HG nr. 995/2023
privind suplimentarea bugetului Camerei Deputaților din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023
privind unele măsuri bugetare, cu completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Camerei Deputaților pe anul 2023 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, titlul 10 „Cheltuieli de personal“, cu suma de 26.000 mii lei, necesară în vederea continuării acordării sumei forfetare deputaților în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale.
Articolul 2
Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Camerei Deputaților pe anul 2023, în vederea majorării acestuia cu sumele alocate din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, potrivit
art. 1 .
Articolul 3
Camera Deputaților răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Secretarul general al Camerei Deputaților, Silvia-Claudia Mihalcea Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean p. Ministrul finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat București, 20 octombrie 2023. Nr. 995.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.