Acordul din 23 noiembrie 1976
între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Statelor Unite ale Americii cu privire la pescuitul în largul coastelor Statelor Unite
prezumat în vigoare
Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Statelor Unite ale Americii,
considerind interesul lor comun pentru administrarea rațională, conservarea și utilizarea optima a stocurilor de peste în largul coastelor Statelor Unite,
recunoscind ca Statele Unite au instituit o zona de conservare a resurselor piscicole de 200 mile marine de la coastele sale, în cuprinsul căreia Statele Unite exercita autoritatea de administrare a resurselor piscicole asupra tuturor speciilor de peste și ca Statele Unite exercita, de asemenea, aceasta autoritate asupra resurselor vii ale platoului continental aparținînd Statelor Unite și speciilor anadrome de peste care își au originea în Statele Unite, pretutindeni în zona lor de migrare,
dornice sa stabilească condiții rezonabile cu privire la resursele piscicole de interes comun, asupra cărora Statele Unite exercita autoritatea de administrare,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Scopul prezentului acord îl constituie asigurarea conservării efective, utilizarea optima și administrarea rațională a resurselor piscicole de interes reciproc din largul coastelor Statelor Unite și stabilirea unei înțelegeri comune a principiilor și procedurilor în baza cărora cetățenii și navele Republicii Socialiste România pot practica pescuitul resurselor vii, asupra cărora Statele Unite exercita autoritatea de administrare a resurselor piscicole în conformitate cu prevederile legilor Statelor Unite.
Articolul 2
În sensul prezentului acord, termenii:
1. resurse vii asupra cărora Statele Unite exercita autoritatea de administrare a resurselor piscicole înseamnă toți pestii din zona Statelor Unite de conservare a resurselor piscicole, cu excepția speciilor migratoare de larg, a tuturor speciilor anadrome de peste care se reproduc în apele dulci sau în estuarele Statelor Unite și migrează în apele oceanului, pretutindeni în zona lor de migratie, și a tuturor resurselor vii ale platoului continental aparținînd Statelor Unite;
2. peste înseamnă toți pestii cu aripioare, molustele, crustaceele și orice alta forma de animal sau vietate marina, altele decît mamiferele marine, păsările și speciile migratoare de larg;
3. resurse piscicole înseamnă:
a) unu sau mai multe stocuri de peste care pot fi considerate ca o unitate în scopurile conservării și administrării și care sînt identificate pe baza caracteristicilor geografice, științifice, tehnice, economice și recreative; și
b) orice activitate de pescuit pentru aceste stocuri;
4. zona de conservare a resurselor piscicole înseamnă o zona contigua la marea teritorială a Statelor Unite, a carei limita dinspre larg este o linie trasata astfel încît fiecare punct al ei se găsește la 200 mile marine față de liniile de baza de la care se măsoară lățimea marii teritoriale a Statelor Unite;
5. pescuit înseamnă:
a) capturarea, preluarea sau recoltarea peștelui;
b) încercarea de a captura, prelua sau recolta peștele;
c) orice alta activitate despre care se poate supune în mod rezonabil ca are ca rezultat capturarea, preluarea sau recoltarea peștelui; sau
d) orice acțiune directa pe mare pentru sprijinirea sau pregătirea oricăreia dintre activitățile descrise în subparagrafele a)-c) de mai sus, cu condiția ca acest termen sa nu includă alte utilizări legitime ale largului marii, inclusiv orice activitate de cercetare științifică efectuată cu o nava de cercetări științifice;
6. nava de pescuit înseamnă orice vas, ambarcatiune, nava sau alte mijloace care sînt utilizate sau echipate pentru a fi utilizate în acest scop sau de un tip este în mod normal utilizat pentru:
a) pescuit; sau
b) sprijinirea sau ajutarea în mare a uneia sau mai multor nave la îndeplinirea oricărei activități privind pescuitul, inclusiv prepararea, aprovizionarea, depozitarea, refrigerarea, transportul sau prelucrarea;
7. specii migratoare de larg înseamnă speciile de ton care în timpul ciclului lor biologic se reproduc și migrează pe distanțe mari în apele oceanului;
8. mamifere marine înseamnă mamiferele care sînt adaptate morfologic la mediul marin, inclusiv vidrele de mare și membrii ordinelor Sirenia, Pinnipedia și Cetacee, sau care își duc viața în primul rind în mediul marin, cum ar fi ursii polari;
9. ofițer autorizat pentru aplicare înseamnă persoanele autorizate de către guvernul Statelor Unite în scopul aplicării prevederilor prezentului acord, care, în majoritatea cazurilor, vor fi reprezentanți ai Serviciului Național al Statelor Unite pentru Pescuitul Marin și ofițeri ai Gărzii de Coasta a Statelor Unite.
Articolul 3
1. Guvernul Statelor Unite consimte sa admită accesul navelor de pescuit ale Republicii Socialiste România pentru a pescui, în conformitate cu termenii și condițiile care vor fi stabilite în permisele eliberate în baza art. VI, o cota din acea parte a capturii admisibile pentru o anumită specie de peste care nu va fi pescuita de către navele de pescuit ale Statelor Unite.
2. Guvernul Statelor Unite va determina în fiecare an, sub rezerva modificărilor care pot fi cerute de împrejurări neprevăzute care afectează stocurile:
a) totalul capturii admisibile pentru fiecare specie de peste pe baza celor mai bune evidente științifice disponibile, ținînd seama de interdependenta stocurilor, de criteriile acceptate pe plan internațional, precum și de orice alți factori oportuni;
b) capacitatea de recoltare a navelor de pescuit ale Statelor Unite în raport cu fiecare specie de peste;
c) partea din captura totală admisibilă pentru o anumită specie de peste care, anual, nu va fi recoltata de către navele de pescuit ale Statelor Unite; și
d) alocarea acelei părți care poate deveni disponibilă pentru a permite activitatea navelor de pescuit ale Republicii Socialiste România.
3. În aplicarea paragrafului 2 d) al prezentului articol, Statele Unite vor determina în fiecare an măsurile necesare pentru a preveni pescuitul excesiv în timpul realizării pe o baza durabila a producției optime pentru fiecare stoc. Aceste măsuri pot include, inter alia:
a) zone desemnate și perioada în care va fi permis pescuitul, limitat sau practicat numai cu tipuri specificate de nave de pescuit sau cu tipuri și cantități specificate de unelte de pescuit;
b) limitări ale capturii de peste în funcție de zone, specii, dimensiuni, număr, greutate, sex, capturi incidente, biomasa totală sau alți factori;
c) limitări ale numărului și tipurilor de nave de pescuit care pot practica pescuitul și/sau ale numărului de zile pentru fiecare nava sau pentru întreaga flota care poate practica pescuitul într-o zona desemnată în cuprinsul zonei de conservare a resurselor piscicole sau o specie determinata;
d) cerințe cu privire la tipurile de unelte care pot ori nu pot fi utilizate; și
e) cerințe destinate sa usureze aplicarea acestor condiții și restrictii, incluzind menținerea unui echipament corespunzător pentru fixarea poziției și identificare.
4. Guvernul Statelor Unite va notifica în timp util guvernul Republicii Socialiste România măsurile prevăzute de acest articol.
Articolul 4
La stabilirea părții de surplus care poate fi pusă la dispoziția navelor Republicii Socialiste România și ale altor tari, guvernul Statelor Unite va promova obiectivul utilizării optime, luînd în considerare pescuitul tradițional al navelor Republicii Socialiste România, contribuția la cercetările piscicole și identificarea stocurilor, cooperarea anterioară a Republicii Socialiste România la aplicarea reglementărilor privind conservarea și administrarea resurselor piscicole de interes reciproc, necesitatea diminuării pierderilor economice în cazul navelor românești care au pescuit în mod obișnuit resursele vii asupra cărora Statele Unite exercita în prezent autoritatea de administrare a resurselor piscicole, precum și alte considerente adecvate.
Articolul 5
Guvernul Republicii Socialiste România va lua toate măsurile necesare pentru a asigura ca:
1. cetățenii și navele Republicii Socialiste România să se abțină de la pescuitul resurselor vii asupra cărora Statele Unite exercita autoritatea de administrare a resurselor piscicole, cu excepția celor autorizate în conformitate cu prezentul acord;
2. toate navele autorizate să se conformeze prevederilor permiselor emise în conformitate cu acest acord și legilor aplicabile ale Statelor Unite; și
3. alocația totală menționată în art. III paragraful 2 d) din prezentul acord nu este depășită pentru nici una dintre speciile de peste.
Articolul 6
Guvernul Republicii Socialiste România poate prezenta o cerere guvernului Statelor Unite pentru permisul fiecărei nave de pescuit care dorește sa pescuiasca în zona de conservare a resurselor piscicole în conformitate cu prezentul acord. Cererea va fi pregatita și elaborata în concordanta cu anexa nr. I, care face parte integrantă din prezentul acord. Guvernul Statelor Unite poate solicita plata unor taxe rezonabile pentru aceste permise.
Articolul 7
Guvernul Republicii Socialiste România va asigura ca cetățenii și navele Republicii Socialiste România să se abțină de a tulbura, vina, captura sau omori sau de la încercarea de a tulbura, vina, captura sau omori orice mamifer marin înăuntrul zonei Statelor Unite de conservare a resurselor piscicole, cu excepția cazurilor soluționate diferit printr-un acord internațional privind mamiferele marine, la care Statele Unite sînt parte, sau în conformitate cu autorizația specială pentru preluarea și controlul capturilor incidentale de mamifere marine, stabilită de guvernul Statelor Unite.
Articolul 8
Guvernul Republicii Socialiste România va asigura ca în desfășurarea activității de pescuit în cadrul prezentului acord:
1. autorizația fiecărei nave să fie expusă la vedere în timoneria respectivei nave;
2. un echipament corespunzător pentru fixarea poziției și identificare, stabilit de guvernul Statelor Unite, să fie instalat și menținut în funcțiune pe fiecare nava;
3. observatorii desemnați de Statele Unite să fie acceptați, la cerere, la bordul oricărei nave de pescuit și sa li se acorde rang egal ofițerilor navei, urmînd ca, în continuare, guvernul Statelor Unite sa ramburseze cheltuielile ocazionate de utilizarea observatorilor;
4. să fie numiți și mentinuti în Statele Unite reprezentanți avînd împuternicirea de a primi și răspunde oricărei acțiuni judiciare introduse în Statele Unite cu privire la armatorul unei nave sau cel care o exploatează, pentru orice cauza decurgind din desfășurarea activităților de pescuit în cadrul prezentului acord; și
5. să se ia toate măsurile pentru a se asigura cu promptitudine și în mod corespunzător compensarea cetățenilor Statelor Unite pentru orice pierderi sau stricăciuni aduse navelor lor de pescuit, uneltelor de pescuit sau capturii, cauzate nemijlocit de o nava de pescuit a Republicii Socialiste România, astfel cum este stabilit prin procedurile aplicabile în Statele Unite.
Articolul 9
În scopul inlesnirii unei prompte și corespunzătoare compensări a cetățenilor unei tari pentru orice pierderi sau stricăciuni provocate navelor de pescuit, uneltelor de pescuit sau capturilor de către o nava de pescuit a celeilalte tari, cele doua guverne convin asupra instituirii Comisiei de pescuit româno-americane, conform anexei nr. II, care face parte integrantă din prezentul acord.
Articolul 10
Guvernul Republicii Socialiste România va lua măsurile necesare pentru a asigura ca fiecare nava românească autorizata sa pescuiasca în conformitate cu prezentul acord și orice alta nava de pescuit românească angajata în pescuitul resurselor vii supuse autorității Statelor Unite de administrare a resurselor piscicole, să permită și sa sprijine ambarcarea și inspectarea acelei nave de către orice inspector al Statelor Unite deplin autorizat și sa coopereze la orice acțiune de aplicare a reglementărilor care poate fi întreprinsă în conformitate cu legile Statelor Unite.
Articolul 11
1. Guvernul Statelor Unite va aplica sancțiuni corespunzătoare, în conformitate cu legile Statelor Unite, navelor, armatorilor sau acelora care le exploatează, care violeaza cerințele prezentului acord sau ale oricărui permis eliberat în baza acestuia.
2. Navele reținute și echipajele acestora vor fi prompt eliberate, în schimbul unei cauțiuni rezonabile sau al unei alte garanții care poate fi stabilită de tribunal.
3. Reprezentanții Statelor Unite vor recomanda tribunalului ca, în orice caz decurgind din activitățile de pescuit în cadrul prezentului acord, sancțiunea pentru încălcarea reglementărilor de pescuit sa nu includă detenția sau orice alta forma de pedeapsa corporală.
4. În cazul reținerii sau sechestrării unei nave a Republicii Socialiste România de către autoritățile guvernului Statelor Unite, acesta va notifica prompt, prin canalele diplomatice, informind guvernul Republicii Socialiste România asupra acțiunilor întreprinse și asupra oricărei sancțiuni aplicate în consecința.
Articolul 12
Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Statelor Unite ale Americii se angajează sa coopereze la efectuarea de cercetări științifice necesare în scopul administrării și conservării resurselor vii supuse autorității Statelor Unite de administrare a resurselor piscicole, inclusiv compilarea celor mai bune informații științifice disponibile pentru administrarea și conservarea stocurilor de interes reciproc. Instituțiile competente ale celor două guverne pot încheia aranjamentele care ar fi necesare pentru a se facilita o astfel de cooperare, incluzind schimbul de informații și oameni de știința și intilniri planificate, periodice, ale oamenilor de știința pentru a pregati planurile de cercetare și a examina aplicarea lor. Ele vor institui și menține un sistem standardizat de culegere și depozitare a informațiilor statistice și biologice adecvate, în conformitate cu procedurile din anexa nr. III, care face parte integrantă din prezentul acord.
Articolul 13
Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Statelor Unite vor organiza consultări bilaterale periodice privind aplicarea prezentului acord și dezvoltarea în continuare a cooperării în domeniul resurselor piscicole de interes reciproc, inclusiv crearea unor organizații multilaterale adecvate în scopul culegerii și analizarii datelor științifice referitoare la aceste resurse.
Articolul 14
Guvernul Statelor Unite se obliga sa autorizeze navele românești de pescuit, admise la pescuit în conformitate cu prezentul acord, să între în porturile desemnate în conformitate cu legile Statelor Unite în scopul achiziționării nadei, proviziilor, echipamentelor, pentru efectuarea de reparații sau în alte scopuri ce pot fi autorizate.
Articolul 15
În cazul în care guvernul Statelor Unite va arata guvernului Republicii Socialiste România ca cetățenii și navele sale doresc sa pescuiasca în zona de conservare a resurselor piscicole a României, sau echivalentul acesteia, guvernul Republicii Socialiste România va permite acest pescuit pe bază de reciprocitate, în condiții nu mai restrictive decît cele stabilite în conformitate cu prezentul acord.
Articolul 16
Nici una dintre prevederile prezentului acord nu va afecta sau prejudicia vederile fiecărui guvern cu privire la actuala sau o alta jurisdicție teritorială a statelor riverane în orice alt scop decît conservare și administrarea resurselor piscicole.
Articolul 17
1. Prezentul acord va intra în vigoare la o dată care va fi acceptată reciproc prin schimb de note, pe baza îndeplinirii procedurilor interne ale ambelor părți, și va rămîne în vigoare pînă la 1 iulie 1982, în afară cazului în care va fi prelungit printr-un schimb de note între părți.
Cu toate acestea, fiecare parte poate, în orice moment, sa pună capăt valabilității acestui acord, după transmiterea unui aviz cu 6 luni înainte.
2. Prezentul acord va fi supus revizuirii de către cele doua guverne la 2 ani după intrarea sa în vigoare sau pe baza încheierii unui tratat multilateral rezultind din cea de a 3-a Conferința a Națiunilor Unite asupra dreptului marii.
Drept care subsemnații, fiind deplin autorizați în acest scop, am semnat prezentul acord.
Încheiat la București la 23 noiembrie 1976, în limbile română și engleza, ambele texte fiind în mod egal autentice.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România
Traian Dudas
Pentru guvernul
Statelor Unite ale Americii,
Harry G. Barnes, Jr.
Anexa 1 Cererea permiselor și proceduri
Cererea și eliberarea permiselor anuale autorizînd navele Republicii Socialiste România să efectueze pescuitul resurselor vii, asupra cărora Statele Unite exercita autoritatea de administrare a resurselor piscicole, vor fi supuse următoarelor proceduri:
1. Autoritățile competente ale Republicii Socialiste România pot prezenta o cerere autorităților competente ale Statelor Unite pentru fiecare nava românească de pescuit care dorește sa practice pescuitul în conformitate cu prezentul acord. Aceasta cerere va fi facuta pe formulare puse la dispoziție, în acest scop, de guvernul Statelor Unite.
2. Cererea va specifică:
a) numele și numărul oficial sau alta identificare a fiecărei nave de pescuit pentru care este cerut permisul, împreună cu numele și adresa armatorului și a celui care exploatează nava;
b) tonajul, capacitatea, viteza, echipamentul de prelucrare, tipul și cantitatea uneltelor de pescuit și orice alta informație care ar putea fi cerută cu privire la caracteristicile de pescuit ale navei;
c) precizarea fiecărei specii de peste pe care dorește sa o pescuiasca fiecare nava;
d) cantitatea totală de peste sau tonajul capturii pe specii estimate pentru fiecare nava de pescuit pe timpul cît permisul este în vigoare;
e) zona oceanului și anotimpul sau perioada în care aceste nave ar urma sa activeze;
f) orice alte informații adecvate care pot fi cerute, inclusiv zonele de transbordare dorite.
3. Autoritățile competente ale Statelor Unite vor examina fiecare cerere, vor determina condițiile și restricțiile în raport cu necesitățile administrării și conservării resurselor piscicole, precum și taxa ce va fi cerută. Autoritățile competente ale Statelor Unite vor informa autoritățile competente ale Republicii Socialiste România asupra hotărîrilor lor.
4. Autoritățile competente ale Republicii Socialiste România vor notifica, pe aceasta baza, autorităților competente ale Statelor Unite acceptarea sau respingerea condițiilor și restrictiilor și, în cazul respingerii acestora, obiectiunile respective.
5. În cazul în care autoritățile competente ale Republicii Socialiste România notifica autorităților competente ale Statelor Unite obiectiunile lor în legătură cu condițiile și restricțiile specifice, cele doua părți se pot consulta în aceasta privinta și autoritățile competente din Republica Socialistă România pot prezenta, pe aceasta baza, o cerere revizuită.
6. Pe baza acceptării condițiilor și restrictiilor de către autoritățile competente ale Republicii Socialiste România și a plății taxelor, autoritățile competente ale Statelor Unite vor aproba cererea și vor elibera un permis pentru fiecare nava românească de pescuit, care va fi, pe aceasta baza, autorizata sa pescuiasca, în conformitate cu prezentul acord și cu clauzele și condițiile enunțate în permis. Permisul va fi eliberat pentru o anumită nava și nu va putea fi transferat.
7. Procedurile din prezenta anexa pot fi modificate de comun acord prin schimb de note între cele doua guverne.
Anexa 2 Comisia de pescuit româno-americana
Secțiunea I Constituirea comisiei
1. Se constituie prin prezenta o Comisie de pescuit româno-americana (denumita în continuare comisia).
2. Comisia va fi alcătuită din patru membri, doi numiți de guvernul Republicii Socialiste România și doi numiți de guvernul Statelor Unite ale Americii. Cel puțin unul dintre cei doi membri numiți de fiecare guvern va cunoaște principiile generale ale dreptului internațional și în special cele referitoare la problemele pescuitului. Fiecare membru numit de guvern va acționa în conformitate cu indicațiile guvernului care l-a numit. Fiecare guvern răspunde de menținerea numărului sau complet de membri.
3. Fiecare guvern poate numi pe lîngă comisie un consilier tehnic, fără drept de vot, pentru fiecare problema în discuție.
4. Toate deciziile comisiei vor fi luate în unanimitate de către membrii prezenți și votanti, atît timp cît este prezent cel puțin un membru numit de fiecare guvern.
5. În mod normal, comisia se va întruni la Washington. Comisia se va întruni, prin acord reciproc, în Statele Unite, în cazul plîngerilor formulate de cetățeni ai Statelor Unite, și în România, în cazul plîngerilor formulate de cetățeni din România.
6. Română și engleza vor fi limbile oficiale de lucru ale comisiei. Guvernele vor sprijini comisia în vederea organizării traducerilor și asigurării interpreților.
7. În sensul prezentei anexe, termenul național se referă la orice nava sau persoana, fizica sau juridică, incluzind dar nelimitindu-se la o entitate guvernamentală.
Secțiunea II Funcțiuni de conciliere
1. Comisia va studia plingerile înaintate de un național al oricăruia dintre state împotriva unui național al celuilalt stat cu privire la pierderile bănești rezultind din avarii ori din pierderea unei nave de pescuit sau a unei unelte de pescuit aparținînd naționalului respectiv.
2. Nici o plîngere nu poate fi prezentată la mai mult de doi ani de la data apariției incidentului.
Secțiunea III 1. Comisia va stabili regulile sale de procedură în conformitate cu prezenta anexă.
2. O plîngere, astfel cum se menționează în secțiunea a II-a de mai sus, va fi prezentată în fața comisiei sub forma unei cereri scrise. Cererea va fi întocmită în forma unei declarații solemne care va include, inter alia, o descriere detaliată a incidentului care a generat plîngerea, identitatea tuturor persoanelor și navelor implicate, soluția preconizata (daune pretinse) și o lista de martori potențiali care cunosc incidentul. Toate documentele adecvate pe care se sprijină plîngerea vor fi înaintate comisiei odată cu plîngerea.
3. Pe baza primirii unei plîngeri, comisia va începe, cît mai curînd cu putinta, cercetarea incidentului și va informa ambele guverne. Fiecare guvern va înștiința imediat naționalii săi împotriva cărora s-a depus o plîngere. La rindul lor, naționalii acestuia pot prezenta comisiei o declarație solemna ca răspuns la plîngere.
Răspunsul poate să conțină o contraplingere în măsura în care aceasta decurge din același incident pe care se bazează plîngerea. Contraplingerea va fi întocmită în aceeași forma și va conține aceleași informații ca și plîngerea. Comisia poate conexă plingerile care decurg din același incident, fără a se aduce prejudicii dreptului fiecărei părți de a prezenta acte doveditoare, cu sau fără avocat.
4. Comisia poate să ceara părților în conflict sau instituțiilor guvernamentale corespunzătoare noi informații și documente cu privire la diferend. Toate declarațiile, rapoartele sau alte documente prezentate comisiei vor fi atestate în timp util în ceea ce privește autenticitatea lor, în măsura în care aceasta este rațional posibil. Nu este necesară autentificarea documentelor și rapoartelor guvernamentale.
5. Dacă reclamantul sau pîrîtul solicita o audiere sau dacă comisia socotește ca o audiere ar fi de dorit, comisia va convoca o audiere cu privire la incident. Reclamantul și pîrîtul se pot prezenta la audiere în persoana sau printr-un reprezentant, cu sau fără avocat, și pot prezenta martori. Comisia poate să invite în calitate de martor orice persoană, organizație, corporatie sau alta entitate, direct interesate sau care cunosc cazul. Reclamantul și pîrîtul vor putea pune întrebări tuturor persoanelor care vor depune mărturie în timpul audierii, dar nici o persoană nu va fi ținuta sa răspundă la orice intrebare.
6. Guvernele vor facilita activitatea comisiei.
Secțiunea IV Raport asupra concilierii
1. Comisia va pregati un raport care va conține constatările sale cu privire la:
a) faptele care au dat naștere plingerii;
b) proportiile pierderilor sau pagubelor;
c) gradul de răspundere a pîrîtului sau reclamantului, dacă este cazul; și
d) suma care ar trebui să fie plătită de pîrît sau reclamant în compensarea pierderilor decurgind din incident, dacă este cazul.
2. Dacă comisia nu adopta constatările în unanimitate, aceasta se va menționa în raport, iar raportul va conține declarații separate asupra opiniei fiecărui membru al comisiei.
3. Comisia va transmite raportul sau reclamantului, pîrîtului și fiecăruia dintre cele doua guverne nu mai tirziu de 60 de zile după îndeplinirea procedurilor prevăzute în secțiunea a III-a.
4. În termen de 30 de zile după primirea raportului comisiei, atît reclamantul cît și pîrîtul pot cere în scris reexaminarea raportului de către comisie. Cererea va conține motivele pentru care este facuta și materialul de fundamentare a cererii. Comisia poate decide reexaminarea raportului sau și, dacă apreciază necesar, primește noi acte doveditoare, sau convoacă o noua audiere, sau și una și alta. Procedurile prevăzute în secțiunea a III-a sînt aplicabile și în cazul reexaminarii.
5. Cele doua guverne se angajează sa încurajeze soluționarea plîngerilor în conformitate cu constatările comisiei.
6. În termen de 60 de zile de la primirea raportului comisiei, fiecare guvern va informa comisia, în scris, asupra măsurilor luate de către cetățenii săi în conformitate cu constatările comisiei.
7. Dacă una dintre părți refuza, în cadrul concilierii, soluționarea în concordanta cu constatările comisiei, comisia va incuraja părțile sa supună diferendul lor arbitrajului obligatoriu.
8. Raportul comisiei și informațiile furnizate de fiecare guvern vor fi publicate în forma convenită de comisie.
Secțiunea V Utilizarea comisiei
Cele doua guverne vor incuraja naționalii lor sa folosească, cînd va fi cazul, comisia pentru soluționarea plîngerilor rezultind din avarierea sau pierderea uneltelor și navelor de pescuit. Guvernele vor informa, despre comisie, persoanele interesate.
Secțiunea VI Legea aplicabilă
În toate procedurile prevăzute în prezenta anexa, comisia va aplica:
a) convenții internaționale, generale sau speciale, stabilind reguli recunoscute în mod expres de către cele doua guverne, inclusiv acordurile bi- și multilaterale dintre cele doua guverne avînd ca obiect probleme generale maritime și de pescuit;
b) cutuma internationala, acceptată în mod evident ca lege în practica generală;
c) principiile generale de drept recunoscute de tari;
d) hotărîri judecătorești și doctrinele celor mai calificați autori din diferite tari, ca măsuri subsidiare pentru determinarea regulilor de drept.
Secțiunea VII Alte soluții
1. Prevederile prezentei anexe nu vor prejudicia și nu vor afecta în nici un fel procedurile judiciare, sau dreptul de a institui atari proceduri, și nu vor afecta sau prejudicia în nici un fel drepturile de fond sau procedurale ale oricărei persoane, indiferent dacă aceasta persoana se prezintă sau nu în fața comisiei sau participa la procedurile acesteia.
2. Nu va putea fi prezentată nici o plîngere al carei fond a fost sau este în curs de judecare sau arbitrare între cele doua părți. Comisia poate refuza examinarea unei plîngeri cînd se întemeiază pe faptul ca ea ar putea fi conexata unei proceduri judiciare în curs, implicind, sub aspectul fondului, același caz și în care legea aplicabilă unor astfel de proceduri judiciare pare să permită o astfel de conexare.
3. Comisia va suspenda imediat procedurile de conciliere privind o plîngere în legătură cu care au fost instituite proceduri judiciare, cu excepția situației în care instanța în fața căreia a fost adus cazul hotărăște, în exercițiul deplinei sale autorități legale, ca părțile pot continua sa acționeze în fața comisiei.
4. Comisia va întrerupe imediat procedurile de conciliere privind o reclamație în legătură cu care exista un acord obligatoriu de arbitraj.
Secțiunea VIII Cheltuieli
Fiecare guvern va suporta toate cheltuielile, inclusiv plata membrilor numiți în comisie și a oricăror experți tehnici numiți. Cheltuielile administrative vor fi suportate de guvernul tarii în care se întrunește comisia, în funcție de fondurile disponibile. Aceste cheltuieli nu vor include cheltuielile privind prezentarea sau întocmirea actelor doveditoare sau prezentarea martorilor.
Secțiunea IX Revizuire
La cererea unuia dintre guverne, reprezentanții celor două guverne se vor intilni pentru revizuirea procedurii prezentei anexe și pentru a examina propuneri referitoare la revizuirea ei. Prezenta anexa poate fi modificată prin schimb de note între cele doua guverne.
Secțiunea X Încetare
Fiecare guvern poate notifica în scris celuilalt guvern sa de a denunta prezenta anexa, aceasta pierzindu-și, în acest caz, valabilitatea după 60 de zile de la data notificării, cu condiția ca efectul anexei sa continue în orice caz pînă la încheierea procedurilor de conciliere și arbitraj instituite înainte de pierderea valabilității acesteia, cu excepția cazului cînd cele doua guverne stabilesc altfel.
Anexa 3 Cerințe privind culegerea și raportarea datelor de către navele românești
Procedura de raportare descrisă mai jos este destinată să contribuie la necesitatea evaluării continue a stării stocurilor. Cu toate acestea, periodic, pot surveni cerințe speciale care solicită modificarea procedurilor obișnuite sau date suplimentare pentru studii speciale. De asemenea, aspectul activității piscicole se va schimba. Aceste aspecte cer ca procedurile de raportare să fie suficiente de flexibile pentru a se adapta schimbările inevitabile. Aceasta implica, de asemenea, dezvoltarea unor formulare pentru păstrarea datelor de baza, astfel încît să fie posibila regasirea acestora mai tirziu, în alta forma decît cea menționată mai jos.
Toate datele descrise mai jos pentru zona Oceanului Atlantic vor fi raportate directorului Centrului nord-estic de pescuit, Serviciului național de pescuit marin, Woods Hole Massachusetts.
1. Informarile statistice cerute pentru activitatea de pescuit în Oceanul Atlantic.
Captura și efort: trei luni după terminarea fiecărui trimestru, nava va raporta statistici captura-efort pe trimestrul expirat, pe perioade de cîte doua saptamini, pentru careuri de 30 de minute. Acestea vor fi raportate utilizîndu-se formularele bilunare Statlant 21 B pentru careuri de 30 de minute sau benzi magnetice, cartele de computer sau imprimate pentru toate speciile și tipurile de unelte. Datele din jurnalul de bord al navei trebuie să fie disponibile pentru studii comune specifice de evaluare a stocurilor. Colectarea probelor, menționată la pct. 2 de mai jos, ar trebui, de asemenea, să fie înregistrată în jurnalul de bord.
2. Procedee pentru probele științifice de peste în Oceanul Atlantic
a) Compozitia probelor pe lungime-vîrsta.
(1) În întreaga zona a acordului, probele vor fi luate separat pentru fiecare tip de unealta (ex.: traul de fund, traul pelagic, plase-punga) și loc de amplasare (pe fundul oceanului sau în masa apei), în fiecare luna în careurile de 30 de minute în care se practica pescuitul. În cadrul categoriilor de mai sus, o proba va fi preluată la fiecare 1.000 tone sau o fracțiune a acesteia.
(2) Date care vor fi înregistrate pentru fiecare proba:
- clasificarea navei;
- metoda de pescuit; de ex.: pelagic;
- tipul specific de traul, inclusiv referințe asupra construcției acestuia sau o schita exactă la scara;
- dimensiunea ochiurilor;
- tonajul speciilor din care se iau probe din cantitatea traulata;
- greutatea totală a speciilor preluate ca probe;
- ora ridicării traulului;
- data;
- latitudinea și longitudinea locului unde s-a traulat.
(3) Metode pentru luarea probelor:
(a) Specii pentru care captura se sorteaza
(i) Pentru o singura traulare se vor lua 4 loturi la întîmplare de aproximativ 50 de pești fiecare (pentru speciile cu mai puțin de 200 exemplare la o singura traulare se iau probe cumulate de la mai multe traulari pînă cînd s-au preluat aproximativ 200 pești).
(îi) Fiecare peste va fi măsurat pînă la centimetrul următor, cu excepția heringului, pentru care masuratoarea se va referi la lungimea totală masurata în centimetri întregi, cu excluderea fracțiunilor. Atunci cînd se folosesc alte sisteme de măsura, trebuie date indicații pentru transformarea corespunzătoare.
(iii) Se va lua o subproba de un singur peste pentru fiecare interval de 1 cm și se vor îndepărta solzii și otolitele. Se va inregistra sexul indivizilor maturi.
(b) Speciile pentru care captura nu se sorteaza
(i) Dintr-un singur traul se iau doua loturi la întîmplare, de aproximativ 30 kg fiecare.
(îi) Se sorteaza speciile individuale (pentru "heringul de riu" aceasta înseamnă sortarea speciei alosa pseudoharengus și blueback A. aestivalis).
(iii) Fiecare peste se măsoară pînă la centimetrul următor, cu excepția heringului pentru care masuratoarea se va referi la lungimea totală masurata în cm întregi, cu excluderea fracțiunilor. Atunci cînd se folosesc alte sisteme de măsura, trebuie date indicații pentru transformarea corespunzătoare.
(iv) Se ia o subproba de un peste pentru fiecare interval de 1 cm și se indeparteaza solzii și otolitele. Se înregistrează sexul indivizilor maturi.
b. Probe privind raportul lungime-greutate.
Exemplarele unei singure probe din fiecare specie principala de peste (ex.: captura anuală asteptata în zona acordului de 500 tone sau mai mult) pentru fiecare diviziune a Comisiei internaționale pentru pescuitul în nord-vestul Oceanului Atlantic (ICNAF) și lunar vor fi cintarite în grame și măsurate în milimetri. Fiecare proba trebuie să conțină 10 pești, din centimetru în centimetru. Dacă este necesar, sirul pe lungimi al probelor poate fi alcătuit din probe mici luate de la cîteva capturi zilnice. În ceea ce privește peștele de mici dimensiuni, a cărui greutate individuală în mare nu este precisa, se va cintari împreună un număr corespunzător de pești de aceeași lungime. Se va inregistra sexul pentru indivizii maturi.
3. Colectarea datelor și cerințelor de raportare pentru activitatea de pescuit din alte zone decît cele ale Oceanului Atlantic vor fi prevăzute, după necesitate, de către Statele Unite.
4. Proceduri de modificare
Metodologia din aceasta anexa, poate fi modificată de comun acord prin schimb de note între cele doua părți.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.