Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1140/2023

privind suplimentarea bugetului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru plata drepturilor salariale

prezumat în vigoare

Data actului
23 noiembrie 2023
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1063 din 24 noiembrie 2023
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.117 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023

privind unele măsuri bugetare, cu completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe anul 2023 cu suma de 800 mii lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, la capitolul 51.01 „Autorități Publice și Acțiuni Externe“, titlul 10 „Cheltuieli de personal“ din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru plata drepturilor salariale.

Articolul 2

(1)

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor

art. 1 .

(2)

Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la finele anului 2023.

Articolul 3

Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe anul 2023.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Președintele Colegiului Consiliului Național
pentru Studierea Arhivelor Securității,
Constantin Buchet
p. Secretarul general al Guvernului,
Mihnea-Claudiu Drumea
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 23 noiembrie 2023.
Nr. 1.140.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.