Decizia nr. 59/2024
privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului interministerial în domeniile agricol și al transporturilor
prezumat în vigoare
Având în vedere Acordul încheiat la data de 2 februarie 2024 între reprezentanții Guvernului României și reprezentanții agricultorilor și transportatorilor din România,
în temeiul
art. 29
și al
art. 34 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articolul 1
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se înființează Comitetul interministerial în domeniile agricol și al transporturilor, denumit în continuare Comitetul.
Comitetul este condus de către șeful Cancelariei Prim-Ministrului sau, în lipsa acestuia, de un consilier de stat, desemnat în acest sens.
Secretariatul Comitetului este asigurat de către Cancelaria Prim-Ministrului.
Comitetul interministerial este constituit din reprezentanți, la nivel de secretar de stat, ai ministerelor cu atribuții în domeniile agricol, al transporturilor și domeniile conexe.
Articolul 2
Comitetul are ca obiective principale:
a)
identificarea măsurilor necesare soluționării cererilor agricultorilor și ale transportatorilor;
b)
identificarea și elaborarea propunerilor de strategie în sectoarele economice vizate.
Articolul 3
Comitetul înaintează prim-ministrului informări bilunare sau ori de câte ori este necesar în legătură cu stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite.
Articolul 4
Comitetul se reunește în ședințe de lucru bilunare sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea conducătorului sau a oricărui membru.
La ședințele Comitetului participă, în calitate de invitați, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din agricultură și transporturi, ai fermierilor și transportatorilor neafiliați și alți reprezentanți îndreptățiți.
Comitetul își desfășoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare și funcționare, pe care îl aprobă în prima ședință de lucru.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean București, 5 februarie 2024. Nr. 59.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.