Decizia nr. 507/2023

Articolul 187

alin. (1) pct. 1 lit. a):

(1)

Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

1.

cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:

a)

introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice;

–

Articolul 190

: „Abaterea săvârșită, amenda și despăgubirea se stabilesc de către instanța în fața căreia s-a săvârșit fapta sau, după caz, de către președintele instanței de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credință, amenda și despăgubirea pot fi stabilite fie de instanța în fața căreia cererea a fost formulată, fie de către instanța care a soluționat-o, atunci când acestea sunt diferite.“

11.

În legătură cu obiectul excepției, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispozițiile

art. 190 din Codul de procedură civilă

au fost modificate prin

Legea nr. 57/2023

pentru modificarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023, fiind preluată soluția legislativă. Însă, ținând cont de

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a fost interpretată sintagma „în vigoare“ din cuprinsul

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale în redactarea anterioară acestei modificări, întrucât continuă să producă efecte juridice în cauză.

12.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1

- Statul român, ale

art. 11

- Dreptul internațional și dreptul intern, ale

art. 15

- Universalitatea, ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi, ale

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21

- Accesul liber la justiție, ale

art. 24

- Dreptul la apărare, ale

art. 51

- Dreptul de petiționare, ale

art. 124

- Înfăptuirea justiției, ale

art. 126

- Instanțele judecătorești și ale

art. 148

- Integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, se invocă și dispozițiile

art. 6

- Dreptul la un proces echitabil, ale

art. 14

- Interzicerea discriminării și ale

art. 17 - Interzicerea abuzului de drept din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, se mai invocă

art. 1-10

și

art. 30 din Declarația universală a drepturilor omului .

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză. Astfel, spre exemplu, prin

Decizia nr. 141 din 4 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 24 mai 2021, paragrafele 25-30, Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale criticate și a reținut, în esență, că acestea prevăd posibilitatea aplicării unor amenzi judiciare, în cazul exercitării cu rea-credință a unor drepturi procesuale. Pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanator, vexator pentru magistrați ori pentru instanță. În condițiile în care dispozițiile legale criticate se referă la introducerea cu „rea-credință“ a unei cereri vădit netemeinice, sintagma „vădit netemeinice“ sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul acesteia îl cunoaște. Evident că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată, instanța își poate forma o convingere și poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu rea-credință; or, textul de lege nu face altceva decât să legitimeze judecătorul care constată o astfel de situație să o și sancționeze.

14.

Curtea a mai reținut că executarea obligațiilor și exercițiul drepturilor civile se întemeiază pe buna-credință,

Codul civil, prin art. 11

și

14 , impunând oricărei persoane fizice sau juridice respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, precum și buna-credință în executarea și exercitarea obligațiilor și drepturilor civile.

Articolul 14

alin. (2) din Codul civil

consacră conceptul de „bună-credință“ ca o prezumție legală relativă care valorează până la proba contrarie. În același sens este și

art. 12 din Codul de procedură civilă , conform căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință potrivit scopului pentru care au fost reglementate și cu respectarea drepturilor celorlalte părți, exercitarea abuzivă atrăgând răspunderea părții pentru prejudiciile morale și materiale cauzate și, totodată, aplicarea unei amenzi judiciare.

15.

Curtea a mai reținut că aprecierea exercitării abuzive a drepturilor procesuale revine instanței de judecată care determină cazurile în care un participant la proces acționează contrar bunei-credințe, care trebuie să îmbrace forma bunei intenții, a diligenței și a abținerii de la producerea vreunui prejudiciu celorlalte părți, în acord cu respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri care caracterizează relațiile sociale. Așadar, având în vedere că judecătorul este cel care conduce dezbaterile, urmărind respectarea egalității procesuale a participanților dintr-un litigiu, el va fi cel care, în funcție de circumstanțele cauzei și în caz de înfrângere a prezumției bunei-credințe, va aprecia cu privire la vinovăția părții și ordinea de drept încălcată și va aplica amenda judiciară, dispunând de suficiente criterii de individualizare a acesteia, cum ar fi situațiile și limitele stabilite de lege sau conceptul bunei-credințe, arătând, totodată, motivele care au condus la această măsură. Încheierea prin care instanța obligă la plata amenzii sau a despăgubirii este supusă controlului judecătoresc prin posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare în condițiile

art. 191 din Codul de procedură civilă , ocazie cu care, dacă se apreciază că măsura dispusă este prea energică, se va admite cererea și se va reduce cuantumul amenzii sau al despăgubirii.

16.

În ceea ce privește limitele amenzilor judiciare, Curtea a apreciat că legiuitorul a stabilit cuantumul acestora în conformitate cu mandatul său constituțional conferit de

art. 126 din Constituție , în vederea asigurării unei bune administrări a justiției, și nu constituie un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție. Judecătorul se încadrează în marja valorilor stabilite de legiuitor în funcție de circumstanțele cauzei și de fapta care a condus la aplicarea unei asemenea măsuri.

17.

Prin urmare, textele legale criticate nu instituie inegalități sau discriminări între cetățeni ori categorii de persoane și nici nu aduc atingere principiului unicității, egalității și imparțialității justiției, ci prevăd doar posibilitatea aplicării unor amenzi judiciare, în cazul exercitării cu rea-credință a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigențelor

art. 57 din Constituție . De asemenea, nu cuprind prevederi de natură să aducă atingere principiului neretroactivității legii civile sau dreptului de acces la justiție și nu împiedică persoanele interesate să apeleze la instanțele judecătorești și să se prevaleze de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, procesul civil. Totodată, textele legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale privind statul de drept și respectarea supremației

Constituției , celor privind tratatele internaționale referitoare la drepturile omului și nu aduc atingere nici prevederilor corespunzătoare cuprinse în documentele internaționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.

18.

În ceea ce privește invocarea

art. 51

privind dreptul de petiționare și a

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din Constituție, Curtea a constatat că acestea nu au incidență în cauză.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei anterior menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mariana Doană în Dosarul nr. 3.431/121/2017 al Tribunalului Galați - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a)

și ale

art. 190 din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Galați - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 octombrie 2023.