HG nr. 51/2024
privind acordarea prestațiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2024, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 124 din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 109 alin. (2)
și
art. 110 din Legea nr. 360/2023
privind sistemul public de pensii,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Prezenta hotărâre stabilește numărul biletelor de tratament balnear care se pot acorda în anul 2024, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice, precum și modul de acordare, distribuire și decontare a acestora.
Articolul 2
În unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice, pentru anul 2024, este asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere.
Articolul 3
La numărul de bilete prevăzut la
art. 2
se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alte unități de profil, număr care se stabilește prin încheierea unor contracte subsecvente în baza acordurilor-cadru atribuite în anul 2024.
Articolul 4
Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter special se stabilește prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete, rezultat în conformitate cu prevederile
art. 2
și
3 .
Articolul 5
În anul 2024, fiecare solicitant îndreptățit, conform prevederilor
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv conform prevederilor
privind sistemul public de pensii, poate beneficia de un singur bilet de tratament balnear, acordat în condițiile prezentei hotărâri.
Articolul 6
Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii.
Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face de către Casa Națională de Pensii Publice din fondurile aprobate prin
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 nr. 422/2023 , la capitolul „Asigurări și asistență socială“, titlul „Asistență socială“, articolul „Ajutoare sociale“, alineatul „Ajutoare sociale în natură“, către prestatorii de servicii, potrivit legii.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu p. Ministrul finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat București, 25 ianuarie 2024. Nr. 51.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.