Decizia nr. 257/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie

- magistrat-asistent

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, în forma în vigoare anterior modificării prin

Legea nr. 242/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Alexandru Eugen Kivu în Dosarul nr. 130/3/2020 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.440D/2022.

2.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20 aprilie 2023, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, și a autorului excepției de neconstituționalitate, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată. La aceeași dată, în temeiul dispozițiilor

art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă

coroborate cu dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 27 aprilie 2023, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.

Prin Încheierea din 8 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 130/3/2020, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, în forma în vigoare anterior modificării prin

Legea nr. 242/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Alexandru Eugen Kivu cu prilejul soluționării cererii de apel formulate de autorul excepției având ca obiect pretenții materiale.

4.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că atât timp cât se constată existența unei erori judiciare de natură a prejudicia pe justițiabil și având în vedere că, ulterior, statul poate formula acțiune în regres împotriva magistratului, în măsura în care respectiva eroare judiciară a fost cauzată de exercitarea cu rea-credință sau gravă neglijență a funcției, nu se impune necesitatea existenței unei hotărâri definitive ca o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la despăgubiri. Condiția prealabilă a hotărârii definitive devine nejustificată și de natură a înfrânge rolul de garant al statului pentru activitatea autorității judecătorești în situația în care se constată de către Inspecția Judiciară că există o eroare judiciară.

5.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța de judecată invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 445 din 29 octombrie 2013 ,

Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009 ,

Decizia nr. 182 din 26 februarie 2008

și

Decizia nr. 60 din 11 februarie 2014 , prin care Curtea a constatat constituționalitatea textului criticat prin raportare la

art. 21 alin. (3)

și

art. 52 alin. (3) din Constituție .

6.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În esență, apreciază că legea este cea care stabilește condițiile privind răspunderea statului, textul

art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004

încadrându-se în marja de apreciere a legiuitorului, fiind o chestiune de oportunitate condiționarea răspunderii statului de angajarea prealabilă a răspunderii penale sau disciplinare a magistratului. În acest sens, Guvernul invocă jurisprudența Curții Constituționale prin care aceasta s-a pronunțat în sensul constituționalității dispoziției legale prin raportare la aceleași prevederi constituționale, respectiv

Decizia nr. 60 din 11 februarie 2014 .

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei de către autorul excepției, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, în forma în vigoare anterior modificării prin

Legea nr. 242/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018.

11.

Curtea observă că

Legea nr. 303/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin prevederile

art. 294 alin. (5) lit. (a) din titlul VI - Dispoziții tranzitorii și finale din Legea nr. 303/2022

privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022. Însă, ținând cont de

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra dispoziției legale contestate. Textul criticat are următorul conținut: „Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.“

12.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 52 alin. (3)

privind răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009,

Decizia nr. 182 din 26 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008,

Decizia nr. 1.052 din 13 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 19 decembrie 2007,

Decizia nr. 60 din 11 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014,

Decizia nr. 445 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 21 noiembrie 2013).

14.

În speță, autorul excepției este nemulțumit, în esență, de lipsa posibilității de a formula acțiune împotriva statului pentru repararea prejudiciului produs prin eroarea judiciară, independent de stabilirea prealabilă atât a faptei care a determinat eroarea judiciară, cât și a vinovăției autorului acesteia, arătând că în acest mod este încălcat principiul constituțional al accesului liber la justiție.

15.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a

art. 21 din Legea fundamentală , Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc accesul la justiție, ci, dimpotrivă, stabilesc condițiile în care se poate exercita dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 182 din 26 februarie 2008 , precitată, și

Decizia nr. 1.406 din 16 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 17 martie 2009).

16.

În legătură cu aceste susțineri, Curtea a reținut în

Decizia nr. 60 din 11 februarie 2014 , anterior citată, că, în vederea protejării independenței judecătorului și a evitării supunerii activității acestuia unor presiuni nejustificate, în cazul reparării prejudiciilor cauzate prin erori judiciare nu poate fi angajată răspunderea personală și directă a judecătorului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției publice, în aceste situații intervenind răspunderea statului, în virtutea rolului acestuia de garant al activității autorității judecătorești. Așadar, răspunderea judecătorului sau procurorului care și-a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență este subsidiară răspunderii statului și indirectă, statul având drept de regres împotriva magistraților, drept care se exercită ulterior acțiunii în despăgubiri formulate de parte.

17.

De altfel, raportarea criticilor de neconstituționalitate la dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, formulate cu privire la acțiunea în despăgubiri pe care partea îndreptățită o poate formula împotriva statului, este neîntemeiată.

18.

În acest sens, Curtea a statuat că exercițiul niciunui drept fundamental recunoscut de

Constituție

sau de tratatele internaționale privind drepturile omului nu trebuie absolutizat, astfel încât instituirea prin lege a unor condiții procesuale de valorificare a respectivului drept, cum este, în speță, obținerea unei hotărâri de angajare a răspunderii penale sau disciplinare a magistratului care a determinat eroarea judiciară, prealabile dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului produs prin eroarea judiciară, nu este incompatibilă cu exigențele constituționale care se circumscriu principiului accesului liber la justiție.

19.

În acord cu jurisprudența Curții Constituționale, condiționarea dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului produs prin eroarea judiciară de pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se atragă răspunderea penală sau disciplinară a magistratului nu constituie o încălcare a principiului constituțional al accesului liber la justiție, ci reprezintă, dimpotrivă, o normă favorabilă persoanei îndreptățite la repararea prejudiciului, contribuind la valorificarea dreptului la despăgubire, prin ușurarea sarcinii probei în cadrul acțiunii pentru repararea prejudiciului. În cursul judecării acțiunii în pretenții formulate împotriva statului, persoana îndreptățită la repararea prejudiciului este ținută să probeze numai existența unei erori judiciare, fără a mai proba existența faptei săvârșite de judecător sau procuror în cursul judecării procesului sau vinovăția acestuia, aceste aspecte fiind stabilite în mod definitiv prin hotărârea prealabilă de constatare a răspunderii penale sau disciplinare a magistratului. În acest sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și prin

Decizia nr. 633 din 24 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1138 din 15 decembrie 2005.

20.

Referitor la critica de neconstituționalitate în raport cu prevederile

art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală , instanța de contencios constituțional constată că și aceasta este neîntemeiată.

21.

În

Decizia nr. 1.052 din 13 noiembrie 2007

Curtea a statuat că, potrivit

art. 52 alin. (3) din Constituție , statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, răspundere stabilită în condițiile legii și care nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Tot cu acel prilej, Curtea a observat că, la revizuirea

Constituției

din 2003, această răspundere a statului nu a mai fost limitată doar la erorile judiciare săvârșite în materie penală, ci privește, în prezent, toate erorile judiciare, indiferent de natura cauzelor în care au fost săvârșite, lărgindu-se astfel garanția constituțională a acestei răspunderi.

22.

De asemenea, potrivit

art. 52 alin. (2) din Legea fundamentală , statul răspunde în condițiile legii, legiuitorul reglementând - prin

art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004

- cerințele în care se stabilește această răspundere, printre care se află și aceea a existenței unei hotărâri definitive de stabilire a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului sau procurorului. Astfel, dispozițiile criticate stabilesc modalitățile și condițiile în care angajarea acestei răspunderi urmează a se face prin acordarea și plata despăgubirilor cuvenite. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat atât prin

Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009 , cât și prin

Decizia nr. 1.406 din 16 decembrie 2008 .

23.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, soluția și considerentele acestor decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandru Eugen Kivu în Dosarul nr. 130/3/2020 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile

art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, în forma în vigoare anterior modificării prin

Legea nr. 242/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 aprilie 2023.