HG nr. 724/2023
privind aprobarea stemei comunei Dănești, județul Gorj
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României , republicată, și al
art. 10 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stema comunei Dănești, județul Gorj, prevăzută în
anexa nr. 1 .
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Dănești, județul Gorj, sunt prevăzute în
anexa nr. 2 .
Anexele nr. 1
și
2
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Marin Țole, secretar de stat București, 10 august 2023. Nr. 724.
Anexa 1 *)
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
STEMA
comunei Dănești, județul Gorj
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Dănești,
județul Gorj
Descrierea stemei
Stema comunei Dănești se compune dintr-un scut triunghiular, cu flancurile rotunjite, tăiat.
În partea superioară, pe fond roșu, se află o cruce ancorată, de argint.
În partea inferioară, pe fond albastru, se află un stejar, cu nouă frunze și unsprezece ghinde, totul de aur.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Crucea ancorată face trimitere la Biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil“ din localitate, declarată monument istoric.
Stejarul face referire la bogăția silvică a localității, iar numărul ghindelor indică numărul satelor care alcătuiesc comuna.
Coroana murală, cu un turn crenelat, semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.