Decizie · Colegiul Medicilor Stomatologi din România

Decizia nr. 5

CN din 21 iunie 2023 privind aprobarea competențelor medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară

prezumat în vigoare

Emitent
Colegiul Medicilor Stomatologi din România
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 556 din 21 iunie 2023
Aprobat
prin Decizia nr. 9/2023
Citat de
1 act
Citează
3 acte
Structură
3 articole, 1 anexă · 7.475 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Decizia nr. 9/2023 7 iulie 2023 privind abrogarea Deciziei Consiliului național al Colegiului Medicilor Stomatologi din Ro…

În temeiul

art. 510 ,

512

și

534 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul național al Colegiului Medicilor Stomatologi din România adoptă următoarea decizie:

Articolul 1

Se aprobă competențele medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară, prevăzute în

anexa

care face parte integrantă din prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România,
Ecaterina Ionescu
Bârsana, 19 mai 2023.
Nr. 5/2CN.

Anexa COMPETENȚELE

medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară

I.

Competențele medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară

1.

Consultația de specialitate, inclusiv consultul oncologic preventiv

2.

Tehnici de anestezie loco-regională în stomatologie

3.

Tratamentul accidentelor generale ale anesteziei loco-regionale, în vederea menținerii funcțiilor vitale

4.

Tratamentul accidentelor și complicațiilor locale ale anesteziei loco-regionale

5.

Tehnici de extracție a dinților temporari și a dinților permanenți

6.

Tratamentul de urgentă al accidentelor și complicațiilor extracției dentare

7.

Rezecția apicală, amputația, premolarizarea

8.

Replantarea și transplantarea dentară

9.

Tratamentul accidentelor erupției dentare la dinții temporari și la dinții permanenți. Odontectomia dinților incluși, cu excepția odontectomiei molarilor de minte inferiori incluși aflați în raport direct cu conținutul canalului mandibular

10.

Redresarea chirurgical-ortodontică a dinților incluși în colaborare cu medicul stomatolog specialist ortodont

11.

Tratamentul gingivitelor și parodontopatiilor marginale cronice, inclusiv tratamentul chirurgical (cu excepția tehnicilor regenerative)

12.

Metode chirurgicale proprotetice ale părților moi și osoase

13.

Metode chirurgicale preimplantare: grefe de augmentare, de adiție și de interpoziție; grefe epiteliale/epitelio-conjunctive; elevația membranei sinusale și mărirea distanței subsinusale (lifting sinus); transpoziția nervului alveolar inferior etc.

14.

Inserarea implanturilor și tratamentul protetic pe implanturi

15.

Tratamentul leziunilor traumatice dento-alveolare

16.

Tratamentul de urgență al plăgilor cavității orale

17.

Tratamentul de urgență al fracturilor maxilo-mandibulare

18.

Tratamentul infecțiilor periosoase

19.

Extirparea chirurgicală a hiperplaziilor și hipertrofiilor reactive și inflamatorii - tumorile de tip „epulis-like“ (hiperplazia fibroasă inflamatorie, granulomul piogen, fibromul osifiant periferic, granulomul periferic cu celule gigante), papilomul, fibromul/fibromatoza gingivală, mucocelul/sialochistul, cu obligativitatea examenului histopatologic

20.

Tratamentul chirurgical al chisturilor oaselor maxilare care prin evoluție nu interferează cu sinusul maxilar, fosele nazale, canalul mandibular sau gaura mentonieră

21.

Tratamentul nechirurgical de reducere a luxațiilor temporo-mandibulare

22.

Tratamentul nechirurgical al sindromului algo-disfuncțional temporo-mandibular

23.

Tratamentul afecțiunilor mucoasei orale (gingivostomatite eritematoase/ulcero-necrotice, ulcerații aftoase, infecții virale, infecții fungice, hipertrofii gingivale, manifestări alergice)

24.

Biopsia leziunilor premaligne și/sau cu potențial de malignizare ale mucoasei orale, cu obligativitatea examenului histopatologic. Tratamentul leziunilor premaligne și/sau cu potențial de malignizare va fi efectuat numai de medicul specialist în specialitatea Chirurgie orală și maxilo-facială

25.

Biopsia glandelor salivare mici, cu obligativitatea examenului histopatologic

26.

Tratamentul afecțiunilor pulpare

27.

Tratamentul necrozei pulpare

28.

Tratamentul parodontitelor apicale

29.

Tratamentul protetic al leziunilor coronare

30.

Tratamentul edentației parțiale

31.

Tratamentul edentației totale

32.

Intervenții de chirurgie dento-alveolară la pacienții cu afecțiuni asociate, care pot fi efectuate în condiții ambulatorii

33.

Efectuarea și interpretarea investigațiilor radiologice și imagistice specifice în stomatologie

II.

Medicul stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară nu are dreptul de a efectua incizii tegumentare cervico-faciale și nici proceduri terapeutice de estetică cervico-facială

III.

Stagiul de doctorat în domeniul medicină dentară nu poate fi validat ca modul de pregătire în rezidențiat conform

art. 12 alin. (4) din Regulamentul

de efectuare a pregătirii prin rezidențiat în specialitățile prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin

Ordinul ministrului sănătății publice și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 1.141/1.386/2007 , cu modificările și completările ulterioare.

IV.

Titlul de doctor în științe medicale nu se asimilează celui de medic specialist, conform Adresei Ministerului Sănătății nr. VIII d/4.127 din

23.01.2008.

V.

Raportat la:

–

dispozițiile

Ordinului ministrului sănătății nr. 418/2005

pentru aprobarea Catalogului național de programe de studii complementare în vederea obținerii de atestate de către medici, medici dentiști și farmaciști, precum și a Normelor metodologice de organizare și desfășurare a acestora, cu modificările și completările ulterioare;

–

Adresa Ministerului Sănătății nr. 112 din 7.01.2008, cu excepția studiilor complementare care duc la dobândirea unui atestat în condițiile legii, a certificatelor de competențe și a certificatelor de supraspecializări obținute în baza reglementărilor anterioare, diplomele sau alte înscrisuri obținute în urma participării la cursuri, workshopuri, simpozioane, conferințe sau congrese, creditate sau nu cu credite de educație medicală continuă, nu reprezintă atestate de studii complementare, nu conferă competențe și nici nu pot fi asimilate cu acestea.

VI.

Medicul stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară va efectua procedurile de prevenție, diagnostic și tratament specifice, cu respectarea Ghidului de practică în chirurgia dento-alveolară, aprobat în condițiile legii.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.