Decizia nr. 22/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 440 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Tudor Pendiuc în Dosarul nr. 973/109/2017/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 132D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

deciziile nr. 116 din 7 martie 2024

și

nr. 553 din 17 noiembrie 2022 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 17 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 973/109/2017/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 440 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Tudor Pendiuc cu ocazia verificării admisibilității în principiu a unei cereri de recurs în casație.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 440 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală

încalcă principiile fundamentale privind calitatea legii, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, independența judecătorilor și inamovibilitatea acestora. În acest sens, observă că numai unul dintre cei trei membri ai completului de judecată care urmează să soluționeze cererea de recurs în casație este abilitat să se pronunțe asupra admisibilității în principiu a acestei cereri. De asemenea, arată că judecata se desfășoară fără citarea părților și fără participarea procurorului, în condițiile în care prevederile

art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală

îngăduie interpretarea potrivit căreia, cu ocazia verificării respectării dispozițiilor

art. 438

din același cod, judecătorul nu se limitează la o verificare formală a indicării cazurilor de recurs în casație și a motivării lor, ci examinează dacă, în raport cu motivele arătate, sunt incidente cazurile de recurs în casație, antamând, astfel, judecata pe fondul cererii. Având în vedere că termenii „citare“ și „participare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 440 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală

au accepțiuni complet diferite, consideră că aceste dispoziții de lege pot fi interpretate în sensul că numai participarea procurorului este interzisă, nu și cea a părților, care se pot prezenta, fără să fi fost citate, situație în care pot pune și concluzii. Mai arată că prevederile

art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală

împiedică exercitarea unei căi de atac împotriva încheierii pronunțate în temeiul acestui text de lege.

6.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, exprimându-și opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 440 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală , reține că, deși pronunțarea asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație nu presupune examinarea unor chestiuni de fond, pot să apară aspecte de drept complexe, care decurg din evaluarea concordanței dintre motivele și argumentele invocate și cazul de casare menționat ca temei al recursului. Mai mult, potrivit prevederilor

art. 438 alin. (3) din Codul de procedură penală , în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat. În temeiul dispozițiilor

art. 441 alin. (1) din Codul de procedură penală , instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la

art. 215 alin. (1)

și

(2) . Totodată, la examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, judecătorul, din oficiu, examinează și respectarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac. Or, întrucât persoana care a declarat calea de atac nu a fost citată și nu a participat, aceasta nu poate expune existența unor cauze obiective care ar justifica repunerea în termenul declarării căii de atac sau considerarea ca fiind formulată în termen. Înalta Curte constată că, din examinarea întregii reglementări referitoare la admisibilitatea cererii de recurs în casație, rezultă că această procedură nu este una administrativă, ci una judiciară/jurisdicțională. Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Înalta Curte apreciază că procedura judiciară a examinării admisibilității în principiu a recursului în casație nu poate fi diferită de celelalte proceduri judiciare, precum cele reglementate de dispozițiile

art. 335 alin. (4) , ale

art. 341 alin. (2) , ale

art. 344 alin. (4) , ale

art. 345 alin. (1) , ale

art. 347 alin. (3) , ale

art. 431 , ale

art. 459 alin. (2) , ale

art. 465 alin. (6)-(8) , ale

art. 468

și ale

art. 488 alin. (3) din Codul de procedură penală , inclusiv sub aspectul respectării principiilor fundamentale ale oricărei proceduri desfășurate în fața judecătorului: dreptul la apărare, prin asigurarea prezenței unui avocat ales sau desemnat din oficiu; dreptul de a fi informat cu privire la data procesului prin emiterea citației; dreptul de a compărea în persoană în fața judecătorului; dreptul de a pune concluzii orale în condiții de contradictorialitate; egalitatea de arme dintre acuzare și apărare, respectiv dintre persoana care a formulat cererea de recurs în casație și celelalte persoane care au figurat ca părți în cauza penală soluționată definitiv, toate acestea fiind drepturi protejate de

Constituție

și de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa. În continuare, Înalta Curte constată că recursul în casație este singura cale extraordinară de atac în care asupra admisibilității în principiu se pronunță un singur judecător. Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală , în cazul contestației în anulare, instanța este cea care examinează admisibilitatea în principiu, ceea ce înseamnă un complet format din trei membri. De asemenea, prevederile

art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală

stabilesc că și în cazul revizuirii admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță. Apreciază că existența unei proceduri în formă scrisă, care se limitează la depunerea și comunicarea cererii și la depunerea de concluzii scrise, nu poate înlătura procedura orală în fața judecătorului, care presupune citarea părților și participarea procurorului, precum și concluzii orale în condiții de contradictorialitate. Astfel, o așa-zisă contradictorialitate „implicită“ - care ar putea fi susținută prin efectul depunerii cererii, comunicării acesteia către procuror și către părți, posibilitatea acestora de a depune concluzii scrise - nu poate înlătura contradictorialitatea „explicită/expresă“, care este un principiu fundamental al procesului penal ( Decizia Curții Constituționale nr. 810 din 6 decembrie 2018 ).

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 440 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală . Prevederile

art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală

au fost modificate prin articolul unic din

Legea nr. 75/2016

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, iar dispozițiile

art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală

au fost modificate prin prevederile

art. I pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2016

pentru modificarea și completarea

Codului de procedură penală

și a

Legii nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:

(1)

Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2)

Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

11.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității, ale

art. 21 alin. (1)-(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24

referitor la dreptul la apărare, ale

art. 124 alin. (3)

privind independența judecătorilor și ale

art. 125 alin. (1)

referitor la inamovibilitatea judecătorilor, precum și a prevederilor

art. 6 paragraful 1 fraza întâi

și

paragraful 3 lit. c)

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, respectiv ale

art. 47 paragraful 2 fraza întâi

privind dreptul la un proces echitabil din

Carta drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 440 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din

Constituție , din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și din

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

- invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 91 din 10 martie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 10 iunie 2022, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 440 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală , pentru argumentele reținute în paragrafele 29-36 din decizia menționată.

13.

În acest sens, față de critica formulată de autor, potrivit căreia examinarea admisibilității cererii de recurs în casație se realizează fără citarea părților și fără participarea procurorului, prin

Decizia nr. 91 din 10 martie 2022 , precitată, Curtea a reținut că - anterior modificării dispozițiilor

art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală

prin

Legea nr. 75/2016

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016 - a pronunțat

Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală

și a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală , constatând că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituțională. Cu acel prilej, Curtea a examinat din punctul de vedere al constituționalității, raportat la prevederile

art. 21

și

24 din Legea fundamentală , dispozițiile

art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală , reținând (în paragrafele 18-23 ale

Deciziei nr. 591 din 1 octombrie 2015 ) că dispozițiile procesual penale ce reglementează soluționarea recursului în casație nu prevăd în mod expres neparticiparea procurorului la procedura de examinare a admisibilității în principiu a cererii. Așa fiind, având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin

Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 2 martie 2015, Curtea a constatat că participarea procurorului la procedura reglementată prin dispozițiile

art. 440 din Codul de procedură penală

apare ca fiind obligatorie, fiind aplicabilă în acest caz norma generală, respectiv prevederile

art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală . Totodată, Curtea a observat că procedura de examinare a admisibilității cererii de recurs în casație, reglementată de dispozițiile

art. 440 din Codul de procedură penală , nu prevede în mod expres că aceasta se realizează fără citarea părților. Curtea a reținut că prevederile

art. 353 din Codul de procedură penală

reglementează citarea la judecată, prevăzând la alin. (1) teza întâi că judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată și părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită; conform dispozițiilor aceleiași norme, inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora se citează din oficiu de către instanță, care poate dispune și citarea altor subiecți procesuali, atunci când prezența acestora este necesară pentru soluționarea cauzei. Analizând sistematic prevederile

art. 353

și

363 din Codul de procedură penală , Curtea a constatat că acestea sunt norme cu caracter general aplicabile oricărei proceduri de judecată, în lipsa unor dispoziții speciale contrare. În aceste condiții, Curtea a constatat că în procedura admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație ar urma să fie aplicabile dispozițiile generale în materia citării, adică prevederile

art. 353 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală , potrivit cărora inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora se citează din oficiu de către instanță. Concluzionând, Curtea a reținut că examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație trebuie realizată cu citarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a părților, conform

art. 353 alin. (1) din Codul de procedură penală , și cu participarea procurorului, potrivit

art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală . Aceasta, în condițiile în care, dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a exclude participarea procurorului și citarea părților din procedura de examinare a admisibilității în principiu a recursului în casație, acest lucru ar fi fost reglementat în mod expres în cuprinsul Codului de procedură penală, ca excepție de la dispozițiile

art. 353 alin. (1)

și ale

art. 363 alin. (1) . Curtea a observat însă că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție relevă un aspect diferit de cel reținut de instanța de control constituțional, în sensul că, în toate cazurile, cererile de recurs în casație sunt examinate din perspectiva admisibilității în principiu a acestora fără participarea procurorului și fără citarea părților, conform procedurii prevăzute la

art. 440 din Codul de procedură penală . Astfel, Curtea a constatat că lipsa aplicării dispozițiilor

art. 353 alin. (1)

și ale

art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală

de către Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin urmare, examinarea admisibilității în principiu a recursului în casație fără citarea părților și fără participarea procurorului ridică doar o problemă de interpretare și aplicare a legii, și nu una de constituționalitate a textului criticat, conform dispozițiilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, din moment ce este asigurată egalitatea procesuală între părți, pe de o parte, și procuror, pe de altă parte. În aceste condiții, având în vedere prevederile

art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală .

14.

Tot prin

Decizia nr. 91 din 10 martie 2022 , precitată, Curtea a evidențiat că, ulterior modificării dispozițiilor

art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală

prin

Legea nr. 75/2016 , a pronunțat

Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile din

Codul de procedură penală

cuprinse în

art. 436 alin. (2) ,

art. 439 alin. (4^1) teza întâi

și în

art. 440 alin. (2)

cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale. În același timp, prin

Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016 , precitată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală , reținând că, prin

Legea nr. 75/2016 , legiuitorul a prevăzut în mod expres că admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează fără citarea părților și fără participarea procurorului. Curtea a constatat, în paragrafele 37 și 38 ale

Deciziei nr. 432 din 21 iunie 2016 , că dispozițiile

art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală

reglementează etapa admiterii în principiu a recursului în casație, procedură în care examinarea admisibilității cererii se realizează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. În urma acestei examinări, instanța pronunță, prin încheiere, o soluție de admitere în principiu sau de respingere a cererii de recurs în casație. Totodată, Curtea a reamintit soluția pronunțată prin

Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015 , apreciind că în cadrul procedurii admiterii în principiu nu are loc o judecată asupra temeiniciei recursului în casație, ci o judecată asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii, examinându-se numai admisibilitatea în principiu a recursului, iar nu și temeinicia acestuia. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu încalcă accesul liber la justiție și nici dreptul la apărare reglementate de prevederile

art. 21

și

24 din Legea fundamentală .

15.

În fine, prin

Decizia nr. 91 din 10 martie 2022 , Curtea a constatat că, pentru aceleași considerente, pronunțarea soluției asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație doar de către unul dintre cei trei membri ai completului colegial ce urmează să judece pe fond calea extraordinară de atac nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituționale și convenționale invocate.

16.

În același sens sunt și

Decizia nr. 207 din 7 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 4 octombrie 2022, și

Decizia nr. 553 din 17 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 30 martie 2023.

17.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18.

În plus, referitor la caracterul definitiv al încheierii pronunțate în procedura examinării admisibilității cererii de recurs în casație, Curtea observă că nici acest aspect nu aduce atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil și nici dreptului la apărare, consacrate de prevederile

art. 21

și

24 din Constituție , întrucât procedura menționată nu vizează fondul cauzei penale, nefiind judecată o acuzație în materie penală, în sensul dispozițiilor

art. 6 din Convenție . Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile

art. 129 , cât și cele ale

art. 126 alin. (2) din Constituție

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“, și nicio normă din

Legea fundamentală

nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. În acest sens, prevederile

art. 129 din Constituție

stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tudor Pendiuc în Dosarul nr. 973/109/2017/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 440 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 ianuarie 2025.