Ordin · Ministerul Educației

Ordinul nr. 4846/2022

privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit "Tudor’s House Kids" din municipiul Pitești

prezumat în vigoare

Data actului
29 august 2022
Emitent
Ministerul Educației
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 901 din 13 septembrie 2022
Citează
6 acte
Structură
8 articole, 1 anexă · 6.766 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005

privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

art. 11 lit. a),

respectiv ale

art. 15 lit. e) din Regulamentul

de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 ,

luând în considerare dispozițiile

Hotărârii Guvernului nr. 993/2020

privind aprobarea

Metodologiei de evaluare instituțională

în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 994/2020

privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 4.979/2018*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie S.C. Tudor’s House Kids - S.R.L. din municipiul Pitești pentru unitatea de învățământ particular Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“ din municipiul Pitești,

*) Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 4.979/2018 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 5 din 21.06.2022 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular,

având în vedere Referatul de aprobare nr. 4.146 din 27.06.2022 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“ din municipiul Pitești,

în temeiul

art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“, cu sediul în municipiul Pitești, strada Petre Ispirescu nr. 71, pentru nivelul de învățământ preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“, începând cu anul școlar 2022-2023, conform

anexei

care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“ din municipiul Pitești, acreditată potrivit dispozițiilor

art. 1 , este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Articolul 3

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“ din municipiul Pitești, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“ din municipiul Pitești.

Articolul 4

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“ din municipiul Pitești are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2026-2027.

Articolul 5

(1)

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“ din municipiul Pitești dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2)

În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“ din municipiul Pitești revine fondatorilor.

Articolul 6

Unitatea de învățământ preuniversitar Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“ din municipiul Pitești este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 7

S.C. Tudor’s House Kids - S.R.L. din municipiul Pitești, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“ din municipiul Pitești, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Argeș duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 29 august 2022.
Nr. 4.846.

Anexa

Municipiul București, sectorul 6

Nr. crt.

Denumirea unității

de învățământ

Hotărârea ARACIP de evaluare/data

Denumirea persoanei juridice inițiatoare

Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail

Nivelul

de învățământ/

Nivelul

de calificare

Domeniul/

Profilul

Domeniul pregătirii de bază

Calificarea profesională/

Specializarea

Limba de predare

Forma de învățământ

1.

Grădinița

cu Program Prelungit „Tudor’s House Kids“

1/20.05.2022

S.C. Tudor’s House Kids - S.R.L.

Municipiul Pitești, str. Petre Ispirescu nr. 71, județul Argeș, e-mail: tudorshousekids@yahoo.com,

tel. 0740/066458

Preșcolar

Română

PP

Capacitatea maximă de școlarizare*): 4 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 4 formațiuni de studiu/schimbul 1)

*) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.