Decizia nr. 598/2022

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 267 din Codul penal , excepție ridicată de Gheorghe Beiușan în Dosarul nr. 273/35/2017 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 807D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se susține, în acest sens, că, prin textul criticat, legiuitorul ocrotește relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, relații care implică îndeplinirea cu promptitudine și fără privilegii a atribuțiilor care le revin, de către funcționarii publici în sarcina cărora este stabilită obligația de a sesiza organul de urmărire penală cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de serviciu sau comise în legătură cu serviciul în cadrul căruia aceștia își îndeplinesc atribuțiile publice, chiar și atunci când persoanele care au comis astfel de fapte au calitatea de rude. Se arată că raportul de serviciu în care este implicat funcționarul public trebuie să aibă prioritate față de relația de rudenie dintre acesta și persoana care săvârșește infracțiunea despre care funcționarul public, care are calitatea de rudă, ia cunoștință prin prisma raportului de serviciu. Se susține că o reglementare în sensul dorit de autorul excepției ar crea o situație de impunitate pentru funcționarii publici și ar constitui o încurajare pentru aceștia în a-și crea situații favorabile în cazul în care s-ar afla în raport de serviciu cu o rudă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 29 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 273/35/2017, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 267 din Codul penal , excepție ridicată de Gheorghe Beiușan într-o cauză în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării, prevăzută la

art. 267 alin. (1) din Codul penal , în condițiile în care autorul infracțiunii ce ar fi trebuit să facă obiectul sesizării organelor de urmărire penală este ascendentul de gradul I al autorului excepției.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate

se arată că, deși marea majoritate a infracțiunilor prevăzute în titlul IV al părții speciale a Codului penal conțin o cauză de nepedepsire pentru ipoteza în care infracțiunea la care se referă norma de incriminare este săvârșită de un membru de familie, dispozițiile

art. 267 din Codul penal

nu prevăd o astfel de cauză de nepedepsire. În acest sens, se arată că

art. 266 din Codul penal

referitor la infracțiunea de nedenunțare prevede, la

alin. (2) , faptul că nedenunțarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește;

art. 269 din Codul penal

referitor la infracțiunea de favorizare a infractorului prevede, la

alin. (3) , că favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește;

art. 270 din Codul penal

referitor la infracțiunea de tăinuire prevede, la

alin. (3) , că tăinuirea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.

6.

Se arată că, deși aceste infracțiuni au la bază același obiect juridic, iar făptuitorul nu se pedepsește dacă este membru de familie cu autorul infracțiunii predicat, potrivit textului criticat, funcționarul public care nu a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către un membru de familie este tras la răspundere penală, soluție juridică ce nu are în vedere obligația morală de salvgardare a relațiilor de familie. Se observă că

art. 266 din Codul penal , ce reglementează infracțiunea de nedenunțare, prevede aceeași obligație pozitivă a unei persoane, necondiționată de vreo calitate a acesteia, de a sesiza organele de urmărire penală atunci când se constată săvârșirea unor infracțiuni grave, precum infracțiunile contra vieții, dar, cu toate acestea, legiuitorul a înțeles să protejeze în mod explicit relațiile de familie, prevăzând, în cadrul articolului analizat, o cauză de nepedepsire pentru ipoteza în care nedenunțarea a fost săvârșită de un membru de familie.

7.

Astfel, se susține că simplul fapt că persoana a luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în calitate de funcționar public, nu este de natură să genereze consecințe penale în situația în care omisiunea sesizării se referă la o faptă săvârșită de un membru de familie al acesteia, întrucât protejarea mediului familial trebuie să primeze, în detrimentul intereselor referitoare la relațiile de serviciu.

8.

Pentru aceste motive, se apreciază că dispozițiile

art. 267 din Codul penal

sunt neconstituționale în măsura în care nu prevăd o cauză de nepedepsire pentru infracțiunea de omisiune a sesizării săvârșită de un membru de familie, întrucât încalcă valorile convenționale și constituționale privitoare la relațiile de familie și la egalitatea cetățenilor în fața legii, astfel cum acestea sunt prevăzute la

art. 16

și la

art. 26 alin. (1) din Constituție , precum și la

art. 8 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

9.

Se mai susține că norma penală criticată consacră o excludere nejustificată de la beneficiul unei cauze de nepedepsire a funcționarului public care are obligația pozitivă de a încunoștința organele de urmărire penală despre săvârșirea unei infracțiuni de către un membru de familie al acestuia. Astfel, se arată că problema de conștiință cu care se confruntă subiectul activ calificat al infracțiunii de omisiune a sesizării justifică scutirea acestuia de la obligația civică de a sesiza organele de urmărire penală atunci când constată o infracțiune săvârșită de un membru de familie al acestuia, având în vedere necesitatea ocrotirii sentimentelor de afecțiune pe care acesta le are față de membrul de familie autor al infracțiunii predicat.

10.

Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori arată că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, fără a-și exprima opinia cu privire la fondul acesteia.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul

și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 267 din Codul penal , care au următorul cuprins:

(1)

Funcționarul public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2)

Când fapta este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.

15.

Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

cu privire la calitatea legii, ale

art. 11 alin. (1)

referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 20

referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 26 alin. (1)

cu privire la viața intimă, familială și privată, precum și prevederilor

art. 6 paragraful 1

și

art. 8 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentele referitoare la dreptul la un proces echitabil și la respectarea vieții private și de familie.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul prezentei excepții de neconstituționalitate solicită completarea dispozițiilor

art. 267 din Codul penal

cu o cauză de nepedepsire similară celei prevăzute la

art. 266 alin. (2),

la

art. 269 alin. (3)

și la

art. 270 alin. (3) din Codul penal

referitoare la ipoteza în care infracțiunea la care se referă norma de incriminare este săvârșită de un membru de familie.

17.

Însă, conform prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Pentru acest motiv, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 267 din Codul penal

este inadmisibilă.

18.

De altfel, prezenta excepție este inadmisibilă și pentru faptul că autorul acesteia deduce neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate din compararea lor cu alte prevederi legale din cuprinsul

titlului IV al părții speciale a Codului penal . Or, Curtea Constituțională a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că neconstituționalitatea normelor juridice poate fi argumentată doar prin raportarea acestora la prevederile

Constituției , aceasta neputând fi dedusă din compararea dispozițiilor legale criticate cu alte norme juridice.

19.

Distinct de cele mai sus menționate, Curtea reține că reglementarea normelor de drept penal este de competența exclusivă a Parlamentului, care, conform

art. 61 alin. (1) din Constituție , în calitate de unică autoritate legiuitoare, transpune legislativ politica penală a statului.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 267 din Codul penal , excepție ridicată de Gheorghe Beiușan în Dosarul nr. 273/35/2017 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2022.