Rezoluție · Organizația Maritimă Internațională

Rezoluția nr. 555/2024

referitoare la amendamentele la Codul internațional pentru instalațiile de protecție contra incendiului (Codul FSS)

prezumat în vigoare

Data actului
23 mai 2024
Emitent
Organizația Maritimă Internațională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 281 din 7 aprilie 2026
Structură
0 articole, 1 anexă · 12.922 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

ORDINUL nr. 305 din 27 martie 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 7 aprilie 2026.

Comitetul de siguranță maritimă,

reamintind articolul 28(b) al Convenției privind crearea Organizației Maritime Internaționale referitor la funcțiile comitetului,

reamintind Rezoluția MSC.98(73), prin care s-a adoptat

Codul internațional

pentru instalațiile de protecție contra incendiului (Codul FSS), care a devenit obligatoriu conform capitolului II-2 din

Convenția internațională din 1974

pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, 1974 (Convenția),

reamintind de asemenea articolul VIII(b) și regula II-2/3.22 din Convenție cu privire la procedura de amendare a

Codului FSS ,

luând în considerare, la cea de-a o suta opta sesiune a sa, amendamentele la

Codul FSS , propuse și difuzate în conformitate cu

articolul VIII(b)(i) din Convenție ,

1.

adoptă, în conformitate cu

articolul VIII(b)(iv) din Convenție , amendamentele la

Codul FSS , al căror text este prevăzut în

anexa

la prezenta rezoluție;

2.

stabilește, în conformitate cu

articolul VIII(b)(vi)(2)(bb) din Convenție , că amendamentele mai sus menționate se vor considera ca fiind acceptate la 1 iulie 2025, în afară de cazul în care, înainte de această dată, mai mult de o treime din guvernele contractante la Convenție sau guvernele contractante ale căror flote comerciale însumate reprezintă nu mai puțin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi notificat obiecțiile lor la amendamente;

3.

invită guvernele contractante la Convenție să ia notă de faptul că, în conformitate cu

articolul VIII(b)(vii)(2) din Convenție , amendamentele vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;

4.

solicită secretarului general, în conformitate cu

articolul VIII(b)(v) din Convenție , să transmită copii certificate ale prezentei rezoluții și ale textului amendamentelor cuprins în anexă tuturor guvernelor contractante la Convenție;

5.

solicită, de asemenea, secretarului general să transmită copii ale prezentei rezoluții și ale anexei sale membrilor Organizației care nu sunt guverne contractante la Convenție.

Conținută de

Anexa la Rezoluția MSC.555(108)

AMENDAMENTE

la Codul internațional pentru instalațiile de protecție contra incendiului (Codul FSS)

Capitolul 7 Instalații fixe de stingere a incendiului cu apă pulverizată sub presiune și cu apă sub formă de ceață

2.

Cerințe tehnice

1

Următoarea secțiune nouă 2.5 se adaugă secțiunii existente 2.4 (Instalații fixe de stingere a incendiului pe bază de apă pentru încăperile ro-ro, încăperile pentru vehicule și încăperile de categorie specială):

2.5

Instalații fixe de stingere a incendiului pe bază de apă pe navele de pasageri ro-ro cu punți expuse intemperiilor, destinate transportului de vehicule Acest paragraf detaliază cerința sistemului fix de stingere a incendiului pe bază de apă pe navele de pasageri ro-ro cu punți expuse intemperiilor, destinate transportului de vehicule, conform cerințelor capitolului II-2 din Convenție. Cerințele acestui paragraf trebuie să fie aplicate navelor de pasageri ro-ro construite la sau după 1 ianuarie 2026.

2.5.1

Zona protejată trebuie să fie întreaga lungime și lățime a punții expuse intemperiilor destinate transportului de vehicule. Monitorul (monitoarele) fix(e) trebuie să poată furniza apă către:

.1

zona punților expuse intemperiilor destinate transportului vehiculelor; și

.2

zona, inclusiv limitele suprastructurii situate până la 8,0 m, măsurate pe orizontală, de la zona destinată depozitării vehiculelor sau de la limitele verticale următoare, indiferent care dintre acestea este mai mică.

2.5.2

Capacitatea combinată a tuturor monitoarelor fixe trebuie să fie de minimum 2,0 l/min pe metru pătrat din suprafață protejată, dar în niciun caz debitul vreunui monitor nu trebuie să fie mai mic de 1.250 l/min. Trebuie să fie asigurată prelevarea uniformă a apei.

2.5.3

Distanța de la monitor până la extremitatea cea mai îndepărtată a zonei protejate din fața monitorului respectiv nu trebuie să depășească 75% din raza de acțiune a monitorului în condiții atmosferice stabile.

2.5.4

Fiecare monitor trebuie să fie amplasat în afara zonei pe care o protejează, într-o poziție sigură, astfel încât probabilitatea întreruperii accesului în caz de incendiu să fie minimă. Monitoarele trebuie să fie instalate în poziții care permit fluxul neobstrucționat al apei, vehiculele fiind depozitate la capacitatea maximă a punții expuse intemperiilor. Cu toate acestea, zonele care nu pot fi acoperite de monitoarele de apă trebuie să fie protejate cu duze de apă. Duzele trebuie să fie proiectate și instalate ținând cont de condițiile meteorologice și trebuie să asigure 5,0 l/min pe metru pătrat pentru zona pe care o acoperă și să fie dotate cu panouri de control într-o poziție accesibilă în caz de incendiu.

2.5.5

Sistemul trebuie să fie disponibil pentru utilizare imediată și să aibă capacitatea de a furniza apă în mod continuu. Alimentarea cu apă trebuie să poată fi furnizată simultan, alimentând cu apă la debitul necesar întreaga lățime a punții expuse intemperiilor destinate transportului de vehicule și pe o lungime de 40 m sau pe întreaga lungime a punții expuse intemperiilor, dacă aceasta este mai mică de 40 m. În niciun caz, capacitatea de alimentare nu trebuie să fie mai mică decât cea necesară pentru cel mai mare monitor.

2.5.6

Sistemul poate fi alimentat de pompa fixă de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor, de pompa (pompele) care deservește (deservesc) alte sisteme fixe de stingere a incendiilor pe bază de apă sau de o pompă dedicată care asigură o alimentare continuă cu apă de mare. În cazul în care pompele de incendiu ale navei sunt utilizate pentru alimentarea monitorului (monitoarelor):

.1

trebuie să fie posibilă separarea conductei principale de incendiu a navei de sistemul monitorului (monitoarelor) prin intermediul unei valve pentru a opera ambele sisteme separat sau simultan; și

.2

capacitatea pompelor trebuie să fie suficientă pentru a deservi ambele sisteme simultan, inclusiv pentru a furniza două jeturi de apă la presiunea necesară de la sistemul conductei principale de incendiu. În cazul în care pe puntea expusă intemperiilor sunt transportate și mărfuri periculoase trebuie să fie prevăzută o capacitate suficientă pentru patru jeturi de apă, la presiunea necesară.

În cazul în care se utilizează alt sistem fix de stingere a incendiilor pe bază de apă pentru alimentarea monitorului (monitoarelor):

.3

trebuie să fie posibilă separarea celuilalt sistem fix de stingere a incendiilor pe bază de apă de monitor/monitoare prin intermediul unei valve pentru ca ambele sisteme să poată fi acționate separat sau simultan; și

.4

capacitatea pompei (pompelor) trebuie, în cazul spațiilor ro-ro deschise, să fie suficientă pentru a deservi simultan ambele sisteme, minimum două secțiuni ale sistemului fix de stingere a incendiilor pe bază de apă, aflate aproape de deschiderile orientate spre puntea expusă intemperiilor și un monitor care deservește puntea expusă la intemperii. La încăperile ro-ro închise și încăperile de categorie specială, operarea simultană nu este necesară.

Capitolul 9 Instalații fixe de detectare și alarmă în caz de incendiu

1

Aplicare

2

Paragraful 1.1 se înlocuiește cu următorul:

1.1

Prezentul capitol detaliază cerințele aplicabile instalațiilor fixe de detectare și alarmă în caz de incendiu, așa cum se prevede în capitolul II-2 din Convenție. Dacă nu se prevede în mod expres altfel, cerințele prezentului capitol se aplică navelor construite la sau după 1 iulie 2012. Cerințele de la 2.3.1.5 și 2.4.2.2 din prezentul capitol se aplică navelor construite la sau după 1 ianuarie 2026.

2

Cerințe tehnice

2.3.

Cerințe privind componentele

3

Paragrafele 2.3.1.3 și 2.3.1.4 se înlocuiesc cu următoarele:

2.3.1.3

Detectoarele de căldură și detectoarele de căldură liniare trebuie să fie certificate că intră în funcțiune înainte ca temperatura să depășească 78 ºC, dar nu înainte ca temperatura să depășească 54 ºC, dacă rata de creștere a temperaturii la aceste limite nu depășește 1 ºC pe minut, când sunt încercate conform părților relevante ale standardelor EN 54:2001 și IEC 60092-504. Standarde de încercare alternative, stabilite de Administrație, pot fi utilizate. La rate mai mari de creștere a temperaturii, detectorul de căldură și detectorul de căldură liniar trebuie să intre în funcțiune în limitele de temperatură considerate satisfăcătoare de către Administrație, avându-se în vedere evitarea reacțiilor prea puternice sau prea slabe ale detectorului.

2.3.1.4

Temperatura la care detectoarele de căldură și detectoarele de căldură liniare intră în funcțiune în uscătorii și în încăperi similare, în care temperatura ambiantă este de obicei ridicată, poate fi de până la 130 ºC și de până la 140 ºC în saune.

4

Următorul paragraf nou 2.3.1.5 se introduce după paragraful existent 2.3.1.4, iar paragrafele ulterioare se renumerotează în mod corespunzător:

2.3.1.5

Detectoarele de căldură liniare trebuie să fie încercate în conformitate cu standardele EN 54-22:2015 și IEC 60092-504. Standarde de încercare alternative, stabilite de Administrație, pot fi utilizate.

2.4

Cerințe privind instalarea

2.4.2

Amplasarea detectoarelor

5

Paragraful 2.4.2.2 și tabelul 9.1 aferent (Distanța dintre detectoare) se înlocuiesc cu următoarele:

2.4.2.2

Distanța maximă dintre detectoare trebuie să corespundă tabelului de mai jos: Tabelul 9.1 - Distanța dintre detectoare

Tipul de detector

Suprafața maximă de podea protejată de detector (mp)

Distanța maximă dintre centre (m)

Distanța maximă față de pereți (m)

Detector de căldură

37

9

4,5

Detector de fum

74

11

5,5

Detector combinat de fum și căldură

74

9

4,5

2.4.2.2.1

Administrația poate cere sau accepta alte distanțe, pe baza datelor de la încercările care demonstrează caracteristicile detectoarelor. Amplasarea detectoarelor de sub punțile ro-ro mobile trebuie să fie în conformitate cu cele specificate în tabelul de mai sus.

2.4.2.2.2

Distanța maximă dintre două cabluri de senzori pentru sistemele liniare de detectare a căldurii nu trebuie să fie mai mare de 9,0 m, iar distanța dintre aceste cabluri și pereții etanși nu trebuie să fie mai mare de 4,5 m.

2.5

Cerințe privind controlul instalației

2.5.1.

Semnale de incendiu vizuale și acustice

6

Următoarele paragrafe noi 2.5.1.2, 2.5.1.3 și 2.5.1.4 se introduc după paragraful 2.5.1.1, iar paragrafele ulterioare se renumerotează în mod corespunzător:

2.5.1.2

La navele ro-ro de pasageri construite la sau după 1 ianuarie 2026, semnalele de alarmă trebuie să respecte o schemă consistentă de prezentare a alarmelor (redactare, vocabular, culoare și poziție). Alarmele trebuie să fie imediat recunoscute pe de puntea navigație și nu trebuie să fie afectate de zgomot sau de amplasarea necorespunzătoare.

2.5.1.3

La navele ro-ro de pasageri construite la sau după 1 ianuarie 2026, interfața trebuie să asigure modul de adresabilitate al alarmelor, să permită echipajului să identifice istoricul alarmelor, cea mai recentă alarmă și mijloacele de suprimare a alarmelor, asigurând totodată faptul că alarmele cu semnal de declanșare continuu sunt în continuare vizibile cu claritate.

2.5.1.4

La navele ro-ro de pasageri construite la sau după 1 ianuarie 2026, funcția detectorului de fum pentru încăperile de categorie specială și pentru încăperile ro-ro poate fi deconectată în timpul încărcării și descărcării vehiculelor. Momentul deconectării trebuie să fie adaptat cu momentul încărcării/descărcării și trebuie să fie resetat automat după acest timp prestabilit. Postul central de comandă trebuie să indice situația în care secțiunile detectorului sunt deconectate sau nu. Deconectarea funcției de detectare a căldurii sau a declanșatoarelor manuale de alarmare nu trebuie să fie permisă.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.