Ordin · Ministerul Educației

Ordinul nr. 4883/2022

privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Aurora" din municipiul București, sectorul 3

prezumat în vigoare

Data actului
30 august 2022
Emitent
Ministerul Educației
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 904 din 14 septembrie 2022
Citează
7 acte
Structură
8 articole, 1 anexă · 6.312 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005

privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

art. 11 lit. a),

respectiv ale

art. 15 lit. e) din anexa nr. 1

la

Hotărârea Guvernului nr. 155/2022

privind aprobarea

Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,

luând în considerare dispozițiile

Hotărârii Guvernului nr. 993/2020

privind aprobarea

Metodologiei de evaluare instituțională

în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 994/2020

privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.507/2016*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie S.C. Ars Gratia Artis - S.R.L. din municipiul București, pentru unitatea de învățământ particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, *) Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.507/2016 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 8 din 2.08.2022 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3,

având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.416 din 8.08.2022 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3,

în temeiul

art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“, cu sediul în municipiul București, str. Moise Nicoară nr. 11, sectorul 3, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program normal“ și „program prelungit“, începând cu anul școlar 2022-2023, conform

anexei

care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, acreditată potrivit dispozițiilor

art. 1 , este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Articolul 3

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, forma de învățământ „program normal“ și „program prelungit“, Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3.

Articolul 4

Capacitatea maximă de școlarizare este de 3 formațiuni de studiu într-un schimb, maximum 3 formațiuni de studiu în schimbul 1.

Articolul 5

(1)

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2)

În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, revine fondatorilor.

Articolul 6

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 7

S.C. Ars Gratia Artis - S.R.L. din municipiul București, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 30 august 2022.
Nr. 4.883.

Anexa

Municipiul București, sectorul 3

Nr. crt.

Denumirea unității de învățământ

Hotărârea ARACIP de evaluare/data

Denumirea persoanei juridice inițiatoare

Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail

Nivelul de învățământ/

Nivelul de calificare

Domeniul/Profilul

Domeniul pregătirii de bază

Calificarea profesională/Specializarea

Limba de predare

Forma de învățământ

1.

Grădinița „Aurora“

3/3.06.2022

S.C. Ars Gratia

Artis - S.R.L.

Str. Moise Nicoară nr. 11, sectorul 3, tel.: 0744/317320, gradinita.aurora@gmail.com

Preșcolar

Română

PN și PP

Capacitate maximă de școlarizare - 3 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 3 formațiuni de studiu/schimbul 1)

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.