Procedură · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Procedura din 17 martie 2026

de transmitere la nivelul Comisiei Europene a cererii de înregistrare a indicației geografice a băuturilor spirtoase, în vederea dobândirii protecției la nivelul Uniunii Europene

prezumat în vigoare

Data actului
17 martie 2026
Emitent
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 225 din 24 martie 2026
Citează
1 act
Structură
4 articole, 1 anexă · 4.421 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

ORDINUL nr. 81 din 17 martie 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 24 martie 2026.

Aprobată prin

Articolul 1

Cererea de înregistrare a unei indicații geografice pentru băuturi spirtoase, în vederea dobândirii protecției la nivelul Uniunii Europene, precum și documentația de însoțire a acesteia se transmit în termen de maximum 30 de zile de la data finalizării perioadei de opoziție la nivel național.

Articolul 2

Modelul declarației României de înregistrare a indicației geografice a unei băuturi spirtoase, în vederea dobândirii protecției la nivelul Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024, este prevăzut în

anexa

care face parte integrantă din prezenta procedură.

Articolul 3

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura de specialitate cu atribuții în domeniul afacerilor europene și relațiilor internaționale, transmite declarația României de înregistrare a indicației geografice a băuturilor spirtoase, cu documentele aferente acesteia, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 și cele ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/26 al Comisiei din 30 octombrie 2024 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește înregistrările, modificările, anulările, asigurarea respectării protecției, etichetarea și comunicarea în domeniul indicațiilor geografice și în cel al specialităților tradiționale garantate, de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/34 în ceea ce privește indicațiile geografice din sectorul vitivinicol și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 668/2014 și (UE) 2021/1.236, către Comisia Europeană.

Articolul 4

Data dobândirii protecției unei indicații geografice pentru băuturile spirtoase la nivel comunitar este data la care Comisia Europeană va publica regulamentul de înregistrare a denumirii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 21 din Regulamentul (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024.

Anexa la procedură

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

Nr. ......... din ...........

DECLARAȚIE

Cererea de înregistrare a indicației geografice pentru dobândirea protecției la nivelul Uniunii Europene pentru băutura spirtoasă .............(denumire produs)................, adresată de solicitantul ........(numele solicitantului)........, cu datele de contact ......(numele, adresa, telefon și e-mail)......, beneficiază de o decizie favorabilă și îndeplinește condițiile din Regulamentul (UE) 2019/787 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea și etichetarea altor produse alimentare, protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase, utilizarea alcoolului etilic și a distilatelor de origine agricolă în băuturile alcoolice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008, cu modificările și completările ulterioare, și din Regulamentul (UE) 2024/1.143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind indicațiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase și produse agricole, precum și privind specialitățile tradiționale garantate și mențiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.308/2013, (UE) 2019/787 și (UE) 2019/1.753 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 și respectă dispozițiile adoptate în temeiul acestora.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,

......................................

------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.