Ordin · Ministerul Educației și Cercetării

Ordinul nr. 3019/2025

pentru aprobarea standardelor minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de conferențiar și a celui de profesor din învățământul superior, precum și a atestatului de abilitare

prezumat în vigoare

Data actului
13 ianuarie 2025
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 121 din 11 februarie 2025
Citat de
4 acte
Citează
5 acte
Structură
10 articole, 3 anexe · 4.930 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Rectificat prin 1

Având în vedere:

–

prevederile

art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2024

privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale;

–

prevederile

art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea învățământului superior nr. 199/2023 , cu modificările și completările ulterioare;

–

prevederile

art. 14 lit. a) din Regulamentul

de organizare și funcționare a Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), aprobat prin

Ordinul ministrului educației nr. 5.760/2024 ;

–

Referatul de aprobare nr. 20/DGÎU din 9.01.2025,

în temeiul prevederilor

art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,

ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă, la propunerea Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare,

standardele minimale naționale

necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de conferențiar în învățământul superior, prevăzute în

anexa nr. 1

la prezentul ordin.

Articolul 2

Se aprobă, la propunerea Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare,

standardele minimale naționale

necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de profesor în învățământul superior, prevăzute în

anexa nr. 2

la prezentul ordin.

Articolul 3

Se aprobă, la propunerea Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare,

standardele minimale naționale

necesare și obligatorii pentru conferirea atestatului de abilitare, prevăzute în

anexa nr. 3

la prezentul ordin.

Articolul 4

Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de conferențiar și a celui de profesor din învățământul superior, precum și a atestatului de abilitare reprezintă un set de 35 de standarde specifice pe grupe de domenii arondate comisiilor de specialitate ale Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Articolul 5

(1)

În raport cu misiunea și necesitățile academice proprii, instituțiile de învățământ superior și Academia Română pot adopta standarde proprii.

(2)

La elaborarea standardelor proprii, instituțiile de învățământ superior și Academia Română vor avea în vedere ca acestea să se situeze peste nivelul minim al standardelor naționale aprobate prin prezentul ordin.

Articolul 6

Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de conferențiar și a celui de profesor din învățământul superior, precum și a atestatului de abilitare se aplică începând cu anul universitar 2026-2027.

Articolul 7

Începând cu anul universitar 2026-2027, se abrogă

Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 6.129/2016

privind aprobarea

standardelor minimale

necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 și 123 bis din 15 februarie 2017, cu modificările ulterioare.

Articolul 8

Direcția generală învățământ universitar din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, instituțiile de învățământ superior și Academia Română vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 9

Anexele nr. 1 - 3

fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 10

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării,
Daniel-Ovidiu David
București, 13 ianuarie 2025.
Nr. 3.019.

Anexa 1 STANDARDE MINIME NAȚIONALE necesare și obligatorii pentru conferirea

titlului de conferențiar în învățământul superior

Anexa 2 STANDARDE MINIME NAȚIONALE necesare și obligatorii pentru conferirea

titlului de profesor în învățământul superior

Anexa 3 STANDARDE MINIME NAȚIONALE necesare și obligatorii pentru conferirea atestatului de abilitare

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.