractantă care va formula o atare rezerva.
2. Orice parte contractantă care ar formula o rezervă în conformitate cu paragraful 1 va putea oricând să își retragă aceasta rezerva printr-o notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.
3. Nici o rezervă la prezenta convenție nu este permisă, cu excepția celor prevăzute la paragraful 1.
Articolul 22
Procedura de amendare a convenției
1. Prezenta convenție, inclusiv anexele la aceasta, poate fi modificată la propunerea unei părți contractante după procedura prevăzută în prezentul articol.
2. Orice amendament propus la prezenta convenție va fi examinat de un comitet de gestiune format din toate părțile contractante în conformitate cu regulamentul interior care face obiectul anexei nr. 7. Orice amendament de acest fel, examinat sau elaborat în cursul reuniunii Comitetului de gestiune și adoptat de acesta, va fi comunicat de secretarul general al Organizației Națiunilor Unite părților contractante pentru acceptare.
3. Orice amendament propus, comunicat în conformitate cu prevederile paragrafului precedent, va intra în vigoare pentru toate părțile contractante la 3 luni după expirarea unei perioade de 12 luni de la data comunicării amendamentului propus, dacă în această perioadă nu s-a comunicat secretarului general al Organizației Națiunilor Unite nici o obiectie din partea vreunui stat-parte contractantă sau a vreunei organizații regionale de integrare economică europeană, ea însăși parte contractantă, care acționează în condițiile specificate la art. 16 paragraful 2 din prezenta convenție.
4. În cazul în care, în conformitate cu prevederile paragrafului 3, se formulează o obiectie la amendamentul propus, se considera ca acesta nu a fost acceptat și că nu va avea nici un efect.
Articolul 23
Cereri, comunicări și obiecții
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va informa toate părțile contractante și toate statele în legătură cu orice cerere, comunicare sau obiectie formulată în conformitate cu art. 22 și cu data intrării în vigoare a unui amendament.
Articolul 24
Conferința de revizuire
După o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a convenției orice parte contractantă va putea, printr-o notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, sa ceara convocarea unei conferințe în scopul revizuirii prezentei convenții, indicând propunerile ce trebuie examinate la conferința. În acest caz:
(i) secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va comunică cererea tuturor părților contractante și le va solicita să prezinte, în termen de 3 luni, observațiile proprii față de propunerile formulate, precum și alte propuneri care ar dori să fie examinate la conferința;
(îi) secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va comunică tuturor părților contractante și textele altor eventuale propuneri și va convoca o conferința de revizuire dacă, într-o perioadă de 6 luni de la data comunicării, a primit acordul pentru aceasta convocare de la cel puțin o treime din numărul părților contractante;
(iii) cu toate acestea, dacă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite apreciază ca propunerea de revizuire poate fi considerată o propunere de amendament în sensul paragrafului 1 al art. 22, cu acordul părții contractante care a făcut propunerea, în locul procedurii de revizuire acesta poate să pună în aplicare procedura de amendare prevăzută la art. 22.
Articolul 25
Notificări
În afară de notificările și comunicările prevăzute la art. 23 și 24 secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va comunică tuturor statelor următoarele:
a) semnarile, ratificarile, acceptarile, aprobările și aderarile în sensul art. 16;
b) datele de intrare în vigoare a prezentei convenții în conformitate cu prevederile art. 17;
c) denuntarile în sensul art. 18;
d) încetarea valabilității prezentei convenții în sensul art. 19;
e) rezervele formulate în sensul art. 21.
Articolul 26
Exemplarele certificate conforme
După data de 31 martie 1984 secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va transmite doua copii certificate conforme ale prezentei convenții fiecărei părți contractante și tuturor statelor care nu sunt părți contractante.
Întocmită la Geneva la 21 octombrie 1982, într-un singur exemplar original, în limbile engleza, spaniola, franceza și rusa, toate textele având aceeași valabilitate.
Drept care, subsemnații, pe deplin autorizați, au semnat prezenta convenție.
Anexa 1 -------
la convenție
------------
ARMONIZAREA
controalelor vamale și a altor controale
Articolul 1
Principii
1. Ținând seama de prezenta vămii la toate punctele de trecere a frontierei și de caracterul general al intervenției ei, în măsura posibilului celelalte controale sunt armonizate cu controalele vamale.
2. În aplicarea acestui principiu este posibil ca, parțial sau total, aceste controale să se realizeze și în alte locuri decât la frontiera, cu condiția ca procedurile utilizate să contribuie la facilitarea circulației internaționale a mărfurilor.
Articolul 2
Informații
1. Vama trebuie să fie informată în legătură cu prevederile legale sau reglementare care pot conduce la organizarea de controale, altele decât cele vamale.
2. Când se considera ca sunt necesare alte controale, vama va asigura informarea serviciilor interesate și va coopera cu acestea.
Articolul 3
Organizarea controalelor
1. Când trebuie efectuate mai multe controale în același loc, serviciile competente vor lua toate măsurile necesare în vederea efectuării lor simultan, dacă este posibil, sau la intervale scurte de timp. Acestea vor urmări sa coordoneze cerințele în materie de documente și informații.
2. În speta, serviciile competente vor lua toate măsurile ce se impun pentru ca personalul și instalațiile necesare să fie disponibile în locul în care se efectuează controalele.
3. Prin delegarea explicita a serviciilor competente vama va putea, în numele acestora, sa realizeze toate sau o parte dintre controalele ce revin acestor servicii. În acest caz serviciile respective vor furniza vămii toate mijloacele necesare.
Articolul 4
Rezultatul controalelor
1. În toate aspectele legate de punerea în aplicare a prezentei convenții serviciile de control și vama vor efectua un schimb de informații utile în cel mai scurt timp posibil, pentru a asigura eficienta controalelor.
2. Pe baza rezultatelor controalelor efectuate serviciul competent va decide ce prelucrare vor urma mărfurile și, dacă este necesar, va informa serviciile competente responsabile cu celelalte controale. În baza acestei decizii vama va atribui mărfurilor regimul vamal corespunzător.
Anexa 2 -------
la convenție
------------
INSPECȚIA MEDICO-SANITARĂ
Articolul 1
Principii
Oriunde s-ar efectua, inspecția medico-sanitară se realizează în conformitate cu principiile definite în prezenta convenție, în special în anexa nr. 1.
Articolul 2
Informații
Fiecare parte contractantă va urmări ca orice persoană interesată să poată obține rapid informații referitoare la următoarele:
● mărfurile supuse inspecției medico-sanitare;
● locurile în care mărfurile în cauza pot fi prezentate pentru inspecție;
● prevederile legale și reglementare referitoare la inspecția medico-sanitară, ca și regulile de aplicare generală.
Articolul 3
Organizarea controalelor
1. Serviciile de control vor urmări ca la punctele de frontieră deschise pentru inspecția medico-sanitară să fie disponibile instalațiile necesare.
2. Inspecția medico-sanitară poate fi realizată și în puncte situate în interiorul tarii în măsura în care, conform unor documente justificative sau prin utilizarea mijloacelor de transport corespunzătoare, se demonstreaza ca mărfurile nu se pot deteriora și nici nu pot provoca o contaminare în timpul transportului.
3. În cadrul convențiilor în vigoare părțile contractante vor urmări sa reducă, pe cat posibil, controalele fizice ale mărfurilor perisabile aflate în cursul transportului.
4. Când mărfurile trebuie stocate în asteptarea rezultatelor inspecției medico-sanitare, serviciile de control competente ale părților contractante vor urmări ca aceasta depozitare să se realizeze în condiții care să permită conservarea bunurilor cu minimum de formalități vamale.
Articolul 4
Mărfuri în tranzit
În cadrul convențiilor în vigoare părțile contractante vor renunța, pe cat posibil, la inspecția medico-sanitară a bunurilor aflate în tranzit, în măsura în care nu exista riscul de contaminare.
Articolul 5
Cooperare
1. Serviciile de inspecție medico-sanitară vor coopera cu serviciile omoloage ale celorlalte părți contractante în vederea accelerarii trecerii bunurilor perisabile supuse inspecției medico-sanitare, în special prin schimb de informații utile.
2. Când un transport de mărfuri perisabile este interceptat în cursul inspecției medico-sanitare, serviciul responsabil va urmări sa informeze cat mai curând posibil serviciul omolog din țara de export, indicând motivele interceptarii și măsurile luate în legătură cu aceste mărfuri.
Anexa 3 -------
la convenție
------------
INSPECȚIA VETERINARA
Articolul 1
Principii
Oriunde s-ar efectua, inspecția veterinara se realizează în conformitate cu principiile definite în prezenta convenție, în special în anexa nr. 1.
Articolul 2
Definiții
Inspecția veterinara definită în art. 1 lit. d) din prezenta convenție cuprinde, de asemenea, și inspectarea mijloacelor și condițiilor de transport al animalelor și al produselor animale. Ea include și inspecțiile privind calitatea, standardele și anumite reglementări, cum ar fi cele referitoare la speciile amenintate cu dispariția, care, pentru eficienta, sunt deseori asociate inspecției veterinare.
Articolul 3
Informații
Fiecare parte contractantă va urmări ca orice persoană interesată să poată obține rapid informații referitoare la:
● mărfurile supuse unei inspecții medico-sanitare;
● locurile în care mărfurile pot fi prezentate pentru inspecție;
● bolile a căror declarare este obligatorie;
● prevederile legale și reglementările referitoare la inspecția veterinara, precum și procedurile de aplicare generală.
Articolul 4
Organizarea controalelor
1. Părțile contractante vor urmări:
- să fie montate, când este nevoie sau posibil, instalațiile corespunzătoare pentru inspecția veterinara, în conformitate cu cerințele traficului;
- sa faciliteze circulația mărfurilor, în special prin coordonarea programelor de lucru ale serviciilor veterinare și ale celor vamale și prin acceptarea efectuării formalităților în afară orelor de program, în cazul în care sosirea mărfurilor a fost anunțată în prealabil.
2. Inspecția produselor animale va putea fi efectuată și în puncte situate în interiorul tarii, în măsura în care, conform unor documente justificative sau prin utilizarea mijloacelor de transport corespunzătoare, se demonstreaza ca produsele nu se pot deteriora și nici nu pot provoca o contaminare în timpul transportului.
3. În cadrul convențiilor în vigoare părțile contractante vor urmări sa reducă pe cat posibil controalele fizice ale mărfurilor perisabile transportate.
4. Când mărfurile trebuie stocate în asteptarea rezultatelor inspecției medico-sanitare, serviciile de control competente ale părților contractante vor urmări ca aceasta depozitare să se realizeze cu minimum de formalități vamale, în condiții în care să permită securitatea de carantina și conservarea bunurilor.
Articolul 5
Mărfuri în tranzit
În cadrul convențiilor în vigoare părțile contractante vor renunța, pe cat posibil, la inspecția veterinara a produselor animale aflate în tranzit, în măsura în care nu exista riscul de contaminare.
Articolul 6
Cooperare
1. Serviciile de inspecție veterinara vor coopera cu serviciile omoloage ale celorlalte părți contractante în vederea accelerarii trecerii mărfurilor supuse inspecției veterinare, în special prin schimb de informații utile.
2. Când un transport de mărfuri perisabile sau de animale vii este interceptat în cursul inspecției veterinare, serviciul responsabil va urmări sa informeze, cat mai curând posibil, serviciul omolog din țara de export, indicând motivele interceptarii și măsurile luate în legătură cu mărfurile.
Anexa 4 -------
la convenție
------------
INSPECȚIA FITO SANITARĂ
Articolul 1
Principii
Oriunde s-ar efectua, inspecția fitosanitara se realizează în conformitate cu principiile definite în prezenta convenție, în special în anexa nr. 1.
Articolul 2
Definiții
Inspecția fitosanitara definită în art. 1 lit. e) din prezenta convenție cuprinde, de asemenea, și inspectarea mijloacelor și condițiilor de transport al vegetalelor și produselor vegetale. Ea include și măsurile privind conservarea speciilor vegetale amenintate cu dispariția.
Articolul 3
Informații
Fiecare parte contractantă va urmări ca orice persoană interesată să poată obține rapid informații referitoare la:
● mărfurile supuse unor condiții fitosanitare speciale;
● locurile în care anumite plante sau produse vegetale pot fi prezentate pentru inspecție;
● lista cuprinzând organismele dăunătoare vegetalelor și produselor vegetale pentru care sunt în vigoare interdicții sau restrictii;
● prevederile legale și reglementările referitoare la inspecția fitosanitara, precum și regulile de aplicare generală.
Articolul 4
Organizarea controalelor
1. Părțile contractante vor urmări:
- să fie montate, când este nevoie sau posibil, instalațiile corespunzătoare pentru inspecția fitosanitara, stocarea, dezinsectia și dezinfectarea, în conformitate cu cerințele traficului;
- sa faciliteze circulația mărfurilor, în special prin coordonarea programelor de lucru ale serviciilor fitosanitare și ale celor vamale și prin acceptarea efectuării formalităților pentru mărfurile perisabile în afară orelor de program, în cazul în care sosirea acestora a fost anunțată în prealabil.
2. Inspecția fitosanitara a vegetalelor și produselor vegetale va putea fi efectuată și în puncte situate în interiorul tarii în măsura în care, folosind mijloace de transport corespunzătoare, se poate demonstra ca mărfurile nu vor provoca infestari în timpul transportului.
3. În cadrul convențiilor în vigoare, părțile contractante vor urmări sa reducă, pe cat posibil, controalele fizice ale vegetalelor și produselor vegetale perisabile, aflate în cursul transportului.
4. Când mărfurile trebuie stocate în asteptarea rezultatelor inspecției fitosanitare, serviciile de control competente ale părților contractante vor urmări ca aceasta depozitare să se realizeze cu minimum de formalități vamale, în condiții care să permită securitatea de carantina și conservarea mărfurilor.
Articolul 5
Mărfuri în tranzit
În cadrul convențiilor în vigoare părțile contractante vor renunța, pe cat posibil, la inspecția fitosanitara a mărfurilor aflate în tranzit, în afară cazului în care această măsură este necesară pentru protecția propriei flore.
Articolul 6
Cooperare
1. Serviciile fitosanitare vor coopera cu serviciile omoloage ale celorlalte părți contractante în vederea accelerarii trecerii vegetalelor și produselor vegetale supuse inspecției fitosanitare, în special prin schimb de informații utile.
2. Când un transport de vegetale sau de produse vegetale este interceptat în cursul inspecției fitosanitare, serviciul responsabil va urmări sa informeze cat mai curând posibil serviciul omolog din țara de export, indicând motivele interceptarii și măsurile luate în legătură cu mărfurile.
Anexa 5 -------
la convenție
------------
CONTROLUL DE CONFORMITATE CU STANDARDELE TEHNICE
Articolul 1
Principii
Oriunde s-ar efectua, controlul de conformitate cu standardele tehnice prevăzute în prezenta convenție se realizează ținându-se seama de principiile definite în aceasta, în special în anexa nr. 1.
Articolul 2
Informații
Fiecare parte contractantă va urmări ca orice persoană interesată să poată obține rapid informații referitoare la:
● standardele pe care le aplica;
● locurile în care mărfurile pot fi prezentate pentru inspecție;
● prevederile legale și reglementările referitoare la controlul de conformitate cu standardele tehnice, precum și regulile de aplicare generală.
Articolul 3
Armonizarea standardelor
În absenta standardelor internaționale părțile contractante care aplica standardele naționale vor urmări să le armonizeze pe calea acordurilor internaționale.
Articolul 4
Organizarea controalelor
1. Părțile contractante vor urmări:
- să fie înființate, când este nevoie sau posibil, posturi de control de conformitate cu standardele tehnice, în funcție de cerințele traficului;
- sa faciliteze circulația mărfurilor, în special prin coordonarea programelor de lucru ale serviciilor responsabile cu controlul de conformitate cu standardele tehnice și ale celor vamale și prin acceptarea efectuării formalităților pentru mărfurile perisabile în afară orelor de program, în cazul în care sosirea acestora a fost anunțată în prealabil.
2. Controlul de conformitate cu standardele tehnice va putea fi efectuat și în puncte situate în interiorul tarii, în măsura în care se poate demonstra ca mărfurile, și în special produsele perisabile, nu se pot altera în timpul transportului, mijloacele de transport fiind adecvate.
3. În cadrul convențiilor în vigoare părțile contractante vor urmări sa reducă, pe cat posibil, controalele fizice ale mărfurilor perisabile supuse controlului de conformitate cu standardele tehnice.
4. Părțile contractante vor organiza controale de conformitate cu standardele tehnice prin armonizarea, când este posibil, a procedurilor folosite de serviciul responsabil cu aceste controale și, dacă este cazul, de servicii cu competența în alte tipuri de controale și inspecții.
5. În cazul mărfurilor perisabile reținute în asteptarea rezultatelor controlului de conformitate cu standardele tehnice serviciile de control competente ale părților contractante vor urmări ca aceasta depozitare de mărfuri sau stationare de mijloace de transport să fie efectuată în condiții care să permită conservarea bunurilor cu minimum de formalități vamale.
Articolul 5
Mărfuri în tranzit
Controlul de conformitate cu standardele tehnice nu se aplică în mod normal mărfurilor aflate în tranzit direct.
Articolul 6
Cooperare
1. Serviciile responsabile cu controlul de conformitate cu standardele tehnice vor coopera cu serviciile omoloage ale celorlalte părți contractante, în vederea accelerarii trecerii mărfurilor perisabile supuse controlului de conformitate cu standardele tehnice, în special prin schimb de informații utile.
2. Când un transport de mărfuri perisabile este interceptat în cursul controlului de conformitate cu standardele tehnice, serviciul responsabil va urmări sa informeze cat mai curând posibil serviciul omolog din țara de export, indicând motivele interceptarii și măsurile luate în legătură cu mărfurile.
Anexa 6 -------
la convenție
------------
CONTROLUL CALITĂȚII
Articolul 1
Principii
Oriunde s-ar efectua, controlul calității pentru mărfurile specificate în prezenta convenție se realizează în conformitate cu principiile definite în aceasta, în special în anexa nr. 1.
Articolul 2
Informații
Fiecare parte contractantă va urmări ca orice persoană interesată să poată obține rapid informații referitoare la:
● locurile în care mărfurile pot fi prezentate pentru inspecție;
● prevederile legale și reglementările referitoare la controlul calității, precum și regulile de aplicare generală.
Articolul 3
Organizarea controalelor
1. Părțile contractante vor urmări:
- să fie montate, când este nevoie sau posibil, posturi de control al calității, în conformitate cu cerințele traficului;
- sa faciliteze circulația mărfurilor, în special prin coordonarea programelor de lucru ale serviciului responsabil cu calitatea și ale celor vamale și prin acceptarea efectuării formalităților pentru mărfurile perisabile în afară orelor de program, în cazul în care sosirea acestora a fost anunțată în prealabil.
2. Controlul calității va putea fi efectuat și în puncte situate în interiorul tarii, cu condiția ca procedurile utilizate să contribuie la facilitarea circulației internaționale a mărfurilor.
3. În cadrul convențiilor în vigoare părțile contractante vor urmări sa reducă, pe cat posibil, controalele fizice ale mărfurilor perisabile supuse controlului calității.
4. Părțile contractante vor organiza controale de calitate prin armonizarea, când este posibil, a procedurilor folosite de serviciul responsabil cu aceste controale și, dacă este cazul, de serviciile cu competența în alte tipuri de controale și inspecții.
Articolul 4
Mărfuri în tranzit
Controalele de calitate nu se aplică în mod normal mărfurilor aflate în tranzit direct.
Articolul 5
Cooperare
1. Serviciile de control al calității vor coopera cu serviciile omoloage ale celorlalte părți contractante în vederea accelerarii trecerii mărfurilor perisabile supuse controlului de calitate, în special prin schimb de informații utile.
2. Când un transport de mărfuri perisabile este interceptat în cursul controlului de calitate, serviciul responsabil va urmări sa informeze cat mai curând posibil serviciul omolog din țara de export, indicând motivele interceptarii și măsurile luate în legătură cu mărfurile.
Anexa 7 -------
la convenție
------------
REGULAMENTUL INTERN
al Comitetului de gestiune menționat la art. 22 din prezenta convenție
Articolul 1
Membri
Membrii Comitetului de gestiune sunt părțile contractante ale prezentei convenții.
Articolul 2
Observatori
1. Comitetul de gestiune poate decide sa invite administrațiile competente ale statelor care nu sunt părți contractante sau reprezentanți ai unor organizații internaționale care nu sunt părți contractante, pentru probleme ce prezintă interes direct pentru aceștia, sa asiste la sesiuni în calitate de observatori.
2. Cu toate acestea, sub rezerva respectării prevederilor art. 1, organizațiile internaționale specificate la paragraful 1, care au competența în problemele prevăzute în anexele la prezenta convenție, participa de drept la lucrările Comitetului de gestiune în calitate de observatori.
Articolul 3
Secretariat
Secretariatul Comitetului de gestiune este asigurat de secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa.
Articolul 4
Convocări
Secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa convoacă comitetul:
(i) după 2 ani de la data intrării în vigoare a convenției;
(îi) în continuare, la o dată fixată de Comitetul de gestiune, dar cel puțin o dată la 5 ani;
(iii) la cererea administrațiilor competente din cel puțin 5 state care sunt părți contractante.
Articolul 5
Birou
Comitetul alege un președinte și un vicepreședinte cu ocazia fiecărei sesiuni.
Articolul 6
Cvorum
Pentru luarea deciziilor este necesară realizarea unui cvorum de cel puțin o treime din numărul statelor care sunt părți contractante.
Articolul 7
Decizii
(i) Propunerile sunt supuse la vot.
(îi) Fiecare stat care este parte contractantă, reprezentat la sesiune, dispune de un vot.
(iii) În cazul aplicării art. 16 paragraful 2 din convenție, organizațiile regionale de integrare economică, părți la convenție, nu dispun la votare decât de un număr de voturi egal cu totalul voturilor alocate statelor lor membre, care sunt, de asemenea, părți la convenție. În acest ultim caz aceste state membre nu își mai exercita dreptul lor de vot.
(iv) Sub rezerva dispozițiilor alin. (v) de mai jos propunerile sunt adoptate cu majoritatea simpla a membrilor prezenți și votanti, în conformitate cu condițiile specificate la alin. (îi) și (iii) de mai sus.
(v) Amendamentele la prezenta convenție sunt adoptate cu majoritatea a două treimi din numărul membrilor prezenți și votanti, în conformitate cu condițiile specificate la alin. (îi) și (iii) de mai sus.
Articolul 8
Raport
Înainte de încheierea fiecărei sesiuni Comitetul de gestiune își aproba raportul.
Articolul 9
Dispoziții complementare
În lipsa unor dispoziții exprese din prezenta anexa se aplică Regulamentul interior al Comisiei Economice pentru Europa, în afară cazului în care Comitetul de gestiune nu hotărăște altfel.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.