Acordul din 26 aprilie 1976
între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Cooperatiste Guyana
prezumat în vigoare
Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Cooperatiste Guyana, denumite în continuare părți contractante,
dorind sa dezvolte și sa întărească relațiile economice între cele doua tari pe baza egalității în drepturi și respectării principiilor suveranității și independentei naționale, neamestecului în treburile interne și avantajului reciproc,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Părțile contractantre, în conformitate cu legile și alte reglementări legale în vigoare care guvernează exporturile și importurile în respectivele lor tari, vor promova și facilita dezvoltarea comerțului între cele doua tari.
Articolul 2
Părțile contractante își vor acorda reciproc, cu efect imediat și fără condiții, tratamentul națiunii celei mai favorizate în relațiile lor comerciale.
Prevederile acestui articol nu se vor aplica avantajelor, scutirilor și privilegiilor pe care:
a) fiecare parte contractantă le-a acordat sau le va acorda în viitor țărilor vecine, în scopul facilitării comerțului de frontieră;
b) fiecare parte contractantă le-a acordat sau le va acorda în viitor ca urmare a participării sale la zone ale comerțului liber, uniuni vamale sau comunități economice;
c) fiecare parte contractantă le-a acordat sau le va acorda în viitor, în conformitate cu obligațiile sale care decurg din convenții cu privire la comerțul internațional și din aranjamentele sale internaționale cu alte tari situate în aceeași zona geografică.
Articolul 3
Livrările de mărfuri între Republica Socialistă România și Republica Cooperatista Guyana vor fi efectuate pe bază de liste enunciative de mărfuri, anexate la acest acord, lista A*) reprezentând mărfurile care urmează a fi exportate din Republica Socialistă România și lista B*) reprezentând mărfurile care vor fi exportate din Republica Cooperatista Guyana. Părțile sînt de acord ca și alte mărfuri decât cele incluse pe listele anexate la acest acord pot fi, de asemenea, schimbate în conformitate cu prevederile acestui acord. Fiecare parte contractantă se angajează sa acorde fără întîrziere licentele necesare pentru importul și exportul mărfurilor descrise în listele de mărfuri anexate la acest acord, precum și pentru importul și exportul altor mărfuri livrate în conformitate cu prevederile acestui acord.
--------------
*) Listele A și B se comunică prin grija Secretariatului General al Consiliului de Miniștri.
Articolul 4
Toate plățile între Republica Socialistă România și Republica Cooperatista Guyana care vor rezultă din aplicarea acestui acord vor fi efectuate în orice moneda liber convertibilă sau într-o astfel de modalitate ce ar putea fi convenită în conformitate cu legile, reglementările și dispozițiile în vigoare în respectivele tari.
Articolul 5
Părțile contractante sînt de acord ca prețurile mărfurilor livrate în cadrul acestui acord să se stabilească pe bază de prețuri negociate, care vor fi în concordanta cu cele în vigoare pe piața mondială.
Articolul 6
Livrările de mărfuri între Republica Socialistă România și Republica Cooperatista Guyana se vor face pe bază de contracte încheiate între organizațiile de comerț desemnate de către Republica Socialistă România, în calitatea lor de persoane juridice independente, pe de o parte, și organizațiile și firmele desemnate de către Republica Cooperatista Guyana, pe de altă parte, care vor participa în comerțul exterior prevăzut în acest acord.
Articolul 7
Fiecare parte contractantă va sprijini cealaltă parte contractantă, organizațiile și firmele sale competente la participarea la târguri comerciale și la organizarea de expoziții temporare care vor avea loc pe teritoriul fiecărei părți contractante, în conformitate cu legile și regulamentele în vigoare în țările respective.
Articolul 8
Părțile contractante vor excepta de la taxe vamale și alte taxe de natura similară următoarele articole, cînd ele sînt importate sau exportate în conformitate și de acord cu respectivele legi din cele doua tari:
a) mostre de mărfuri și material de reclama necesare în exclusivitate pentru obținerea de comenzi în scopuri publicitare, cu condiția ca ele sa nu fie vândute;
b) uneltele și alte articole importate destinate montajului sau reparațiilor, cu condiția ca ele să fie returnate și terminarea asamblarii sau repararii;
c) articole destinate pentru încercări și probe, cu condita ca ele să fie returnate la terminarea încercărilor și probelor;
d) mărfuri și articole destinate pentru târguri și expoziții, cu condiția ca aceste mărfuri și articole sa nu fie vândute;
e) containere marcate, precum și materiale importate pentru ambalare, cu condiția ca ele să fie returnate la expirarea perioadelor fixate.
Articolul 9
Părțile contractante se obliga sa acorde facilitățile necesare reprezentanților lor oficiali, oamenilor de afaceri, precum și experților din ambele tari, care trebuie să calatoreasca în una sau alta dintre cele doua tari pentru îndeplinirea unor activități legate de dezvoltarea relațiilor comerciale între părțile contractante.
Articolul 10
Navele comerciale ale fiecărei părți contractante care sosesc, stationeaza sau ies din porturile celeilalte părți, precum și incarcatura și echipajele lor, vor beneficia de tratamentul națiunii celei mai favorizate acordat navelor celorlalte tari în materie de scutiri și de plată a impozitelor prevăzute de legile și reglementările ambelor părți, în conformitate cu prevederile art. 2 din prezentul acord.
Naționalitatea navelor fiecărei părți contractante va fi determinata în mod legal, conform cu reglementările fiecărei părți, iar documentele maritime, precum și listele echipajelor, emise de autoritățile părții contractante, vor fi recunoscute de către cealaltă parte.
Articolul 11
Părțile contractante sînt de acord sa examineze posibilitățile stabilirii de reprezentante comerciale în respectivele capitale, pentru promovarea relațiilor comerciale între cele doua tari.
Înființarea acestor reprezentante comerciale urmează să fie convenită, în scris, pe cai diplomatice normale, la o dată ce va fi convenită de comun acord.
Statutul și privilegiile ce se vor acorda reprezentantelor comerciale vor fi identice cu cele ce se acordă reprezentantelor comerciale ale altor guverne și se vor baza, în conformitate cu practica internationala, pe principiul reciprocității.
Articolul 12
În scopul asigurării îndeplinirii prevederilor acestui acord, părțile contractante convin sa stabilească o comisie mixtă, formată din reprezentanții ambelor guverne, care să examineze modul de punere în aplicare a prevederilor acordului comercial, sa exploreze posibilitățile și mijloacele de dezvoltare în continuare a relațiilor economice bilaterale și să prezinte propuneri și recomandări în acest scop autorităților competente din fiecare țara.
Comisia mixtă se va întruni alternativ în capitalele celor două tari, anual sau oricînd se va conveni reciproc de către cele doua părți.
Articolul 13
Orice diferend care ar putea sa intervină între părțile contractante în legătură cu interpretarea sau executarea acestui acord comercial se va soluționa pe calea negocierilor directe între autoritățile competente desemnate de fiecare parte.
Articolul 14
Prezentul acord va intra în vigoare la data la care va avea loc schimbul de note prin care părțile își vor comunică reciproc îndeplinirea formalităților legale prevăzute în legislația fiecărei tari.
Acordul va fi valabil pe o perioadă de 5 ani și va fi prelungit automat, pe perioade succesive de un an, cu condiția ca nici una dintre părțile contractante sa nu-l denunțe, în scris, cu 3 luni înainte de expirarea perioadei respective.
Prevederile acestui acord vor continua să se aplice după expirarea sa tuturor tranzacțiilor comerciale încheiate înaintea datei expirării acordului, dar neexecutate complet la acea data.
Făcut și semnat la Georgetown la 26 aprilie 1976, în doua exemplare originale în limbile română și engleza, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România
Petrache Danila,
ambasador
Pentru guvernul
Republicii Cooperatiste Guyana
Winston King,
ambasador
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.