Decizia nr. 658/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 58^3 alin. (3) fraza întâi și ale art. 62^8 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului
prezumat în vigoare
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ioana Marilena Chiorean
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 58^3 alin. (3)
și ale
art. 62^8 din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul Valahiei“, în numele membrului de sindicat Constantin Barbu, în Dosarul nr. 13.501/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.395D/2019.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 261 din 22 aprilie 2021
și
nr. 213 din 30 martie 2021 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Decizia civilă nr. 2.197 din 27 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 13.501/3/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 58^3 alin. (3)
și ale
art. 62^8 din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul Valahiei“, în numele membrului de sindicat Constantin Barbu, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unui act administrativ, respectiv a unei dispoziții prin care autorul excepției a fost sancționat disciplinar.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 58^3 alin. (3) din Legea nr. 360/2002
încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, deoarece nu permit polițistului cercetat disciplinar să fotocopieze dosarul, ci doar oferă posibilitatea acestuia să lectureze dosarul și să ia cunoștință de actele acestuia. Or, cercetarea disciplinară prealabilă este asimilată fazei de urmărire penală, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului asimilează procedura disciplinară cu faza urmării penale într-un proces penal. Însă, spre deosebire de situația prevăzută de textul de lege criticat, în cazul unui proces penal, suspectul sau, după caz, inculpatul are dreptul să ceară fotocopierea dosarului de urmărire penală. Mai mult, în cazul în care contestația pe cale administrativă este respinsă, polițistul se adresează, personal sau prin avocat, instanței judecătorești, fiind nevoit, în lipsa dosarului de cercetare prealabilă, să redacteze „în orb“ acțiunea, deși, potrivit
Codului de procedură civilă , justițiabilul este obligat să arate motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază cererea.
6.
Cu privire la dispozițiile
art. 62^8 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 , autorul excepției de neconstituționalitate susține, în esență, că acestea contravin prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (4)
și
(5)
și ale
art. 73 alin. (3) lit. j) , deoarece prevăd că procedura cercetării disciplinare este stabilită printr-o normă administrativă cu putere juridică inferioară legii organice, respectiv prin hotărâre a Guvernului. Astfel, se transmite competența constituțională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domenii ce țin de statutul funcționarului public către puterea executivă, contrar celor stabilite de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 .
7.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din
Constituție .
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în dispozitivul actului de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile
art. 58^3 alin. (3)
și ale
art. 62^8 din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, reiese că autorul excepției critică doar
fraza întâi a alin. (3) al art. 58^3
și
art. 62^8
din același act normativ, dispoziții care au următorul cuprins:
–
Articolul 58
^3 alin. (3) fraza întâi: „Polițistul cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării și să solicite administrarea de probe în apărare [...].“
–
Articolul 62
^8: „Normele de aplicare a prevederilor prezentului capitol, referitoare la recompense și răspunderea disciplinară, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.“
12.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile
art. 58^3 alin. (3) fraza întâi din Legea nr. 360/2002
contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (1)-(3)
privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și
art. 24 alin. (1)
privind dreptul la apărare, precum și celor ale
art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Totodată, se susține că prevederile
art. 62^8 din Legea nr. 360/2002
contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (4)
privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale,
art. 1 alin. (5)
privind obligația respectării
Constituției , a supremației sale și a legilor și
art. 73 alin. (3) lit. j)
privind reglementarea numai prin lege organică a statutului funcționarului public.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 62^8 din Legea nr. 360/2002 , Curtea reține că s-a mai pronunțat din perspectiva unor critici identice cu cele invocate în prezenta cauză, prin
Decizia nr. 261 din 22 aprilie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 15 iulie 2021, sau
Decizia nr. 213 din 30 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 15 iunie 2021, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
14.
Prin
Decizia nr. 213 din 30 martie 2021 , paragrafele 24 și 25, Curtea a reținut că dispozițiile criticate prevăd că normele de aplicare a prevederilor referitoare la recompense și răspunderea disciplinară se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Așa cum a observat Curtea la paragraful 31 al
Deciziei nr. 693 din 6 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.325 din 31 decembrie 2020, pentru punerea în aplicare a prevederilor din
privind Statutul polițistului referitoare la răspunderea disciplinară a polițiștilor, în temeiul
art. 62^8
din lege, a fost emisă
Hotărârea Guvernului nr. 725/2015
pentru stabilirea normelor de aplicare a
cap. IV din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, referitoare la acordarea recompenselor și răspunderea disciplinară a polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 11 septembrie 2015.
15.
Curtea a mai reținut că susținerile potrivit cărora
art. 62^8 din Legea nr. 360/2002
încalcă dispozițiile
art. 1 alin. (4)
și
(5)
și ale
art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , în sensul că procedura cercetării disciplinare este stabilită printr-o normă administrativă cu putere juridică inferioară legii organice, respectiv prin hotărâre a Guvernului, sunt neîntemeiate. Astfel, dispozițiile privind răspunderea juridică a polițistului, cuprinse în
cap. IV din Legea nr. 360/2002 , au fost modificate și completate ca urmare a
Deciziei nr. 392 din 2 iulie 2014
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014. În prezent, aspectele esențiale ale răspunderii disciplinare a polițistului sunt prevăzute în lege, iar normele de aplicare a prevederilor legii referitoare la răspunderea disciplinară se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, fără ca prin aceasta să se încalce dispozițiile constituționale ale
art. 1 alin. (4)
și
(5)
privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și principiul legalității și nici cele ale
art. 73 alin. (3) lit. j) , potrivit cărora statutul funcționarului public trebuie reglementat prin lege organică.
16.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
17.
Referitor la dispozițiile
art. 58^3 alin. (3) fraza întâi din Legea nr. 360/2002 , Curtea reține că susținerea autorului excepției de neconstituționalitate - potrivit căreia aceste dispoziții încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, deoarece nu permit polițistului cercetat disciplinar să fotocopieze dosarul - este neîntemeiată. Astfel, textul de lege criticat asigură dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, fiind prevăzut expres dreptul polițistului cercetat disciplinar de a lua la cunoștință în întregime de actele cercetării și de a solicita administrarea de probe în apărare. Totodată, se reține că, potrivit
art. 58^3 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 , citarea și ascultarea polițistului cercetat, înregistrarea cererilor/ rapoartelor scrise ale acestuia și consemnarea susținerilor sale sunt obligatorii, iar procedura disciplinară continuă doar dacă polițistul, în mod nejustificat, nu dă curs citării procedurale. De asemenea, potrivit
art. 58^3 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 , polițistul cercetat disciplinar are dreptul să fie asistat, la cerere, de un polițist ales de către acesta, de un reprezentant desemnat de Corpul Național al Polițiștilor ori de organizația sindicală sau de un avocat, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
18.
În concluzie, toate aceste prevederi procedurale constituie garanții ale respectării dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil al polițistului cercetat disciplinar, fiind astfel neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la
art. 21 alin. (3)
și
art. 24 din Constituție . Totodată, Curtea reține că susținerea privind imposibilitatea polițistului cercetat disciplinar de a fotocopia dosarul de cercetare disciplinară nu reprezintă o problemă de constituționalitate a textului de lege criticat.
19.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul Valahiei“, în numele membrului de sindicat Constantin Barbu, în Dosarul nr. 13.501/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 58^3 alin. (3) fraza întâi
și ale
art. 62^8 din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.