Hotărârea nr. 154/2023
referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind producția și comercializarea materialului forestier de reproducere, de modificare a Regulamentelor (UE) 2016/2.031 și 2017/625 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 1999/105/CE a Consiliului (Regulamentul privind materialul forestier de reproducere) - COM (2023) 415 final
prezumat în vigoare
În temeiul dispozițiilor
art. 67
și ale
art. 148 alin. (2)
și
(3) din Constituția României, republicată , precum și ale
Protocolului nr. 2
privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat
Tratatului de la Lisabona
de modificare a
Tratatului privind Uniunea Europeană
și a
Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/377 din 23.11.2023,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind producția și comercializarea materialului forestier de reproducere, de modificare a Regulamentelor (UE) 2016/2.031 și 2017/625 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 1999/105/CE a Consiliului (Regulamentul privind materialul forestier de reproducere) - COM (2023) 415 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
Articolul 2
Senatul României consideră necesar să se asigure, pentru toate tipurile de utilizatori, disponibilitatea materialului forestier de reproducere de înaltă calitate și diversitatea opțiunilor, material ce trebuie adaptat la condițiile climatice actuale și viitoare preconizate. Acest aspect va contribui la protejarea biodiversității și la refacerea ecosistemelor forestiere.
Articolul 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 5 decembrie 2023, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, SORIN-MIHAI CÎMPEANU București, 5 decembrie 2023. Nr. 154.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.