Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 118/2024

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Dragaj de investiții în porturile maritime"

prezumat în vigoare

Data actului
16 februarie 2024
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 140 din 19 februarie 2024
Citează
2 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 3.526 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Dragaj de investiții în porturile maritime“, prevăzuți în

anexa

care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la

art. 1

se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (PT) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Finanțarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a obiectivului de investiții prevăzut la

art. 1

se realizează cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

Articolul 4

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
p. Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ionuț-Cristian Săvoiu,
secretar de stat
p. Ministrul dezvoltării,
lucrărilor publice și administrației,
Marin Țole,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 16 februarie 2024.
Nr. 118.

Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții „Dragaj de investiții în porturile maritime“

Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Beneficiar: Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța

Amplasament: intravilanul localităților Constanța, Năvodari, Limanu și Mangalia

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA (în prețuri valabile la data de 09.2023, 1 euro = 4,9420 lei)

mii lei

1.059.239

- din care C + M, inclusiv TVA:

mii lei

694.842

- Eșalonarea investiției INV/C + M

- anul I

mii lei

211.847

mii lei

138.968

- anul II

mii lei

423.696

mii lei

277.937

- anul III

mii lei

423.696

mii lei

277.937

Capacități:

Port Constanța - Zona Constanța

• suprafață totală dragaj

ha

268,06

Port Constanța - Zona Midia

• suprafață totală dragaj

ha

70,64

Port Constanța - Zona Mangalia

• suprafață totală dragaj

ha

61,88

Durata de execuție a investiției:

luni

30

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.