Hotărârea nr. 64/2023
referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1.242 în ceea ce privește consolidarea standardelor de performanță privind emisiile de CO_2 pentru vehiculele grele noi și integrarea obligațiilor de raportare și de abrogare a Regulamentului (UE) 2018/956 - COM (2023) 88 final
prezumat în vigoare
În temeiul dispozițiilor
art. 67
și
art. 148 alin. (2)
și
(3) din Constituția României, republicată , precum și ale
Protocolului nr. 2
privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat
Tratatului de la Lisabona
de modificare a
Tratatului
privind Uniunea Europeană și a
Tratatului de instituire
a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin
în baza raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/172 din 30.05.2023,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1.242 în ceea ce privește consolidarea standardelor de performanță privind emisiile de CO_2 pentru vehiculele grele noi și integrarea obligațiilor de raportare și de abrogare a Regulamentului (UE) 2018/956 - COM (2023) 88 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
Articolul 2
Senatul României:
1.
apreciază:
a)
angajamentul Comisiei Europene de a consolida obiectivul Uniunii Europene 2050 de neutralitate climatică și de reducere a emisiilor de CO_2;
b)
ca benefice obiectivele ambițioase pentru producătorii de vehicule grele care ar putea sprijini eforturile de inversare a tendinței crescătoare a emisiilor de gaze cu efect de seră din transportul rutier de marfă și de pasageri;
2.
consideră că:
a)
punerea pe piață a vehiculelor grele mai eficiente ar contribui la eforturile României de a îndeplini obiectivele naționale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030;
b)
țintele pentru autobuze electrice vor sprijini eforturile de îmbunătățire a calității aerului, în special în marile centre urbane.
Articolul 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 6 iunie 2023, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU București, 6 iunie 2023. Nr. 64.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.