Decizia nr. 615/2022

Articolul 27

: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.“

–

Articolul 457

alin. (1) : „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.“

13.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi și

art. 21

- Accesul liber la justiție.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile

art. 27

și

art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale numai în măsura în care se interpretează în sensul că cele statuate în paragraful 32 al

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , în legătură cu efectele acestei decizii, sunt aplicabile și hotărârilor judecătorești pronunțate anterior publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017

în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar comunicate ulterior acestui moment. Se susține că numai prin această interpretare ar fi respectate dispozițiile

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi și ale

art. 21

referitor la accesul liber la justiție.

15.

Analizând aceste susțineri, Curtea reține că prin

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate a prevederii legale care limita exercițiul căii de atac a recursului, în funcție de un anumit prag valoric, și a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, este neconstituțională. La data pronunțării

Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017

[în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă ], prevederile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

stabileau că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013

și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului, printre altele, hotărârile pronunțate în cererile expres individualizate, în funcție de materie, precum și orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

16.

Prin

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , anterior citată, Curtea a constatat că prevederea legală criticată, care impunea un prag valoric în privința exercitării căii de atac a recursului, și anume ca valoarea cererilor evaluabile în bani să fie peste 1.000.000 lei, contravine dispozițiilor

art. 16 alin. (1)

și ale

art. 21 alin. (3) din Constituție

și a reținut că pragul valoric de peste 1.000.000 lei conduce la clasificarea cererilor adresate instanțelor judecătorești în importante, ca valoare în bani, și mai puțin importante, ceea ce reprezintă o clasificare artificială și nejustificată, întrucât dificultatea unei probleme de drept nu poate fi evaluată în funcție de valoarea litigiului, ci de natura sa. Prin urmare, legiuitorul nu are îndreptățirea constituțională de a bloca, în funcție de valoarea pretenției deduse judecății, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă (paragrafele 27 și 28). Mai mult, pornind de la scopul recursului, care este parte a mecanismului pus la îndemâna instanței supreme de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de

art. 126 alin. (3) din Constituție , precum și a garanțiilor dreptului la un proces echitabil, Curtea a reținut că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații (după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea) și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, Curtea Constituțională a reținut că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , contravine și dispozițiilor

art. 126 alin. (3) din Constituție

(paragrafele 30 și 31 din

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 ).

17.

Prin aceeași decizie, paragraful 32, Curtea a statuat că efectul constatării neconstituționalității acestei sintagme este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmează a se aplica prevederile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea

Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017

în Monitorul Oficial al României, Partea I, în cererile evaluabile în bani (așadar fără existența unui prag valoric), mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 .

18.

Prin urmare, sub aspectul efectelor deciziei pronunțate, Curtea a stabilit că indiferent de data introducerii cererii formulate sub imperiul

noului Cod de procedură civilă

(data începerii procesului), hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv devine susceptibilă de recurs dacă a fost pronunțată după publicarea

deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , respectiv 20 iulie 2017.

19.

În legătură cu momentul începerii procesului, prevederile

art. 27 din Codul de procedură civilă

reglementează faptul că hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 27 din Codul de procedură civilă , cu referire la

art. 147 alin. (4) din Constituția României , efectele

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017

se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)“. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a condiționat aplicarea deciziei Curții Constituționale de pornirea procesului civil după publicarea acesteia.

20.

Prin

Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 , anterior citată, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale. Prin decizia menționată, Curtea a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale și, pe această cale, în mod expres sau implicit, să infirme, să altereze sau să limiteze efectele acestora. În consecință, Curtea a reținut că, în urma pronunțării și publicării

Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 , în privința

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

nu devin incidente prevederile

art. 27 din Codul de procedură civilă , potrivit cărora „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul“, pentru că neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte.

Articolul 27

din Codul de procedură civilă

constituie o normă de procedură de natură legală și nu poate restrânge sfera de aplicare a

art. 147 alin. (4) din Constituție . Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalența unei norme legale față de una de rang constituțional și s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat și general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale. Or, într-un stat de drept toate autoritățile publice, atât în aplicarea, cât și în interpretarea normelor infraconstituționale, trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale din moment ce acestea materializează și explicitează exigențele

Constituției . În concluzie, potrivit efectelor

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, în toate cererile evaluabile în bani, fără incidența unui prag valoric.

21.

În prezenta cauză, în speța dedusă soluționării instanței judecătorești, hotărârea judecătorească recurată a fost pronunțată la data de 31 mai 2017, așadar, anterior momentului publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017

în Monitorul Oficial al României, Partea I (respectiv 20 iulie 2017). Prin critica de constituționalitate formulată, autoarea excepției tinde să supună efectelor deciziei Curții Constituționale menționate, care ar conferi în cauză calea de atac a recursului, și cazul în care hotărârea judecătorească a fost pronunțată anterior publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , dar comunicată ulterior acestui moment, arătând că, în acest caz, termenul de exercitare a recursului nu s-a împlinit, acesta curgând de la data comunicării hotărârii. Or, ceea ce interesează din punctul de vedere al incidenței căii de atac a recursului, conferită în temeiul

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , nu este împrejurarea împlinirii termenului de exercitare a recursului, ci data pronunțării hotărârii judecătorești recurate, dată de la care, în temeiul efectelor pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale, poate fi exercitat recursul, în configurația rezultată ca urmare a deciziei Curții Constituționale. În acest sens este jurisprudența Curții în materia căilor de atac, potrivit căreia criteriul ce trebuie luat în seamă și care ține de esența principiului constituțional al neretroactivității legii civile, raportat la aplicarea în timp a reglementărilor referitoare la căile de atac, este data pronunțării hotărârii judecătorești. Astfel, în temeiul textului constituțional antereferit, legiuitorul poate supune hotărârea judecătorească unor căi de atac stabilite ca atare prin lege până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești (a se vedea

Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 59).

22.

Așadar, indiferent de data comunicării hotărârii recurate, calea de atac a recursului poate fi exercitată doar în temeiul

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , iar o susținere contrară echivalează cu o nerecunoaștere a efectelor deciziei Curții Constituționale, contrar dispozițiilor

art. 147 alin. (4) din Constituție . Potrivit acestui din urmă text constituțional, momentul producerii efectelor juridice, erga omnes, ale deciziilor Curții Constituționale este cel al publicării acestora, iar nu cel al pronunțării, în caz contrar având loc încălcarea dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală , referitor la principiul neretroactivității legii civile. De asemenea, Curtea mai reține că, prin

Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 , anterior citată, a analizat o critică de neconstituționalitate similară celei formulate în prezenta cauză, referitoare la pretinsa discriminare creată între persoanele care au invocat excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , în procese începute înainte de data publicării deciziei de admitere a acestei prevederi legale, și persoanele care nu au invocat aceeași excepție, în cadrul aceleiași categorii de procese, raportată la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Similaritatea cu situația autoarei excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză rezidă în faptul că aceasta nu beneficiază de calea de atac a recursului conferită de

Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , deoarece nu a invocat excepția de neconstituționalitate, până la momentul publicării deciziei de admitere, ci ulterior acestui moment. În speță, potrivit încheierii de sesizare cu prezenta excepție de neconstituționalitate, procesul a început la data de 28 ianuarie 2014, iar hotărârea judecătorească recurată a fost pronunțată la data de 31 mai 2017.

23.

În legătură cu aceste susțineri, prin

Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 , anterior citată, paragraful 90, Curtea a statuat că în asemenea cauze (procese începute înainte de data publicării deciziei de admitere, în care nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la momentul publicării deciziei de admitere - cum este și cazul autoarei excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză, s.n.), la momentul pronunțării hotărârii judecătorești de către instanța de apel, moment prin ipoteză anterior publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 , nu exista calea de atac a recursului în configurația stabilită ca urmare a constatării neconstituționalității pragului valoric al cererilor evaluabile în bani, reglementat în

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 . Or, acest aspect, coroborat cu faptul că părțile din astfel de cauze nici nu au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederii legale constatate ulterior ca fiind neconstituțională, conduce la concluzia că astfel de cauze reprezintă veritabile facta praeterita față de care decizia de admitere ( Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 ) nu este aplicabilă. Aceasta deoarece, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, așa cum s-a arătat, indiferent de data începerii procesului, hotărârile sunt supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituțional (a se vedea

Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 , anterior citată, paragraful 64).

24.

Or, dacă hotărârea judecătorească nu era supusă recursului la momentul pronunțării și în cauză nici nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate care privea acest aspect, nu mai poate fi solicitată aplicarea deciziei de admitere a respectivei prevederi legale, fiind vorba despre un raport juridic epuizat. Cu alte cuvinte, fiind depășit momentul pronunțării hotărârii judecătorești, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia de admitere pronunțată de Curtea Constituțională, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv. Prin urmare, părțile din astfel de cauze se află într-o situație juridică diferită de cea a părților care au invocat excepția de neconstituționalitate ulterior admisă prin

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , în procese începute înainte de data publicării deciziei, astfel încât, din această perspectivă, nu poate fi reținută încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi.

25.

În acest sens, în legătură cu aplicabilitatea deciziei de admitere și în alte cauze decât cea în care a fost invocată, Curtea a statuat că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire ( Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 26). Totodată, o decizie prin care sa admis excepția de neconstituționalitate profită atât autorilor acesteia, cât și autorilor aceleiași excepții, invocată anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluționate definitiv ( Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 21).

26.

În ceea ce privește invocarea încălcării principiului constituțional al accesului liber la justiție, față de împrejurarea că autoarea excepției de neconstituționalitate nu are deschisă calea de atac a recursului, Curtea reține că aceasta reprezintă o consecință a legii aplicabile în cauză, conform principiului tempus regit actum, în configurația dată aplicării dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , prin

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 .

27.

Printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a reținut că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în

Legea fundamentală

nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.

Legea fundamentală

nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Prin aceeași decizie, paragraful 39, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, sau

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , anterior citată, paragraful 18).

28.

Cele statuate în jurisprudența anterior citată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a conduce la o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Sunrise Litoral - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 2.183/212/2014* al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 27

și ale

art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2022.