Procedura din 10 februarie 2026
de transmitere la nivelul Comisiei Europene a cererii de înregistrare a unui sistem de calitate, în vederea dobândirii protecției la nivelul Uniunii Europene
prezumat în vigoare
ORDINUL nr. 35 din 10 februarie 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2026.
Aprobată prin
Articolul 1
Cererea de înregistrare a unui sistem de calitate în vederea dobândirii protecției la nivelul Uniunii Europene, precum și documentația de însoțire a acesteia se transmit în termen de maximum 30 de zile de la data finalizării perioadei de opoziție la nivel național.
Articolul 2
Modelul Declarației României de înregistrare a unui sistem de calitate în vederea dobândirii protecției la nivelul Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. c) și ale art. 57 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind indicațiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase și produse agricole, precum și privind specialitățile tradiționale garantate și mențiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.308/2013, (UE) 2019/787 și (UE) 2019/1.753 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012, denumit în continuare Regulament, este prevăzut în
anexa
care face parte integrantă din prezenta procedură.
Articolul 3
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite cererea de înregistrare a României în conformitate cu prevederile Regulamentului și cele ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/26 al Comisiei către Comisia Europeană.
Articolul 4
Data dobândirii protecției unei indicații geografice sau a unei specialități tradiționale garantate pentru produse agricole la nivel comunitar este data la care Comisia Europeană va publica Regulamentul de înregistrare a denumirii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 21 și 64 din Regulament.
Anexa la procedură
Declarația de înregistrare a României
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
Nr. ......... din ...........
DECLARAȚIE
Cererea de înregistrare a unui sistem de calitate pentru dobândirea protecției la nivelul Uniunii Europene:
[ ] IGP [ ] DOP [ ] STG
a produsului agricol ...........(denumirea produsului).........., adresată de solicitantul..........(numele solicitantului)............., cu datele de contact..........(numele, adresa, telefon și e-mail)................., beneficiază de o decizie favorabilă și îndeplinește condițiile
Regulamentului (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind indicațiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase și produse agricole, precum și privind specialitățile tradiționale garantate și mențiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.308/2013, (UE) 2019/787 și (UE) 2019/1.753 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 și respectă dispozițiile adoptate în temeiul acestuia.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
......................................
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.