Decizia nr. 550/2022

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marin Petroi în Dosarul nr. 1.062/63/2018 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 240D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorul acesteia este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare de către instanța judecătorească a textului de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 10 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.062/63/2018, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Marin Petroi într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă, cu ocazia verificării admisibilității în principiu, o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile

art. 453 alin. (1) lit. a)

și

f) din Codul de procedură penală .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

încalcă principiile fundamentale privind legea penală mai favorabilă, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, legalitatea incriminării și a pedepsei, precum și efectele deciziilor Curții Constituționale, întrucât nu permit admiterea în principiu a unei cereri de revizuire a unei hotărâri definitive de condamnare prin care instanța de apel a omis să aplice

Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 , deși hotărârea a fost pronunțată ulterior publicării respectivei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I. Arată că, prin

Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , Curtea a constatat că dispozițiile

art. 297 alin. (1) din Codul penal

sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. Susține că practica instanțelor judecătorești se bazează pe o interpretare greșită a dispozițiilor

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , în sensul că textul de lege criticat nu acoperă și situația dispunerii condamnării fără o analiză a efectelor unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea totală sau parțială a unei norme de incriminare, decizie care echivalează cu o lege de dezincriminare.

6.

Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

nu sunt neconstituționale în raport cu prevederile din

Constituție

și din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

invocate de autorul excepției. Consideră că, în cauză, sunt valabile considerentele

Deciziei nr. 793 din 15 decembrie 2016 . Arată, astfel, că autorul excepției nu invocă veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi de lege de către instanța de judecată. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor

art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;“.

11.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 15 alin. (2)

referitor la legea penală mai favorabilă, ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și ale

art. 147

referitor la deciziile Curții Constituționale, precum și a prevederilor

art. 6

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 7 privind legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, așa cum a reținut în jurisprudența sa, activitatea desfășurată în ciclul ordinar al procesului penal - dacă a fost legală și temeinică - trebuie să se finalizeze cu pronunțarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reținute exprimă adevărul, iar legea penală și cea civilă au fost aplicate corect. Practica a învederat însă și cazuri de hotărâri definitive care au soluționat cauzele penale cu grave erori de fapt și de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, rațiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desființare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii și adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorității de lucru judecat - așadar, stabilității hotărârilor judecătorești definitive, care este menită a da încredere în activitatea justiției -, cazurile și condițiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opțiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituționale ( Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 30, și

Decizia nr. 723 din 5 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 14 martie 2020, paragraful 15).

13.

În mod repetat, Curtea a subliniat că revizuirea este calea extraordinară de atac care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară ( Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 18, și

Decizia nr. 410 din 20 iunie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 8 noiembrie 2019, paragraful 29).

14.

Referitor la obiectul căii de atac analizate, Curtea a statuat că revizuirea poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile

art. 453 din Codul de procedură penală

- numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanță (sentințe) sau la instanța de apel (decizii). Totodată, revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Astfel, soluționând fondul cauzei, instanța judecătorească rezolvă acțiunea penală, ceea ce, potrivit dispozițiilor

art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală , înseamnă că hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal ( Decizia nr. 181 din 29 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, paragrafele 17 și 18).

15.

În ceea ce privește efectele unei decizii a Curții Constituționale asupra unor cauze definitiv soluționate, Curtea observă că legiuitorul a reglementat în dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală

un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptățite pot exercita calea extraordinară de atac a revizuirii pentru remedierea situației lor în procesele penale în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate ce a fost admisă de Curtea Constituțională după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

16.

Curtea observă că autorul excepției pune însă în discuție o ipoteză distinctă de cea reglementată de prevederile

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală . Astfel, potrivit susținerilor autorului excepției, ceea ce se critică este interpretarea dată de practica judiciară dispozițiilor

art. 453 alin. (1) lit. a)

din același cod, în sensul că acestea nu acoperă situația în care instanța judecătorească, prin hotărâre definitivă, dispune condamnarea inculpatului în condițiile în care a omis să aplice o decizie a Curții Constituționale prin care a fost constatată neconstituționalitatea totală sau parțială a unei norme de incriminare, decizie care echivalează cu o lege de dezincriminare. Or, având în vedere caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare, prin care sunt constatate și înlăturate numai erorile de fapt, iar nu și erorile de drept - care pot constitui obiect doar al recursului în casație - sau de procedură - contestația în anulare -, și ținând cont de rolul constituțional al legiuitorului consacrat de prevederile

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129 din Legea fundamentală , Curtea apreciază că dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

nu sunt de natură să înfrângă principiile fundamentale privind aplicarea legii penale mai favorabile, accesul liber la justiție și efectele deciziilor Curții Constituționale.

17.

Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , care nu permit admiterea în principiu a unei cereri de revizuire a unei hotărâri definitive de condamnare prin care instanța de apel a omis să aplice o decizie a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unei norme de incriminare, nu aduc nicio atingere prevederilor

art. 15 alin. (2) , ale

art. 21

și ale

art. 147 din Legea fundamentală . De asemenea, Curtea reține că norma criticată nu încalcă nici prevederile

art. 6

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 7 privind legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

18.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marin Petroi în Dosarul nr. 1.062/63/2018 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2022.