Ordinul nr. 1/2026
privind amortizorul aferent instituțiilor de credit autorizate în România și identificate drept alte instituții de importanță sistemică (O-SII)
prezumat în vigoare
Având în vedere dispozițiile
art. 4 alin. (1) ,
art. 101
și ale
art. 126 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006
privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 255 alin. (1)
-
(3) , ale
art. 269
și ale
art. 276
și
277 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 5/2013
privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, precum și Recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială nr. R/6/2025 privind amortizorul de capital pentru alte instituții de importanță sistemică din România,
în temeiul:
–
art. 48 din Legea nr. 312/2004
privind Statutul Băncii Naționale a României;
–
art. 420 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare,
Banca Națională a României emite prezentul ordin.
Articolul 1
Instituțiile de credit autorizate în România și care au fost identificate la nivel național ca fiind "alte instituții de importanță sistemică" (O-SII), pe baza datelor raportate pentru 30 septembrie 2025, sunt următoarele: Banca Transilvania - S.A., UniCredit Bank - S.A., Banca Comercială Română - S.A., BRD - Groupe Societe Generale - S.A., Raiffeisen Bank - S.A., CEC Bank - S.A. și Exim Banca Românească - S.A.
Articolul 2
Începând cu data de 1 aprilie 2026, următoarele instituții de credit autorizate în România și identificate ca fiind alte instituții de importanță sistemică (O-SII) mențin, la nivel consolidat, respectiv pe baza situației consolidate întocmite în scop prudențial, în conformitate cu prevederile
art. 311 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 5/2013
privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, un amortizor O-SII, determinat pe baza valorii totale a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare, astfel:
a)
Banca Transilvania - S.A. menține un amortizor O-SII de 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc;
b)
UniCredit Bank - S.A. menține un amortizor O-SII de 2% din valoarea totală a expunerii la risc;
c)
Banca Comercială Română - S.A. și BRD - Groupe Societe Generale - S.A. mențin un amortizor O-SII de 1,5% din valoarea totală a expunerii la risc;
d)
Raiffeisen Bank - S.A. și CEC Bank - S.A. mențin un amortizor O-SII de 1% din valoarea totală a expunerii la risc.
Articolul 3
Începând cu data de 1 aprilie 2026, Exim Banca Românească - S.A., instituție de credit autorizată în România și identificată ca fiind altă instituție de importanță sistemică (O-SII), menține, la nivel individual, un amortizor O-SII de 0,5% din valoarea totală a expunerii la risc calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 aprilie 2026, dată la care se abrogă
Ordinul Băncii Naționale a României nr. 1/2025
privind amortizorul aferent instituțiilor de credit autorizate în România și identificate drept alte instituții de importanță sistemică (O-SII), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 25 februarie 2025.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu București, 29 ianuarie 2026. Nr. 1.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.