Normele din 29 mai 2025
de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017
prezumat în vigoare
HOTĂRÂREA nr. 525 din 29 mai 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 3 iunie 2025.
Aprobate prin
Articolul 1
În sensul prezentelor norme metodologice, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a)
întreprindere - orice persoană fizică sau juridică, indiferent de forma de organizare, care desfășoară activități cu scop lucrativ, total sau parțial;
b)
întreprindere aflată în dificultate, conform prevederilor cap. 2 pct. 2.4 „Definiții“ din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020 (2014/C 204/01), denumite în
continuare Orientările UE, o întreprindere care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare:
(i)
în cazul unei societăți cu răspundere limitată, alta decât o întreprindere mică și mijlocie, denumită în continuare IMM, care a fost înființată cu cel puțin trei ani înainte de data depunerii solicitării, atunci când mai mult de jumătate din capitalul său subscris a dispărut ca urmare a pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când scăderea pierderilor acumulate din rezerve și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății conduce la un rezultat cumulat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul prezentei dispoziții, „societate cu răspundere limitată“ se referă, în special, la tipurile de societăți comerciale, astfel cum sunt prevăzute în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE, iar „capital social“ include, acolo unde este cazul, orice primă de emisiune;
(ii)
în cazul unei societăți în care cel puțin unul dintre asociați are răspundere nelimitată pentru creanțele societății, alta decât o IMM care a fost înființată cu cel puțin trei ani înainte de data depunerii solicitării, și atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, astfel cum reiese din contabilitatea societății, a scăzut/s-a diminuat ca rezultat al pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății“ se referă în special la acele tipuri de societăți comerciale prevăzute în anexa II la Directiva 2013/34/UE;
(iii)
în cazul în care întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
(iv)
în cazul în care întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutor pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare, astfel cum sunt stabilite în secțiunea 1.3.5. din Orientările UE;
(v)
în cazul unei întreprinderi care nu este o IMM, atunci când în ultimii doi ani raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5 și/sau capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub 1,0;
c)
microîntreprindere și IMM - întreprinderea prevăzută la
art. 3 alin. (1)
și
art. 4 din Legea nr. 346/2004
privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2
Prezentele norme metodologice se aplică proprietarilor privați, persoane fizice și juridice, precum și asociațiilor acestora, denumiți în continuare beneficiari, care au avut în proprietate suprafețe de păduri în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017 și pentru care au fost aplicate restricții de mediu aferente activităților forestiere.
Restricțiile prevăzute la
alin. (1)
sunt corespunzătoare tipurilor funcționale TI și TII stabilite prin amenajamentele silvice, care corespund obiectivelor ecologice și de protecție conform Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, aprobate prin Ordinul ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 1.672/2000, aflate în vigoare în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017 și abrogate prin
Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.536/2022
pentru aprobarea
Normelor tehnice
privind amenajarea pădurilor și a Ghidului de bune practici privind amenajarea pădurilor.
Din tipul funcțional TI fac parte pădurile cu funcții speciale de ocrotire a naturii, pentru care, prin lege, este interzisă orice fel de exploatare de lemn pentru conservarea biodiversității. În tipul funcțional TI sunt incluse pădurile constituite în zonele de protecție strictă sau integrală a ariilor naturale protejate, rezervațiile științifice, pădurile virgine și cvasivirgine și rezervațiile naturale, care conservă resurse genetice deosebite.
Din tipul funcțional TII fac parte pădurile cu funcții speciale de protecție în care recoltarea masei lemnoase este substanțial diminuată, astfel încât prin restricțiile impuse să nu fie afectat ecosistemul forestier.
Sunt eligibile terenurile forestiere încadrate în grupa I funcțională, tipurile funcționale TI și/sau TII, delimitate ca zone de protecție a naturii, în care există restricții de mediu aplicabile activităților forestiere, stabilite prin amenajamentele silvice.
Prezentele norme metodologice nu se aplică beneficiarilor prevăzuți la
alin. (1) , dacă în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017 s-au aflat în cel puțin una dintre următoarele situații:
a)
întreprinderi aflate în dificultate financiară, conform definiției prevăzute la
art. 1 lit. b) , dacă desfășoară activități economice;
b)
persoane împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare definitivă a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost la acea dată deja executată.
Controlul respectării prevederilor
alin. (1)
se efectuează de către Garda Forestieră Națională prin gărzile forestiere competente teritorial.
Nu beneficiază de contravaloarea compensațiilor persoanele juridice care nu îndeplineau în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017 condițiile de microîntreprindere și întreprindere mică și mijlocie, așa cum este definită la
art. 1 lit. c) .
Articolul 3
Sunt eligibile numai terenurile forestiere pentru care în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017 au fost elaborate amenajamente silvice și pentru care a fost organizată ședința de preavizare a soluțiilor tehnice - conferința a II-a de amenajare.
Articolul 4
Prezentele norme metodologice se aplică beneficiarilor prevăzuți la
art. 2 alin. (1) , cu îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții:
a)
dețin documente care atestă proprietatea asupra suprafeței de pădure pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017;
b)
au avut încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, pentru care se solicită plata contravalorii compensațiilor;
c)
fac dovada existenței unui amenajament silvic în vigoare pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, prin care suprafețele de pădure pentru care se solicită contravaloarea compensațiilor au fost încadrate în tipurile funcționale TI și/sau TII;
d)
nu au fost condamnați pentru fapte penale privind nerespectarea regimului silvic;
e)
fac dovada că nu au existat tăieri ilegale în pădurile încadrate în tipurile funcționale TI și/sau TII în anul 2016, în volum mediu mai mare de 1 mc/ha;
f)
declară pe propria răspundere că în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017 nu se aflau
sub incidența prevederilor menționate la
art. 2 alin. (6)
și
(8) .
Articolul 5
Beneficiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute la
art. 4
depun la garda forestieră competentă teritorial cererea de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite proprietarilor pentru lemnul nerecoltat din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, întocmită conform modelului prevăzut în
anexa nr. 2 , însoțită de opisul documentelor.
Cererea prevăzută la
alin. (1)
este însoțită de următoarele documente:
a)
fișa de calcul al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care beneficiarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, întocmită, în conformitate cu metodologia de calcul prevăzută în
anexa nr. 1 , de ocolul silvic care efectuează/a efectuat administrarea sau serviciile silvice, după caz, potrivit modelului prevăzut în
anexa nr. 3 ;
b)
copie a documentului de proprietate asupra pădurii, certificată de ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, aferent perioadei 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017;
c)
copie a contractului de administrare sau de servicii silvice, după caz, certificată de ocolul silvic, aferent perioadei 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017;
d)
copie a descrierilor parcelare din amenajamentul silvic în vigoare, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, certificată de ocolul silvic care a efectuat administrarea sau serviciile silvice, după caz;
e)
certificat de cazier judiciar; nu pot beneficia de contravaloarea compensațiilor persoanele care au fost condamnate pentru fapte penale privind nerespectarea regimului silvic, potrivit
Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare, abrogată și înlocuită prin
Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic , cu modificările și completările ulterioare;
f)
aviz de acordare a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care beneficiarul/beneficiarii prevăzut/prevăzuți la
art. 1
nu le-a/le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, al ocolului silvic care a efectuat administrarea sau serviciile silvice, după caz, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile menționate la
art. 4 lit. e) , potrivit modelului prevăzut în
anexa nr. 4 ;
g)
declarație pe propria răspundere că nu a intrat sub incidența prevederilor
art. 2 alin. (6)
și
(8) , potrivit modelului prevăzut în
anexa nr. 5 .
Cererea de acordare a compensațiilor pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, însoțită de documentele prevăzute la
alin. (2) , se depune, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, la garda forestieră competentă teritorial.
Articolul 6
Garda forestieră competentă teritorial verifică documentele prevăzute la
art. 5 alin. (2)
și informează solicitantul, în scris, în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data depunerii cererii, cu privire la rezultatele verificării, care pot fi încadrate în una dintre următoarele situații:
a)
transmiterea centralizată a documentelor către Garda Forestieră Națională, în cazul constatării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate;
b)
respingerea solicitării, în cazul constatării neîndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute la
art. 4 ;
c)
solicitarea de informații și documente suplimentare, în cazul documentațiilor incomplete.
Informațiile și documentele suplimentare prevăzute la
alin. (1) lit. c)
se depun de către solicitant în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării de completare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a solicita compensații pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017.
După realizarea verificărilor conform
alin. (1)
și acceptarea la plată, garda forestieră competentă teritorial transmite centralizat, cu scrisoare de înaintare însoțită de opisul documentelor, într-un exemplar, către Garda Forestieră Națională următoarele documente:
a)
formularul de decont, cuprinzând datele de identificare a suprafețelor de pădure conform amenajamentelor silvice, încadrarea acestora în zonele prevăzute la
art. 2 alin. (2) , precum și sumele de bani calculate pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 6 ;
b)
fișa de calcul al compensațiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarul nu a recoltat-o din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017.
O copie a documentelor prevăzute la
alin. (3)
se păstrează la garda forestieră competentă teritorial și o copie la Garda Forestieră Națională.
Articolul 7
Garda Forestieră Națională verifică documentele prevăzute la
art. 6 alin. (3)
și transmite, în termen de 60 de zile calendaristice de la data depunerii, solicitarea de deschidere de credite bugetare la direcția care gestionează bugetul din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. Solicitarea de deschidere de credite va fi însoțită de situația centralizată a solicitărilor acceptate la plată.
În cazul în care documentația verificată de către Garda Forestieră Națională nu este completă, aceasta va fi restituită la garda forestieră competentă teritorial pentru remedierea deficiențelor cu celeritate.
Articolul 8
Documentele prevăzute la
art. 7 , actele de decontare și de evidență a cheltuielilor efectuate din alocațiile bugetare pentru funcțiile de protecție ale pădurii se îndosariază distinct și cheltuielile se înregistrează în conturi separat de orice alte cheltuieli.
Direcția care gestionează bugetul din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură primește situația centralizată a solicitărilor acceptate la plată conform
alin. (1)
și asigură deschiderea de credite bugetare. Garda Forestieră Națională transmite sumele necesare plăților către gărzile forestiere competente teritorial pentru a fi virate către beneficiari, în conturi deschise distinct pe numele acestora în cadrul unei instituții de credit.
Articolul 9
Recuperarea sumelor reprezentând compensații se realizează de către garda forestieră competentă teritorial de la proprietar, potrivit prevederilor
art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare, și ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare.
Sumele care trebuie recuperate includ și dobânda aferentă, datorată de la data plății până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor art. 14 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a
art. 93 din Tratatul CE , cu modificările ulterioare.
Articolul 10
Anexele nr. 1-6
fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 la normele metodologice
METODOLOGIE DE CALCUL
al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care
proprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție
stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în
recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017
Articolul 1
Prezenta metodologie de calcul reglementează modul de calcul al sumelor reprezentând compensațiile cuvenite beneficiarilor prevăzuți la art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 525/2025 , pentru produsele pe care nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017.
Articolul 2
Pentru calculul compensațiilor se folosește următoarea relație: C = S x (P_ml1 + P_ml2 + P_ml3)/3 x vn.
În relația prevăzută la
alin. (1) , simbolurile folosite au următoarele semnificații:
a)
C - valoarea compensației care se acordă, exprimată în lei/an;
b)
S - suprafața terenului pentru care se solicită acordarea de compensații pentru funcțiile de protecție, exprimată în hectare;
c)
P_ml1, P_ml2, P_ml3 - prețurile medii ale unui metru cub de lemn pe picior, exprimate în lei/m^3, valabile pentru anul 2017 și în cei doi ani precedenți;
d)
vn - volumul mediu anual nerecoltat pe hectar utilizat pentru calculul compensațiilor, în cazul arboretelor încadrate în tipul I funcțional (TI) și în cazul arboretelor încadrate în tipul II funcțional (TII). Volumul mediu anual nerecoltat pe hectar utilizat pentru calculul compensațiilor, în cazul arboretelor încadrate în tipul I funcțional (TI), este de 4,29 mc/an/ha.
Volumul mediu anual nerecoltat pe hectar utilizat pentru calculul compensațiilor, în cazul arboretelor încadrate în tipul II funcțional (TII), este de 1,97 mc/an/ha.
Anexa 2 la normele metodologice
- model -
Structura silvică teritorială de specialitate ............
CERERE
de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite
proprietarilor pentru lemnul nerecoltat din cauza
funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice
care determină restricții în recoltarea lemnului în
perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017
Beneficiarul: .....(denumirea)....., cu domiciliul/sediul în localitatea ............, str. ............ nr. ........, județul ........, cod numeric personal ..........., (persoane fizice), numărul de înmatriculare în registrul comerțului ............ și numărul unic de înregistrare fiscală ......... (persoane juridice),
prin prezenta solicit acordarea contravalorii compensațiilor cuvenite pentru lemnul nerecoltat din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, în cuantum de ....................., conform Fișei de calcul nr. .........., întocmită de O.S. ..........., pentru suprafața de pădure de ......... ha, pădure încadrată în tipul I funcțional (TI), având datele de identificare conform amenajamentului silvic în vigoare în UP ........, u.a. .........., administrată de Ocolul Silvic ........, aflată pe teritoriul localității ....... din județul ......... .
Anexez prezentei:
a)
fișa de calcul reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarul nu a recoltat-o, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, întocmită de ocolul silvic care efectuează administrarea sau serviciile silvice, după caz;
b)
copie a documentului de proprietate asupra pădurii, certificată de ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, aferent perioadei 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017;
c)
copie a contractului de administrare sau de servicii silvice, după caz, certificată de ocolul silvic;
d)
copie a descrierilor parcelare din amenajamentul silvic în vigoare, certificată de ocolul silvic care a efectuat administrarea sau serviciile silvice, după caz;
e)
certificat de cazier judiciar din care rezultă că beneficiarul nu a fost condamnat pentru fapte penale privind nerespectarea regimului silvic, potrivit
Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare, abrogată și înlocuită prin
Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic , cu modificările și completările ulterioare;
f)
aviz de acordare a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care beneficiarul/beneficiarii prevăzut/prevăzuți la art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 525/2025
(norme metodologice), nu le-a/le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, al ocolului silvic care efectuează administrarea sau serviciile silvice, după caz, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile menționate la art. 4 lit. e) din normele metodologice;
g)
declarație pe propria răspundere că în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017 beneficiarul nu s-a aflat sub incidența prevederilor art. 2 alin. (6) și (8) din normele metodologice.
................................
(numele și prenumele)
L.S./S.S.
Data .......................
Anexa 3 la normele metodologice
Ocolul Silvic .........
FIȘĂ DE CALCUL
al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe
care proprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de
protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții
în recoltarea lemnului, în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017
Nr. crt.
Numele și prenumele persoanei fizice/ Denumirea persoanei juridice deținătoare a titlului de proprietate
CNP/CUI
Nr. și data actului de proprietate
Nr. și data contractului de administrare/ de servicii silvice
UP
u.a.
Suprafața
- ha -
Tipul funcțional
Valoarea
- lei -
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
Total T I
Total TII
Total general perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017
Valoarea compensației aferente perioadei 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017 este ....... lei.
Vizat
Garda forestieră ..........
Beneficiar (proprietar)*) ..........
Întocmit
....................................
(numele și prenumele)
S.S.
Șef ocol silvic,
....................................
(numele și prenumele)
L.S./S.S.
*) Fișa de calcul se întocmește la nivel de beneficiar (titlu de proprietate). Calculul se va efectua conform
art. 2 din anexa nr. 1
la Normele metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 525/2025 , distinct pe tipuri funcționale.
Anexa 4 la normele metodologice
Ocolul Silvic ..........
AVIZ
de acordare a compensațiilor reprezentând contravaloarea
produselor pe care beneficiarul/beneficiarii .............. nu le-a/nu
le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite
prin amenajamente silvice care determină restricții în
recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017
Ocolul Silvic .............. este de acord cu acordarea compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii/proprietarul ............... nu le-a/nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice în vigoare care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, în anul 2016, pe suprafața totală de .......... ha pentru care se solicită acordarea compensațiilor, conform datelor din controalele de fond efectuate în anul anterior.
NOTĂ: Nu se acordă contravaloarea compensațiilor dacă volumul mediu al tăierilor ilegale este mai mare de 1 mc/ha, în anul anterior anului solicitării.
Data
........................
Șef ocol silvic,
........................
Anexa 5 la normele metodologice
DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
Subsemnatul, ............., CNP ............, posesor al CI/BI seria .......... nr. ........, eliberat(ă) de ......, având calitatea de proprietar/reprezentant legal al solicitantului persoană fizică/persoană juridică, formă asociativă, unitate administrativ-teritorială (primar) ......., având CUI/CIF .............., declar pe propria răspundere că:
a)
în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017 nu am făcut obiectul vreunei proceduri vizând întreprinderi aflate în dificultate, conform celor stipulate la art. 1 lit. b) din Normele metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea lemnului, pentru perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 525/2025 ;
b)
nu am făcut subiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene de declarare a unui ajutor ilegal și incompatibil cu piața internă;
c)
în perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017 am îndeplinit criteriile de microîntreprindere și întreprindere mică și mijlocie.
Declar, de asemenea, că informațiile și declarațiile făcute sunt complete, corecte și conforme cu realitatea, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații prevăzute de
art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare.
Data: ...............
Semnătura: ...................
.......................................
(numele și prenumele)
Semnătură proprietar/reprezentant legal
al solicitantului/primar: ........................
Anexa 6 la normele metodologice
MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR
Garda Forestieră ...............
DECONT JUSTIFICATIV
al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe
care proprietarii eligibili nu le-au recoltat, din cauza funcțiilor
de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină
restricții în recoltarea lemnului, pentru anul/
perioada 1 ianuarie 2017-5 iulie 2017
1.
Amplasamentul suprafeței pentru care se acordă compensații: județul ......., localitatea ......., Ocolul Silvic .............
2.
Beneficiar eligibil*): ................ *) Se va înscrie beneficiarul eligibil, pe ocol silvic, localitate și județ, pentru perioada pentru care se întocmește decontul. Valoarea compensațiilor se calculează la nivel de document de proprietate, doar pentru perioada ........... .
3.
Funcția pentru care se acordă compensații: ...................
Nr. crt.
Numele și prenumele persoanei fizice/ Denumirea persoanei juridice deținătoare a titlului de proprietate
CNP/CUI
Cont instituție financiar-bancară
Nr. și data actului de proprietate
Nr. și data contractului de administrare/ de servicii silvice
UP
u.a.
Suprafața
- ha -
Tipul funcțional
Valoarea
- lei -
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
0
Total
4.
Valoarea totală: ............. lei
Conducătorul gărzii forestiere ....................
(numele și prenumele)
L.S./S.S.
Șef serviciu financiar-contabil
al structurii silvice teritoriale de specialitate ....................
(numele și prenumele)
S.S.
Bun de plată
Pentru suma ................
Data ..................
Semnătura ..................
Certific în privința realității, regularității și legalității.
Data .................
Semnătura .................
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.