Ordinul nr. 3185/2026
privind acordarea indemnizației de hrană personalului din sistemul de învățământ de stat
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile:
–
art. 18 alin. (1)
și
alin. (1^2) din Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
–
art. XV pct. 5
și ale
art. LXV alin. (2) din Legea nr. 141/2025
privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor
art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării, interimar, emite prezentul ordin.
Articolul 1
Pentru personalul din sistemul de învățământ de stat, acordarea indemnizației de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază.
Indemnizația de hrană se acordă personalului din sistemul de învățământ de stat al cărui salariu lunar net format din drepturile salariale aferente funcției de bază, altele decât indemnizația de hrană, este de până la 6.000 lei inclusiv.
Articolul 2
Prevederile prezentului ordin se pun în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026.
Articolul 3
Direcția generală economică din cadrul Ministerului Educației și Cercetării și unitățile/instituțiile de învățământ de stat duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă
Ordinul ministrului educației nr. 4.441/2024
privind acordarea indemnizației de hrană personalului din sistemul de învățământ de stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 27 mai 2024.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației și cercetării, interimar, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 6 februarie 2026. Nr. 3.185.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.