Decizia nr. 559/2022

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, excepție ridicată de Societatea Artprint S.A. din București în Dosarul nr. 34.453/3/2020/a2 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.648D/2022.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 864 din 26 noiembrie 2020 , prin care Curtea a statuat că specificul procedurii insolvenței a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, iar stabilirea acestora este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor

art. 126 alin. (2) din Constituție .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 17 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 34.453/3/2020/a2, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Artprint - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat de autoarea excepției împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență a debitorului.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că prevederile criticate ar putea fi interpretate în sensul că, în ipoteza în care administratorul judiciar/lichidatorul judiciar a identificat persoanele vinovate în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, calitatea procesuală activă pentru a intenta o acțiune întemeiată pe dispozițiile

art. 169 din Legea nr. 85/2014

aparține exclusiv administratorului/ lichidatorului judiciar. În aceste condiții, creditorul, chiar majoritar, va avea calitate procesuală activă pentru a intenta o acțiune întemeiată pe dispozițiile

art. 169 din Legea nr. 85/2014

doar în situația în care administratorul/lichidatorul judiciar nu a identificat persoanele vinovate de intrarea debitorului în procedura insolvenței. Autoarea excepției consideră că această conferire exclusivă a calității procesuale active în favoarea administratorului/lichidatorului judiciar obstrucționează dreptul creditorului prejudiciat de a sesiza instanța pentru a obține repararea prejudiciului suferit ca urmare a intrării debitorului în procedura de insolvență. Spre deosebire de administratorul/ lichidatorul judiciar, care fiind doar un participant la procedura insolvenței, nu este prejudiciat de acțiunile persoanelor vinovate de apariția stării de insolvență a debitorului și nu are un interes personal în promovarea acțiunii în atragerea răspunderii acestor din urmă persoane, creditorii sunt parte în cadrul procedurii insolvenței și au interes să promoveze o astfel de acțiune în atragerea răspunderii pentru a le fi reparat prejudiciul cauzat ca urmare a intrării debitorului în procedura insolvenței.

6.

Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă apreciază că excepția nu este întemeiată, întrucât dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut, putând suferi limitări. Interpretarea normelor de lege este atributul instanțelor de judecată, iar, în speță, instanța de apel nu a identificat nicio limitare a dreptului de acces la justiție prin prevederea legală indicată.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Textul criticat are următorul conținut: „Administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar, ori de câte ori identifică persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului, va promova acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale. Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală“.

11.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și prevederilor

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

privind dreptul la un proces echitabil.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit

art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 , la cererea administratorului sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia dintre faptele menționate în textul de lege. În situația în care administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau de un creditor ce deține mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală [ art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 ].

13.

Lecturând prevederile anterior menționate, Curtea reține că legiuitorul a instituit o formă specială de răspundere a persoanelor din conducerea societății, precum și a persoanelor care au contribuit la apariția stării de insolvență a debitorului, urmărind astfel să acopere într-o proporție cât mai mare pasivul debitorului insolvent. Acest tip de răspundere nu este unul nou, fiind prevăzut și de

Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței (a se vedea

art. 138

și următoarele din această lege). Exercitând controlul de constituționalitate al dispozițiilor

art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, care prevedeau necesitatea autorizării comitetului de creditori înainte de a introduce acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor care au cauzat starea de insolvență, precum și condiția ca administratorul/lichidatorul judiciar să nu fi indicat, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului, Curtea a constatat că acestea sunt constituționale și în acest sens a reținut că acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor prevăzute de lege poate fi supusă anumitor condiții restrictive, întrucât nu reprezintă o acțiune de sine stătătoare, ci o cerere incidentă care intervine într-un cadru procesual preexistent, respectiv cel declanșat prin cererea privind inițierea procedurii insolvenței, așadar in limine litis. Mai mult, condițiile reglementate de

art. 138 alin. (3) din lege

sunt justificate și de intenția legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuală activă subsidiară, circumstanțiată de lipsa de diligență a titularilor acestei acțiuni, și anume administratorul judiciar sau lichidatorul. Așa fiind, în această materie, ca, de altfel, oriunde legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerințe și respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de

art. 21 , asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale tuturor părților (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 577 din 7 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 7 august 2007).

14.

De asemenea, cu ocazia analizării conformității cu Legea fundamentală a noilor prevederi legale privind acțiunea în angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de apariția stării de insolvență a debitorului, Curtea a constatat constituționalitatea prevederilor

ar. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

în raport cu critici similare. Prin

Decizia nr. 864 din 26 noiembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 5 aprilie 2021, paragraful 22, Curtea a reținut că dispozițiile legale atacate nu aduc atingere principiului privind accesul liber la justiție, întrucât specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor

art. 126 alin. (2) din Constituție , fără ca prin acestea să fie aduse atingeri accesului liber la justiție (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 635 din 27 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 12 ianuarie 2017, paragraful 17).

15.

De altfel, Curtea a statuat în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 572 din 3 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005) că semnificația principiului accesului liber la justiție este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

16.

Referitor la încălcarea prevederilor

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , Curtea reține că, în viziunea Curții Europene a Drepturilor Omului, accesul liber la justiție nu este un drept absolut, care să nu poată suferi anumite restrângeri în situații deosebite. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului (a se vedea, spre exemplu,

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36). Conferind creditorului care îndeplinește cerințele prevăzute de textul criticat posibilitatea de a sesiza instanța de judecată cu o acțiune în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de apariția stării de insolvență a debitorului, legiuitorul nu a adus atingere substanței dreptului.

17.

Prin urmare, modalitatea de reglementare a calității procesuale active în cazul acțiunii în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere și/sau de supraveghere din cadrul societății, precum și a persoanelor care au contribuit la apariția stării de insolvență a debitorului nu încalcă accesul liber la justiție, așa cum este acesta prevăzut de

art. 21 din Constituție , și nici dreptul la un proces echitabil prevăzut de

art. 6 din Convenție .

18.

Cât privește susținerile autoarei excepției privind modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate, Curtea reține că printr-o jurisprudență constantă s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și aplicarea legii. Astfel, prin

Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile

Constituției . Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte interpretarea legii, aceasta fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție . Prin urmare, instanța de contencios constituțional constată că aspectele criticate nu reprezintă o problemă de constituționalitate, soluționarea acestora nefiind în competența Curții Constituționale.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Artprint - S.A. din București în Dosarul nr. 34.453/3/2020/a2 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile

art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2022.