Decizia nr. 297/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „conflicte de muncă“ din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , a dispozițiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 , precum și a sintagmei "conflicte de muncă" din cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 2/2013 1 februarie 2013 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregăti…
Are ca temei 1
- Decizia nr. 630/2017 17 octombrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza…
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Irina Loredana Gulie
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , ale
art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011
și ale
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea YTSDental View S.R.L. (YTSDV) din București în Dosarul nr. 6.602/3/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 265D/2020.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , având în vedere data începerii procesului în fața instanței de fond, și, respectiv, ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
și ale
art. 214 din Legea nr. 62/2011 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 30 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 6.602/3/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , ale
art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011
și ale
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Societatea YTSDental View S.R.L. (YTSDV) din București într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 6.213 din 15 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 6.602/3/2016.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile invocate sunt neconstituționale, deoarece creează o evidentă discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materia conflictelor de muncă și de asigurări sociale, față de justițiabilii care s-au adresat cu cereri în justiție în alte materii, precum și între justițiabilii care s-au adresat cu cereri în justiție începând cu data intrării în vigoare sau modificării actelor normative menționate și cei care s-au adresat instanțelor judecătorești în cazuri similare anterior acestei date.
6.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale în materie.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, ale
art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, și ale
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă .
11.
În legătură cu obiectul excepției, Curtea reține că, potrivit
art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 , cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă
se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017. Având în vedere că în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă
procesul a fost început anterior acestei date (cererea de chemare în judecată fiind formulată la data de 19 februarie 2016), Curtea reține că în cauză se aplică dispozițiile
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 .
12.
De asemenea, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și natura litigiului în cadrul căruia a fost ridicată aceasta, care privește un conflict de muncă, Curtea reține că textele de lege sunt criticate cu referire la sintagma „conflictele de muncă“, astfel încât obiectul excepției îl reprezintă sintagma „conflictele de muncă“ din cuprinsul
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
și din
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , precum și dispozițiile
art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 .
13.
Legea nr. 62/2011 , cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin
art. 189 din Legea dialogului social nr. 367/2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.238 din 22 decembrie 2022. În considerarea
Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituțională a stabilit că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, prevederile legale criticate vor fi examinate în redactarea aplicabilă fondului cauzei, de la data sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:
–
Articolul XVIII
alin. (2) din Legea nr. 2/2013 : „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la
art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“
–
Articolul 483
alin. (2) din Codul de procedură civilă : „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la
art. 94 pct. 1 lit. a)-j) , în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“;
–
Articolul 214
din Legea nr. 62/2011 : „Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.“
14.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 16
- Egalitatea în drepturi și
art. 21
- Accesul liber la justiție. De asemenea, sunt invocate dispozițiile
art. 6
- Dreptul la un proces echitabil și ale
art. 14
- Interzicerea discriminării, cuprinse în
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că sintagma „conflicte de muncă“, din cuprinsul
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , care reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunțate în astfel de cereri nu sunt supuse recursului, a mai fost supusă controlului de constituționalitate, prin raportare la dispozițiile
art. 16
privind egalitatea în drepturi și ale
art. 21
privind accesul liber la justiție, spre exemplu, prin
Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, și prin
Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 5 decembrie 2017, precum și, ad similis, prin
Decizia nr. 168 din 27 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, sau prin
Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021.
16.
Prin aceste decizii, Curtea a arătat că, înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 2/2013 , recursul era singura cale de atac permisă împotriva hotărârilor pronunțate asupra cererilor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale, cale de atac devolutivă în temeiul
art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865 . Prin
Decizia nr. 53 din 20 februarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 martie 2001, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 79 alin. (1) , ale
art. 80
și ale
art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă, Curtea a reținut că utilizarea unei singure căi de atac ordinare - recursul -, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevăzut de
Codul de procedură civilă , și suprimarea căii de atac a apelului, prevăzute de dispozițiile legale criticate, au ca finalitate doar asigurarea celerității soluționării unor asemenea litigii, iar nu încălcarea drepturilor fundamentale invocate.
17.
În noua lege procesual civilă -
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
-, legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. În schimb, apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept, astfel cum stabilește
art. 476 din Codul de procedură civilă
(a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 350 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragraful 14).
18.
În ceea ce privește reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, Curtea a reținut că, prin instituirea regulilor speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic. Totodată, conform dispozițiilor
art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația accesului liber la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006 (a se vedea, cu titlu exemplificativ,
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994,
Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008,
Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012, sau
Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 august 2015, paragraful 13).
19.
Cu privire la rațiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor de muncă, Curtea a reținut că, având în vedere specificul și implicațiile lor sociale, conflictele de muncă se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a prevăzut pentru soluționarea acestor două grade de jurisdicție, respectiv o singură cale de atac. Nicio dispoziție constituțională sau reglementare internațională nu stabilește gradele de jurisdicție și numărul căilor de atac care trebuie prevăzute pentru judecarea diferitelor litigii, reglementarea acestor probleme intrând în atribuțiile exclusive ale legiuitorului național ( Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017 , precitată, paragraful 21).
20.
Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, nu se poate reține că autorul excepției a fost lipsit de dreptul la exercitarea unei căi de atac efective. Faptul că în materia conflictelor de muncă - la fel ca în alte domenii expres stabilite prin lege - nu este reglementat și al treilea grad de jurisdicție, respectiv recursul, drept cale extraordinară de atac, nu poate echivala cu lipsa accesului la justiție, garantat de
art. 21 din Legea fundamentală . Totodată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, Curtea mai reține că legiuitorul are o marjă de apreciere referitor la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului, cum sunt, în prezenta cauză, hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă. În acest sens sunt și
Decizia nr. 292 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, și
Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26, prin care Curtea a constatat că existența unor reglementări diferențiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcție de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalității cetățenilor în fața legii, ci o particularizare la specificitățile și necesitățile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin
Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021 , paragraful 23, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ține de opțiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparații între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate.
21.
Pentru aceste considerente în prezenta cauză nu se poate reține încălcarea dispozițiilor
constituționale cuprinse în art. 16
și
21 .
22.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , Curtea reține că acestea stabilesc regula potrivit căreia hotărârile judecătorești pronunțate în anumite materii expres și limitativ enumerate, printre care și conflictele de muncă, nu sunt supuse recursului. Cu privire la aplicarea în timp a regulii procedurale mai sus menționate, se constată că aceasta se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, așa cum expres dispune
art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 , modificată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016
pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. Or, procesul în cadrul căruia s-a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate a început în data de 19 februarie 2016, astfel încât, sub aspectul posibilității formulării recursului, în speță sunt aplicabile prevederile
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , care au un conținut identic cu cel cuprins la
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Diferența constă în perioada de aplicare în timp, în sensul că aplicarea
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă
a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, în timp ce
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
se referă la aceeași regulă, dar aplicabilă proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
23.
Prin urmare, dispozițiile
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă
nu au legătură directă cu soluționarea cauzei pendinte, cerință expres stabilită de
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sub aspectul admisibilității unei excepții de neconstituționalitate. Interpretând dispozițiile
alin. (1)
și
(5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a statuat în mod constant că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată respectiva excepție ( Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015;
Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate a sintagmei „conflictele de muncă“ din cuprinsul
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă
urmează a fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, de exemplu,
Decizia nr. 201 din 30 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 12 iulie 2017;
Decizia nr. 292 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, sau
Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019).
24.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 214 din Legea nr. 62/2011 , prin Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021, paragrafele 17-19, Curtea a statuat că acestea reglementează o normă de procedură, legiuitorul consacrând în mod expres în materia cererilor referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă dublul grad de jurisdicție. Practic, întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoana beneficiază de o examinare în fond a cauzei sale atât în fața tribunalului, cât și a curții de apel. În sistemul actualului
Cod de procedură civilă , recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, astfel încât pe calea recursului se realizează exclusiv o analiză a legalității hotărârii atacate. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunțate în anumite materii, cum este aceea a cererilor referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, să nu fie supuse recursului.
25.
Referitor la încălcarea
art. 16 din Constituție
prin raportare la
art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , Curtea a observat că rațiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor individuale de muncă are în vedere specificul și implicațiile lor sociale, precum și faptul că acestea se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a reglementat două grade de jurisdicție, respectiv o singură cale de atac - apelul. Nicio dispoziție constituțională și nicio reglementare internațională nu stabilesc numărul căilor de atac, reglementarea acestora intrând în competența legiuitorului național. Stabilirea unor reguli diferențiate, ținând seama de specificul unor litigii sau chiar de situația particulară în care se află persoanele implicate, nu are semnificația instituirii unor privilegii ori discriminări (a se vedea
Decizia nr. 703 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 octombrie 2007, și
Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, paragraful 18).
26.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea
art. 21 alin. (1)
și
(3) din Constituție
prin raportare la
art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , Curtea a reținut că reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale,
art. 13 din Convenție
consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157). De asemenea, accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Astfel, în condițiile în care autorii excepției au avut acces la judecarea cauzei în primă instanță și în apel care, potrivit
art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă , provoacă o nouă judecată asupra fondului, nu se poate reține încălcarea dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
27.
Cele statuate în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.
28.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a sintagmei „conflicte de muncă“ din cuprinsul
art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea YTS-Dental View - S.R.L. (YTSDV) din București în Dosarul nr. 6.602/3/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că sintagma „conflictele de muncă“ din cuprinsul
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și dispozițiile
art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.