Ordinul nr. 3306/2022
privind aprobarea Planului de management al sitului Natura 2000 ROSCI0382 Râul Târnava Mare între Copșa Mică și Mihalț
prezumat în vigoare
Având în vedere Referatul de aprobare nr. DGB/105.436 din 7.12.2022 al Direcției generale biodiversitate,
ținând cont de Avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate nr. 2.627 din 31.05.2022, Decizia etapei de încadrare nr. 5.797 din 29.04.2021, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Alba în baza prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004
privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, cu modificările ulterioare, Avizul Ministerului Culturii nr. 208/ANP/2022, Adresa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 133.524 din 26.10.2022, Adresa Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 114.332 din 7.10.2022,
în temeiul prevederilor
art. 21 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007
privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 57 alin. (1),
(4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020
privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCI0382 Râul Târnava Mare între Copșa Mică și Mihalț, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sectorul 5, București.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna București, 28 decembrie 2022. Nr. 3.306.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.