Decizia nr. 278/2023
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , precum și ale art. 275 alin. (2) și (4) și ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 207/2015 20 iulie 2015 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , precum și ale
art. 275 alin. (2)
și
(4)
și ale
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 12.303/280/2017/a1 al Judecătoriei Pitești - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 249D/2019.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Referitor la procedura de soluționare a plângerilor formulate împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată se arată că aceasta nu încalcă dispozițiile constituționale invocate în prezenta cauză, legiuitorul făcând o diferențiere între ipoteza în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și cea în care acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare, în acest ultim caz soluția pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară fiind definitivă, soluție legislativă care este corectă, întrucât în acest caz nu s-a formulat și nu subzistă o acuzație în materie penală.
4.
Se susține, totodată, că executarea silită a creanțelor ce rezultă din neplata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, stabilite prin dispoziții ale hotărârii penale sau prin ordonanța procurorului, este guvernată de
art. 260 din Codul de procedură fiscală
și că împotriva acesteia se poate formula contestație conform
Codului de procedură fiscală . Este subliniat faptul că există o deosebire de regim juridic în ceea ce privește contestarea întinderii și a modului în care trebuie suportate cheltuielile judiciare, aspecte care sunt realizate potrivit dispozițiilor
Codului de procedură penală , și contestarea actelor de executare care este reglementată de
Codul de procedură fiscală . În acest sens, sunt invocate
deciziile Curții Constituționale nr. 87 din 23 februarie 2016
și
nr. 324 din 18 mai 2021 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 9 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 12.303/280/2017/a1, Judecătoria Pitești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , precum și ale
art. 275 alin. (2)
și
(4)
și ale
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Narcis-Adrian Oprea într-o cauză având ca obiect anularea unei somații, a unui titlu executoriu și a unor acte de executare ulterioare dispuse în privința sa într-un dosar de executare silită.
6.
În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că hotărârea judecătorească de respingere a plângerilor împotriva soluțiilor de clasare are caracter definitiv, motiv pentru care petentul căruia i-a fost respinsă o astfel de plângere este obligat la plata unor sume de bani, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, chiar și în situația în care cuantumul sumelor la care este obligat este unul nedovedit, exagerat de mare, în contradicție cu dovezile existente la dosar și cu sumele reale avansate de către stat în respectiva cauză. Se mai susține că acest cuantum al cheltuielilor judiciare nu este cunoscut de către partea în sarcina căreia sunt stabilite decât cu prilejul pronunțării hotărârii judecătorești, nefiind pus anterior în discuția părților, aspect ce contravine dreptului său la apărare. Totodată, cuantumul sumelor astfel stabilite nu poate fi contestat în cadrul contestației la executare, pentru a putea fi cenzurat, fiind, așadar, excluse de la verificarea/cenzurarea pe calea contestației la titlu, conform dispozițiilor
art. 260 alin. (3) din Codul de procedură fiscală . Este subliniat faptul că nici dispozițiile
art. 598 alin. (1) , ale
art. 600 alin. (1)
și ale
art. 601 alin. (1) din Codul de procedură penală
nu permit contestarea cheltuielilor judiciare stabilite în favoarea statului, fiind prevăzute în mod expres și limitativ cazurile în care se poate formula contestație împotriva executării unei hotărâri penale. Se susține că, prin eliminarea controlului judecătoresc al hotărârilor judecătorești de respingere a plângerilor îndreptate împotriva soluțiilor de clasare se aduce atingere accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului de apărare și caracterului unic, imparțial și egal al justiției, golindu-se, astfel, de conținut principiul exercitării căilor de atac. Se arată că, deși statul are obligația de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiție și al dreptului la apărare, în astfel de cauze, lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate de către instanța penală, ca primă și ultimă instanță, echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv cu privire la cheltuielile judiciare stabilite în favoarea statului, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic. Se arată, de asemenea, că aplicarea coroborată a dispozițiilor legale criticate afectează substanța dreptului fundamental anterior menționat, în situația în care instanța este chemată să se pronunțe asupra cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cauzele penale și, în mod particular, în ipoteza prevăzută la
art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală . Se menționează că legislația internă nu prevede niciun remediu efectiv pentru înlăturarea acestor inechități, erori sau abuzuri, care au loc în procedura de stabilire a cheltuielilor judiciare avansate de către stat în ipotezele menționate, aspect ce contravine prevederilor
art. 129 din Constituție . Pentru aceste motive, se apreciază că dispozițiile legale criticate încalcă și dispozițiile
art. 53 alin. (2) teza finală din Constituție .
7.
Se susține că încălcarea drepturilor fundamentale mai sus invocate este cu atât mai gravă în ipoteza în care petentul este obligat la plata unor cheltuieli judiciare în favoarea statului prin ordonanță a procurorului sau a procurorului ierarhic superior, în ipoteza respingerii plângerii împotriva soluției de clasare. Se arată că, în cazul în care este admisă plângerea împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță a procurorului, împotriva ordonanței procurorului ierarhic superior, prin care este respinsă plângerea prin care au fost stabilite cheltuieli judiciare în favoarea statului, în condițiile
art. 339 din Codul de procedură penală , nu există nicio cale de atac, nici prin acțiune directă, nici în mod indirect, în cadrul contestației la executare silită.
8.
Se arată că, în condițiile în care organele de executare emit un titlu executoriu, având la bază ordonanța pronunțată în temeiul
art. 339 din Codul de procedură penală , petentul-debitor este lipsit de posibilitatea de a contesta ordonanța prin care a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea statului. Așadar, nefiind pusă direct în executare, ci indirect, prin emiterea unui titlu executoriu de către organele competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ordonanța pronunțată în temeiul
art. 339 din Codul de procedură penală
nu poate fi contestată nici pe calea contestației la titlu, în temeiul
art. 260 alin. (3) din Codul de procedură fiscală , motiv pentru care partea interesată să formuleze o astfel de contestație este lipsită de accesul liber la justiție și de dreptul de apărare, fiindu-i încălcat, totodată, dreptul de proprietate, prin diminuarea patrimoniului, în mod nejustificat și inechitabil, în favoarea statului, care, astfel, se îmbogățește fără just temei din sumele rezultate din executarea silită, în cazurile menționate.
9.
Judecătoria Pitești - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție și că cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de către stat, trebuie suportate de partea responsabilă pentru generarea lor, neputându-se aprecia că această soluție juridică afectează dreptul de proprietate privată. Totodată, instanța apreciază că stabilirea cheltuielilor judiciare în cazul prevăzut la
art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală
se realizează potrivit dispozițiilor
art. 272-275 din Codul de procedură penală , conform unor criterii legale cu caracter obiectiv, care exclud aprecierea subiectivă a instanței, aceste dispoziții legale aplicându-se, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza invocată de autorul excepției.
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , precum și ale
art. 275 alin. (2)
și
(4)
și ale
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , care au următorul conținut:
–
Articolul 260
alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.“;
–
Articolul 275
alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală:
(2)
În cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea. [...]
(4)
În cazul când mai multe părți sau persoane vătămate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.“;
–
Articolul 341
alin. (8) din Codul de procedură penală: „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la
alin. (6) ,
alin. (7) pct. 1 ,
pct. 2 lit. a) ,
b)
și
d)
și
alin. (7^1)
este definitivă.“
14.
Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 21 alin. (1)
și
(3)
cu privire la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil, ale
art. 24
privind dreptul la apărare, ale
art. 44
referitoare la dreptul de proprietate privată, ale
art. 124 alin. (2)
privind înfăptuirea justiției și ale
art. 129
cu privire la dreptul la un recurs efectiv.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul critică, în esență, lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care sunt stabilite, în sarcina reclamantului, cheltuielile de judecată avansate de către stat, în cursul urmăririi penale, în cazul pronunțării unei soluții de clasare, pretinzând că aceasta constituie o lacună legislativă care încalcă dispozițiile constituționale invocate în prezenta cauză.
16.
Referitor la cheltuielile judiciare, Curtea reține că acestea sunt cheltuieli făcute de organele judiciare penale sau de părțile procesului penal în vederea îndeplinirii actelor de procedură, a administrării probelor, a conservării mijloacelor materiale de probă, a plății apărătorului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal. Totodată, în cheltuielile ocazionate de administrarea probelor sunt incluse și sumele cuvenite martorilor, experților și interpreților. Cu alte cuvinte, sunt cheltuieli judiciare toate acele cheltuieli efectuate în cursul procesului penal.
17.
Cheltuielile judiciare se împart în două categorii: cheltuieli avansate de stat și cheltuieli plătite de părți. Cheltuielile avansate de stat reprezintă regula în procesul penal, regulă ce decurge din principiul obligativității punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale, din oficiu, prevăzut la
art. 7 din Codul de procedură penală . Cheltuielile plătite de părți reprezintă excepția în procesul penal în materia plății cheltuielilor judiciare, acestea fiind stabilite atunci când părțile formulează anumite cereri.
18.
Referitor la cheltuielile judiciare,
prevede, la
art. 274 , plata cheltuielilor avansate de stat în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, iar, la
art. 275 , plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri. În acest sens,
art. 275 din Codul de procedură penală
reglementează, în mod distinct, plata cheltuielilor avansate de stat în caz de achitare [ art. 275 alin. (1) pct. 1 ], în caz de încetare a procesului penal [ art. 275 alin. (1) pct. 2 ], în cazul în care inculpatul cere continuarea procesului penal [ art. 275 alin. (1) pct. 3 ], în caz de restituire a cauzei la parchet [ art. 275 alin. (1) pct. 4 ], în cazul declarării apelului, al recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau a oricărei alte cereri [ art. 275 alin. (2)] , iar, în completarea ipotezelor anterior enumerate, plata cheltuielilor avansate de stat în toate celelalte cazuri.
19.
Referitor la ipoteza clasării, dispozițiile
art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală
stipulează că prevederile
alin. (1) pct. 1
și
2
și ale
alin. (2)-(4)
ale acestui articol se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluții de clasare. În acest sens, dispozițiile
art. 275 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală
prevăd că, în caz de achitare, plata cheltuielilor judiciare se face de către: persoana vătămată, în măsura în care i se reține o culpă procesuală; partea civilă căreia i s-au respins în totul pretențiile civile, în măsura în care i se reține o culpă procesuală; inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului.
Articolul 275
alin. (1) pct. 2
prevede că, în caz de încetare a procesului penal, plata cheltuielilor judiciare se face de către: inculpat, dacă există o cauză de nepedepsire; persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă; partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală; inculpatul și persoana vătămată, în caz de împăcare. De asemenea,
art. 275 alin. (2)
reglementează faptul că, în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau a oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea,
alin. (3)
al aceluiași articol prevede că în toate celelalte cazuri cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar
alin. (4)
al
art. 275 din Codul de procedură penală
prevede că, în cazul când mai multe părți sau persoane vătămate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
20.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat în cazul dispunerii unei soluții de clasare, acestea pot fi cheltuieli judiciare aferente efectuării urmăririi penale și/sau cheltuieli judiciare efectuate în etapa soluționării de către judecătorul de drepturi și libertăți a plângerii formulate împotriva soluției emise de procurorul ierarhic superior, conform
art. 339 din Codul de procedură penală , plângere care se soluționează potrivit
art. 340 din Codul de procedură penală .
21.
În ceea ce privește prima categorie de cheltuieli judiciare dintre cele anterior menționate, acestea sunt stabilite în sarcina unuia dintre participanții la procesul penal, conform
art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală , prin ordonanță a procurorului. Aceasta din urmă este fie ordonanța prin care procurorul de caz rezolvă cauza penală și dispune soluția clasării, potrivit
art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală , fie ordonanța prin care procurorul ierarhic superior soluționează plângerea formulată împotriva soluției de clasare, conform
art. 339 din Codul de procedură penală .
22.
Împotriva acestor ordonanțe pot fi exercitate căile de atac prevăzute la
art. 339
și
340 din Codul de procedură penală , cheltuielile judiciare astfel stabilite putând fi, așadar, supuse controlului judecătorului de cameră preliminară, exercitat potrivit
art. 340 din Codul de procedură penală .
23.
Referitor la cea de-a doua categorie de cheltuieli judiciare mai sus referită, respectiv cea a cheltuielilor judiciare avansate de către stat în etapa soluționării de către judecătorul de cameră preliminară, potrivit
art. 340 din Codul de procedură penală , a plângerii formulate conform
art. 339 din Codul de procedură penală , Curtea constată că acestea vor fi stabilite printr-o încheiere a judecătorului de cameră preliminară, împotriva căreia nu poate fi exercitată nicio cale de atac specifică dreptului procesual penal.
24.
Această soluție nu constituie, de plano, o lacună legislativă, ci, mai degrabă, o opțiune a legiuitorului, întrucât acesta a prevăzut, la
art. 578 din Codul de procedură penală , punerea în executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat, făcând referire doar la dispozițiile din hotărârile penale și din ordonanțele procurorului privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, fără a include, așadar, cheltuieli judiciare avansate de stat care sunt stabilite prin încheieri ale judecătorului de cameră preliminară.
25.
În această situație, sunt aplicabile în materia executării cheltuielilor judiciare avansate de stat și stabilite prin încheiere a judecătorului de cameră preliminară dispozițiile
Codului de procedură civilă
coroborate cu cele ale
Codului de procedură fiscală . Aceasta, întrucât executarea acestor cheltuieli implică, de fapt, plata unor sume de bani către bugetul statului, iar, potrivit
art. 2 alin. (2) din Codul civil , acest din urmă act normativ „este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale“. Prin urmare, și contestarea cheltuielilor judiciare la care face referire autorul excepției se va face potrivit dispozițiilor
Codului civil
și ale
Codului de procedură civilă
coroborate cu prevederile
Codului de procedură fiscală .
26.
În acest sens, susținerea autorului excepției, conform căreia încheierea prin care sunt stabilite cheltuielile judiciare de către judecătorul de cameră preliminară în condițiile
art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală
nu constituie titlu executoriu, nefiind, prin urmare, aplicabile dispozițiile
art. 260 alin. (3) din Codul de procedură fiscală , nu poate fi reținută. Aceasta întrucât, potrivit
art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă , constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la
art. 633
din același cod, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, norma juridică astfel reglementată făcând, așadar, trimitere, în sens larg, la orice înscrisuri care pot fi puse în executare. Or, încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară conform
art. 340 din Codul de procedură penală , prin care sunt stabilite cheltuielile judiciare în sarcina unuia dintre participanții la procesul penal, conform
art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală , constituie un înscris oficial, potrivit definiției prevăzute la
art. 178 alin. (2) din Codul penal , și are un caracter definitiv, conform
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , putând fi pusă în executare, la nevoie, prin forța de constrângere a statului, adică pe calea executării silite. Încadrarea acestei încheieri potrivit dispozițiilor legale anterior menționate constituie, însă, o problemă de interpretare și de aplicare a textelor criticate, operațiuni ce constituie atribuția exclusivă a organelor judiciare.
27.
Pentru aceste considerente, nu poate fi reținută încălcarea, prin dispozițiile legale criticate, a prevederilor constituționale invocate în prezenta cauză, persoana în sarcina căreia sunt stabilite cheltuielile judiciare avansate de stat, conform
art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală , având la dispoziție mijloacele juridice necesare în vederea apărării drepturilor și intereselor sale legitime.
28.
Așadar, dispozițiile legale mai sus analizate asigură persoanei aflate în ipoteza invocată de autorul excepției accesul liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul la un recurs efectiv prin folosirea căilor de atac prevăzute de lege, astfel cum acestea sunt reglementate la
art. 21 alin. (1) ,
art. 24
și
art. 129 din Constituție , drepturi fundamentale pe care aceasta le poate exercita cu respectarea standardelor specifice dreptului la un proces echitabil, potrivit
art. 21 alin. (3) din Constituție .
29.
Totodată, procedurile mai sus analizate constituie garanții ale apărării dreptului de proprietate privată împotriva arbitrarului, dispozițiile legale criticate nefiind, așadar, contrare prevederilor
art. 44 din Constituție .
30.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 12.303/280/2017/a1 al Judecătoriei Pitești - Secția civilă și constată că dispozițiile
art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , precum și ale
art. 275 alin. (2)
și
(4)
și ale
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Pitești - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.