HG nr. 1167/2023
pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții "Șoseaua de Centură a Municipiului Botoșani", județul Botoșani
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Șoseaua de Centură a Municipiului Botoșani“, județul Botoșani, prevăzuți în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș București, 23 noiembrie 2023. Nr. 1.167.
Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Șoseaua de Centură a Municipiului Botoșani“
Ordonator principal de credite: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - „Zona Metropolitană Botoșani“
Amplasament: județul Botoșani
- Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA):
341.282 mii lei
(în prețuri la data de 15.03.2023; 1 euro = 4,9207 lei)
din care C+M (inclusiv TVA):
279.678 mii lei
- Durata de execuție a obiectivului de investiții:
24 de luni
- Eșalonarea investiției (INV/C+M):
INV
Anul I:
157.000 mii lei
Anul II:
184.282 mii lei
C+M
129.000 mii lei
150.678 mii lei
- Capacități:
Lungime:
10,092
km
Lățime platformă:
10,00/13,50
m
din care parte carosabilă:
7/10,50
m
Structuri (poduri/pasaje):
1
buc.
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică P100-1/2013“, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.